Sâmbătă, 22 Noiembrie 2025
RO EN

Aprobare investitii de 15 milioane euro pentru dezvoltare Port Tulcea (etapa I)

Ministerul Transporturilor, Infrastructurii si Comunicatiilor (MTIC) supune dezbaterii publice, pana la data de 16 decembrie 2019, proiectul de Hotarare de Guvern (HG) pentru aprobarea indicatorilor tehnico – economici ai obiectivului de investitii „Dezvoltarea Portului Tulcea – Etapa I”, dupa cum se anunta pe portalul institutiei.
„Prin realizarea lucrarilor, se vor crea premisele pentru atragerea de investitii private in Portul Tulcea si pentru cresterea traficului de marfuri derulat prin port. Operarea navelor se va face in conditii de siguranta si eficienta. Totodata, prin aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru acest obiectiv de investitii, se vor putea accesa fonduri europene nerambursabile, disponibile prin POIM 2014 – 2020”, informeaza expertii ministerului de resort.
In cadrul instrumentului de motivare (expunerea de motive) ce insoteste proiectul de HG, se arata ca „valoarea investitiei este 64.246.211 lei, inclusiv TVA. In conformitate cu prevederile art. 42, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice, cu modificarile si completarile ulterioare, obiectivele/proiectele de investitii noi, documentatiile de avizare a lucrarilor de interventii, respectiv notele de fundamentare privind necesitatea si oportunitatea efectuarii cheltuielilor pentru investitiile cuprinse la pozitia C – «Alte cheltuieli de investitii», care se finanteaza, potrivit legii, din fonduri publice, se aproba de catre Guvern pentru valori mai mari de 30 milioane lei”. Pentru a descarca proiectul de HG cu nota de fundamentare, click aici!

Din aceeasi categorie

10 Noi 11:34 | ANCPI: Numarul tranzactiilor imobiliare a continuat sa creasca in luna octombrie
06 Noi 10:27 | AHK: Fondurile europene dau rezultate doar cu reforme si mai multe investitii publice
03 Noi 06:26 | CJ Botosani contureaza viitorul judetului prin infrastructura si proiecte verzi
31 Oct 12:18 | INS: Crestere de 4,2% a numarului de autorizatii de construire emise, la 9 luni
31 Oct 06:15 | EPG: Licitatiile CfD expun riscurile si limitele pietei de energie regenerabila
30 Oct 10:24 | Crosspoint: Dezvoltarea rezidentiala impune constructia de scoli in Bucuresti
30 Oct 10:06 | Colliers: Piata constructiilor reprezinta 8% din PIB si a crescut cu 58% fata de 2019
29 Oct 06:23 | Investitii de peste 10 miliarde euro transforma sistemul energetic al Romaniei
28 Oct 06:08 | Bucuresti pe calea sustenabilitatii: mobilitate, spatii verzi si digitalizare
23 Oct 13:25 | INS: Comenzile noi din industria prelucratoare au scazut cu 28,5% in luna august
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA