Miercuri, 06 August 2025
RO EN

CE: Presuspendare a principalelor trei programe finantate de UE

Comisia Europeana (CE) a propus corectii financiare pentru cele mai importante trei programe finantate din fonduri europene, platile prin intermediul acestora fiind blocate temporar pana la rezolvarea problemelor. Masurile de "presuspendare" vizeaza Programul Operational Regional (POR), cel pentru cresterea competitivitatii economice (POS CCE), precum si pe cel de transporturi (POS-T), valoarea finantarilor alocate acestora pentru perioada 2007-2013 depasind 10,4 miliarde euro. Potrivit unui comunicat al institutiei europene, masurile adoptate fac parte dintr-o procedura reglementata de protejare a intereselor financiare ale UE si a modalitatilor de utilizare a fondurilor disponibile si sunt aplicate la nivelul tuturor statelor membre. "Daca Romania accepta corectiile propuse, sumele in cauza ar putea fi utilizate pentru alte proiecte - corect implementate - din cadrul aceluiasi program", se arata in document, ceea ce inseamna ca tara noastra poate evita pierderea acestor bani. Totusi trebuie avut in vedere si faptul ca fondurile trebuie cheltuite in perioada de programare, ce se finalizeaza in 2013. "Comisia solicita autoritatilor romane sa ia de urgenta masuri in acest sens, deoarece fondurile UE reprezinta principala sursa de investitii in Romania si, prin urmare, un factor esential de crestere. Tara are nevoie de aceste fonduri, iar Comisia doreste sa reia platile cat mai curand posibil. Autoritatilor romane le revine acum sarcina de a demonstra ca sistemele de gestionare si control functioneaza. In prezent, ceea ce conteaza sunt actiunile urgente", se arata in comunicatul CE. Guvernul a fost instiintat de aceste masuri prin intermediul a trei scrisori (cate una pentru fiecare program vizat) din cauza unor probleme legate de achizitiile publice, de gestionarea financiara si de identificare a fraudelor si a conflictelor de interese. In continuare, Romania are la dispozitie doua luni pentru a remedia deficientele si a demonsta ca sistemele aferente de gestiune si control functioneaza in mod adecvat. In caz contrar, CE avertizeaza cu suspendarea celor trei programe pana la rezolvarea problemelor.

Din aceeasi categorie

31 Iul 12:29 | INS: Crestere de 4,2% a numarului de autorizatii de construire emise, in semestrul I
31 Iul 11:35 | COFACE: Austeritatea devine norma in multe tari emergente si in curs de dezvoltare
30 Iul 11:49 | CE solicita reprioritizarea investitiilor si incadrare in bugetul pentru 2025 si 2026
28 Iul 17:10 | INS: Crestere optima a activitatii din constructii, in perioada iunie-august 2025
25 Iul 15:16 | MDLPA creste eficienta folosirii fondurilor publice si asigura finalizarea lucrarilor
18 Iul 12:28 | INS: Volumul lucrarilor de constructii a crescut cu 5,6% in primele 5 luni din 2025
11 Iul 12:40 | Moody’s: Romania este mai aproape de revenirea pe traiectoria fiscal-bugetara
09 Iul 07:00 | ISC nu a avizat nici o documentatie pentru investitii publice in trimestrul I 2025
03 Iul 11:44 | COLLIERS: Dupa un inceput bun de an, sectorul constructiilor da semne de incetinire
30 Iun 16:04 | Proiecte PNRR si licitatii de 5 miliarde euro sunt prioritare pana la finalul anului
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA