Joi, 18 Septembrie 2025
RO EN

AUTORIZATIILE de construire eliberate au scazut cu 22,2% in primele 10 luni

Numarul autorizatiilor de construire pentru cladiri rezidentiale, eliberate pe plan national, in primele zece luni ale anului, a scazut cu 22,2% fata de aceeasi perioada din 2022, arata datele publicate, miercuri, de Institutul National de Statistica (INS), informeaza Agerpres.
Conform statisticii oficiale, in intervalul 1 ianuarie - 31 octombrie 2023, s-au eliberat 29.396 de autorizatii de construire pentru cladiri rezidentiale, iar in marja scaderii consemnate au fost inregistrate rezultate negative in toate regiunile de dezvoltare: Bucuresti-Ilfov (-1.587 de autorizatii), Sud-Muntenia (-1.469), Nord-Vest (-1.353), Vest (-1.059), Nord-Est (-893), Sud-Est (-853), Sud-Vest Oltenia (-758) si Centru (-422).
Raportat la luna octombrie 2022, in aceeasi perioada din acest an, se evidentiaza o scadere atat a numarului de autorizatii de construire eliberate pentru cladiri rezidentiale (-8,8%), cat si a suprafetei utile totale (-23,4%).
In profil teritorial, aceasta scadere (-288 de autorizatii) este reflectata in urmatoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Vest Oltenia (-101 autorizatii), Sud-Est (-98), Vest (-82), Bucuresti-Ilfov (-33), Sud-Muntenia (-30) si Nord-Vest (-22). Pe de alta parte, cresteri au fost consemnate in regiunile de dezvoltare Centru (+65 autorizatii) si Nord-Est (+13).
De asemenea, in acelasi interval de referinta, s-a inregistrat o scadere a numarului de autorizatii de construire eliberate pentru cladiri nerezidentiale (-16,3%), dar si in functie de suprafata utila totala (-6,1%).
Din punct de vedere teritorial, suprafata utila la autorizatiile de construire eliberate pentru cladirile nerezidentiale s-a diminuat cu 22.767 mp si este reflectata in regiunile: Nord-Vest (-52.011 mp), Bucuresti-Ilfov (-25.773), Vest (-19.612), Sud-Muntenia (-14.180) si Nord-Est (-12.923). In schimb, cresteri s-au inregistrat in Centru (+57.889 mp), Sud-Vest Oltenia (+35.074) si Sud-Est (+8.769).
Datele INS releva faptul ca in octombrie vs septembrie 2023, au fost eliberate 3.002 autorizatii de construire pentru cladiri rezidentiale, in scadere cu 2,6%, in timp ce suprafata utila totala s-a ridicat la 687.189 mp (+9,7%). Din totalul autorizatiilor de construire pentru cladiri rezidentiale, 70,4% sunt pentru zona rurala.
In luna octombrie a acestui an, numarul autorizatiilor de construire eliberate pentru cladiri rezidentiale a scazut cu 81 fata de luna anterioara. Situatia este reflectata, astfel, in urmatoarele regiuni de dezvoltare: Vest (-54 de autorizatii), Sud-Est (-45), Sud-Vest Oltenia (-39), Bucuresti-Ilfov (-17) si Nord-Est (-15). Totodata, cresteri s-au consemnat in regiunile de dezvoltare: Centru (+53 de autorizatii), Nord-Vest (+29) si Sud-Muntenia (+7).
Pe segmentul cladirilor nerezidentiale, in octombrie 2023 s-au eliberat 555 de autorizatii de construire, mai putine cu 0,4% fata de luna septembrie, acelasi an, in suprafata utila totala de 352.849 mp (+41,1%).
Comparativ cu luna precedenta, in luna octombrie din anul curent s-a inregistrat o crestere a suprafetei utile la autorizatiile de construire eliberate pentru cladirile nerezidentiale (+102.862 mp), iar in profil teritorial, trendul ascendent este reflectat in urmatoarele regiuni de dezvoltare: Centru (+56.008 mp), Nord-Vest (+46.191), Sud-Vest Oltenia (+38.987) si Sud-Est (+3.465).
Scaderi s-au inregistrat in regiunile de dezvoltare: Vest (-18.277 mp), Sud-Muntenia (-14.654), Bucuresti-Ilfov (-4.617) si Nord-Est (-4.241).

Din aceeasi categorie

12 Sep 14:53 | INS: Peste 24.600 de locuinte au fost finalizate in primul semestru al acestui an
10 Sep 10:38 | Dragos Paslaru: Vom depasi nivelul de 20 miliarde euro proiecte finantate prin PNRR
04 Sep 07:54 | ADR-BI: Fonduri europene pentru educatie, infrastructura si mobilitate urbana
29 Aug 11:03 | INS: Crestere de 4,4% a numarului de autorizatii de construire emise, la 7 luni
28 Aug 13:32 | INS: Relativa stabilitate a activitatii din constructii, pana la finalul lunii octombrie
28 Aug 07:31 | ADR NORD-VEST: Portofoliu de peste 2,2 miliarde euro in fonduri europene
27 Aug 07:51 | ADR Sud-Muntenia: Proiecte de 1,85 miliarde euro, in perioada 2021-2027
26 Aug 07:38 | ADR NORD-EST: Fonduri de 1,75 miliarde euro pentru dezvoltarea regiunii
25 Aug 07:57 | ADR Centru: Buget de peste doua miliarde euro pentru investitii in sase judete
21 Aug 10:33 | INS: Crestere bruta de 5,9% a volumului lucrarilor de constructii, in semestrul I
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA