Miercuri, 05 Noiembrie 2025
RO EN

ANAR: Amenzi si plangeri penale pentru exploatarea ilegala a agregatelor minerale

In actiunile de control curente, de la inceputul anului si pana in prezent, cei 150 de inspectori din cadrul Administratiei Nationale ”Apele Romane” si a celor 11 Administratii Bazinale de Apa au aplicat amenzi in valoare de aproape 7 milioane de lei, doar pentru exploatarea ilegala a agregatelor minerale si intretinerea necorespunzatoare a cursurilor de apa (salubrizari, igienizari). Din acest cuantum, 6.725.000 milioane de lei (adica 96%) il reprezinta valoarea amenzilor aplicate pentru exploatarea ilegala a agregatelor minerale. Cuantumul amenzilor din primele 8 luni (ianuarie-septembrie), centralizate doar pentru cele care au fost aplicate pentru exploatari ilegale de agregate minerale si intretinerea necorespunzatoare a cursurilor de apa reprezinta, pana la aceasta data, mai mult de jumatate din cuantumul total al amenzilor aplicate pe toata durata anului trecut. De asemenea, pentru exploatarea ilegala a agregatelor minerale s-au inaintat 19 plangeri penale, mai mult decat in toata perioada anului trecut.
La nivel national, au fost efectuate aproape 1500 de controale la agregatele minerale si 1000 de controale pe cursurile de apa, pentru verificarea modului corespunzator de intretinere a malurilor si cursurilor de apa, autoritatile responsabile (locale si judetene) fiind obligate sa indeparteze depozitele de deseuri necontrolate din aceste zone.
La aceste actiuni derulate in cadrul activitatilor curente derulate de Inspectia ANAR, se adauga si cele realizate, in cadrul programului BALASTIERA 2020, desfasurate in comun cu alte institutii de control ale statului (respectiv cu reprezentanti ai Agentiei Nationale de Resurse Minerale, Garzii Nationale de Mediu, Inspectoratului General al Politiei Romane si Inspectoratului de Stat pentru Controlul in Transportul Rutier). In acest program, participa 25 de inspectori din cadrul Administratiei Nationale ”Apele Romane” si de la 8 Administratii Bazinale de Apa (Somes-Tisa, Banat, Mures, Jiu, Olt, Buzau-Ialomita, Siret si Prut-Barlad) care desfasoara si la aceasta ora, actiuni de control incrucisate. Pana in prezent, actiunile de control s-au extins in aproape 10 judete ale tarii, au fost aplicate amenzi in valoare de peste 1 milion de lei si s-au inaintat 6 plangeri penale.
In acest an, atat prin demersurile pe care ANAR le-a facut, reusind sa aduca modificari legislative la Legea Apelor 107/1996 (prin Legea nr.122/2020, la art. 33, alin. 10-14), cat si prin cadrul legal subsecvent in curs de elaborare, inspectorii Administratiei Nationale ”Apele Romane” si cei ai Administratiilor Bazinale de Apa primesc atributii suplimentare de control. Aceasta inseamna ca, impreuna cu celelalte institutii de control din cadrul altor ministere responsabile, vor putea identifica mult mai eficient activitatea si transportul agregatelor minerale exploatate ilegal, aplicand sanctiuni si amenzi ori de cate ori va fi constatata nerespectarea prevederilor legale.
In plus, in prezent, prin platforma electronica dezvoltata (si care va intra intr-o prima etapa de testare) la ministerul de resort (respectiv Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor), cu sprijinul echipei de suport din care fac parte si specialisti de la Apele Romane, Romania va beneficia de cel mai modern sistem informatic de monitorizare a exploatarii si a transportului de agregate minerale. Aceasta aplicatie va fi un instrument util de management al circulatiei si de control al materialelor si provenientei agregatelor minerale, indiferent de locul unde acestea sunt exploatate, fie ca vorbim despre albiile raurilor, maluri sau terase. Platforma va furniza autoritatilor competente din domeniu o evidenta clara a utilizatorilor/beneficiarilor care functioneaza in baza actelor de reglementare emise de autoritati, inclusiv a autorizatiilor de gospodarire a apelor. De asemenea, va putea fi accesibila si cetatenilor.
”Cu totii trebuie sa constientizam cat de important este sa ne implicam pentru a-i opri pe toti cei care exploateaza ilegal agregatele minerale. Activitatea lor are in acest moment consecinte negative majore si iremediabile, atat asupra ecosistemelor acvatice, cat si asupra lucrarilor hidrotehnice sau al infrastructurii rutiere. Efectele se resimt si in plan economic, iar controlarea activitatilor de exploatare va avea un rol benefic si in domeniul restabilirii echitabilitatii relatiilor economice din acest domeniu”, a declarat ERVIN MOLNAR, DIRECTOR GENERAL ANAR.

Din aceeasi categorie

03 Noi 06:26 | CJ Botosani contureaza viitorul judetului prin infrastructura si proiecte verzi
31 Oct 06:15 | EPG: Licitatiile CfD expun riscurile si limitele pietei de energie regenerabila
30 Oct 10:24 | Crosspoint: Dezvoltarea rezidentiala impune constructia de scoli in Bucuresti
30 Oct 10:06 | Colliers: Piata constructiilor reprezinta 8% din PIB si a crescut cu 58% fata de 2019
29 Oct 06:23 | Investitii de peste 10 miliarde euro transforma sistemul energetic al Romaniei
28 Oct 06:08 | Bucuresti pe calea sustenabilitatii: mobilitate, spatii verzi si digitalizare
23 Oct 13:25 | INS: Comenzile noi din industria prelucratoare au scazut cu 28,5% in luna august
23 Oct 11:26 | ANAR a pierdut 90% din alocarea PNRR pentru investitii in apararea de inundatii
20 Oct 18:02 | Raportul ISC privind explozia din Rahova: demolarea partiala - solutia recomandata
20 Oct 13:20 | AICPS recomanda expertizarea tehnica a cladirilor din zona blocului avariat in Rahova
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA