NEW HOUSE DESIGN PROJECT SRL
Descriere
Servicii de vopsire a profilelor si tamplariei din PVC, a suprafetelor din sticla cat si a materialelor utilizate in decorari interioare si exterioare set importator si distribuitor al produselor companiei FEYCO AG Elvetia).
Prezentare
NEW HOUSE: Sporire de 50% a vanzarilor, prognozata pentru acest an
   
Compania New House Design Project implementeaza, in prezent, un program agresiv de marketing, ce presupune promovarea solutiei de vopsire a tamplariei din PVC in cadrul centrelor de prezentare-comercializare ale celor mai importanti producatori de ferestre din Romania. Conform estimarilor actuale, sistemul respectiv va putea fi testat in showroom-urile a peste 250 de parteneri nationali, momentan fiind deja functional in retelele de distributie ale unor producatori consacrati precum Aplast, Mar&Pet, Vi-Fi, Thermo Design, Madrugada, Conexpert, Suki, Far Est Windows, Prestarea etc.
-  Principala problema intampinata in ultima perioada este constituita de  cresterea presiunii asupra preturilor. Beneficiarii solicita servicii  specifice la tarife cat mai mici, cu termene de livrare foarte scurte si  nu pun niciun accent pe calitate. Practic, aceste solicitari sunt  imposibil de indeplinit din punct de vedere tehnologic, intrucat metoda  de vopsire a profilelor PVC este oricum cea mai rapida solutie de  finisaj existenta pe piata. De asemenea, preturile nu pot fi reduse,  intrucat se situeaza deja la niveluri mult mai mici, fata de celelalte  metode existente de acoperire. Cu toate acestea, datorita consolidarii  permanente a pozitiei pe care o detinem pe piata de profil din Romania,  se poate afirma ca singurele efecte negative pe care le-am resimtit in  timpul crizei economice au fost constituite de disparitia sau de  contractia activitatii unor parteneri. Totusi, volumul lucrarilor s-a  mentinut constant, scaderile fiind compensate de majorarea comenzilor  venite din partea altor firme.   
 - In ce masura au fost afectate rezultatele financiare de aceasta situatie? 
-  Pe fondul cresterii livrarilor la export efectuate de multi dintre  partenerii pe care ii avem la nivel national, precum si datorita  deschiderii celui de-al doilea punct de lucru (amplasat la Constanta),  in primul semestru din 2013 am obtinut o majorare de 20% a incasarilor  fata de perioada similara a exercitiului financiar precedent. In acelasi  interval, capacitatea de prelucrare s-a dublat, sperand ca, prin  inaugurarea centrului de vopsire din Timisoara, cifra de afaceri din  acest an sa fie cu 50% mai mare fata de cea realizata in 2012 (care s-a  situat la aproximativ 1,1 milioane de lei). In prezent, procesele de  vopsire se realizeaza prin intermediul a doua cabine industriale marca  Nova Verta, ce permit procesarea unor rame avand dimensiuni de pana la  6.000 mm x 3.500 mm. Totodata, detinem un echipament special dotat cu  sistem automat de pulverizare, avand o capacitate de 1.500 ml/ora. 
 - Care sunt perspectivele de crestere a acestui sector de activitate? 
-  In acest moment, posibilitatile de procesare sunt net superioare  cererii existente, acest lucru fiind cauzat de contractia masiva pe care  a inregistrat-o segmentul de tamplarie termoizolanta in ultimii cinci  ani. Este adevarat ca gradul de informare a beneficiarilor cu privire la  metoda propusa de compania noastra este destul de precar, multi clienti  indreptandu-se inca spre solutia infolierii. Cu toate acestea,  estimarile sunt optimiste in ceea ce priveste evolutia pietei de profile  colorate si consideram ca sectorul in care activam isi va mentine  ritmul de crestere inregistrat in perioada anterioara. De asemenea,  credem ca, odata cu finalizarea crizei economice si relansarea  activitatii in domeniul constructiilor, tendinta de consolidare a pietei  se va accentua. 
(articol aparut in Fereastra, editia septembrie 2013 )



