Sâmbătă, 22 Noiembrie 2025
RO EN

CE mentine prognoza de contractie cu 6% a economiei Romaniei in 2020

Romania va inregistra o contractie economica de 6% a PIB in 2020, conform celor mai recente prognoze realizate de Comisia Europeana (varianta de vara). Institutia isi mentine, astfel, prognoza realizata in mai privind economia tarii noastre. Pentru 2021, prognoza actualizata indica o crestere de 4% a PIB, acest indicator fiind revizuit in scadere usoara fata de estimarea de +4,2% realizata anterior.
"Consumul privat este asteptat sa scada ca rezultat al restrictiilor de circulatie si al veniturilor mai mici realizate de populatie. Incertitudinea va cantari semnificativ in deciziile de investitii din acest an, in timp ce activitatea din constructii ar putea oferi o oarecare siguranta. In ansamblu, dupa o contractie abrupta in prima jumatate a anului in curs, estimam ca activitatea economica va incepe sa revina in semestrul al doilea, pe masura ce restrictiile vor fi ridicate, revenirea pe trendul ascendent fiind estimata pentru 2021", arata raportul CE.
Documentul publicat astazi de Comisie mai indica pentru Romania rata a inflatiei de 2,8% in 2020, respectiv de 2,8% in 2021.
"Scaderea accentuata a preturilor la energie, precum si cererea agregata redusa, vor reduce presiunea inflationista in 2020, urmand a compensa cresterea preturilor la alimente generata de intreruperea lanturilor de aprovizionare si a secetei din primavara. Indicele armonizat al preturilor de consum (HICP) - indicator al inflatiei si stabilitatii preturilor calculat de BCE -, a scazut de la 4% in decembrie 2019 la circa 1,8% in mai 2020, si este prognozat sa ajunga la un nivel mediu de 2,5% in 2020", se mai precizeaza in raportul CE.
Estimarea de crestere a HICP mediu la 2,8% in 2021 va fi sustinuta de o recuperare a cererii, mai spun analistii.
La nivelul intregii Uniuni Europene, pentru 2020 este prognozata o contractie economica de 8,3%, ce va fi urmata de o crestere de 5,8% in 2021. Se preconizeaza, prin urmare, ca in 2020 contractia va fi semnificativ mai mare comparativ cu scaderea de 7,7% estimata pentru zona euro, si de -7,4% pentru UE incluse in previziunile din primavara. La randul sau, cresterea va fi in 2021 ceva mai putin solida decat s-a anticipat anterior.
"Impactul economic al restrictiilor de deplasare a persoanelor este mai grav decat ne-am asteptat la inceput. Situatia este inca dificila si ne confruntam cu numeroase riscuri, printre care se numara un nou val masiv de infectii. (...) In ceea ce priveste anul in curs si anul viitor, ne putem astepta la o relansare economica, dar trebuie sa fim atenti la ritmul diferit al redresarii. Trebuie sa ne protejam, in continuare, lucratorii si companiile si sa ne coordonam strans politicile la nivelul UE", a declarat Valdis Dombrovskis, vicepresedinte executiv pentru economie in cadrul CE.
Este de asteptat ca redresarea sa inceapa sa produca efecte in a doua jumatate a anului 2020.
Pentru a consulta documentul “European Economic Forecats” (Summer 2020), click aici!

Din aceeasi categorie

10 Noi 11:34 | ANCPI: Numarul tranzactiilor imobiliare a continuat sa creasca in luna octombrie
06 Noi 10:27 | AHK: Fondurile europene dau rezultate doar cu reforme si mai multe investitii publice
03 Noi 06:26 | CJ Botosani contureaza viitorul judetului prin infrastructura si proiecte verzi
31 Oct 12:18 | INS: Crestere de 4,2% a numarului de autorizatii de construire emise, la 9 luni
31 Oct 06:15 | EPG: Licitatiile CfD expun riscurile si limitele pietei de energie regenerabila
30 Oct 10:24 | Crosspoint: Dezvoltarea rezidentiala impune constructia de scoli in Bucuresti
30 Oct 10:06 | Colliers: Piata constructiilor reprezinta 8% din PIB si a crescut cu 58% fata de 2019
29 Oct 06:23 | Investitii de peste 10 miliarde euro transforma sistemul energetic al Romaniei
28 Oct 06:08 | Bucuresti pe calea sustenabilitatii: mobilitate, spatii verzi si digitalizare
23 Oct 13:25 | INS: Comenzile noi din industria prelucratoare au scazut cu 28,5% in luna august
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA