Sâmbătă, 22 Noiembrie 2025
RO EN

CFA: Analistii estimeaza deprecierea monedei nationale in urmatoarele 12 luni

Analistii CFA Romania estimeaza o depreciere a leului in urmatoarele luni, o rata medie a inflatiei de 3,82% in octombrie 2020 si o majorare a primei de risc a Romaniei, potrivit celui mai recent sondaj realizat de organizatie, in randul membrilor acesteia.
"In ceea ce priveste cursul de schimb EUR/RON, peste 75% dintre participanti anticipeaza o depreciere a leului in urmatoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuala). Astfel valoarea medie a anticipatiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,7967, in timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8471", se arata intr-un comunicat CFA Romania.
Rata anticipata a inflatiei pentru orizontul de 12 luni (octombrie 2020/ octombrie 2019) a inregistrat o valoare medie de 3,82%.
In luna septembrie 2019, Indicatorul de Incredere Macroeconomica al Asociatiei CFA Romania a crescut fata de luna anterioara cu 4,8 puncte, pana la valoarea de 47,6 puncte, in timp ce, fata de aceeasi luna a anului anterior, Indicatorul a scazut cu 2,9 puncte. Aceasta evolutie s-a datorat ambelor componente ale Indicatorului, arata CFA Romania. Astfel, Indicatorul conditiilor curente a crescut fata de luna anterioara cu 3,6 puncte, pana la valoarea de 65,3 puncte, iar fata de aceeasi luna a anului anterior, acesta a crescut cu 3,1 puncte. Indicatorul anticipatiilor a crescut cu 5,4 puncte, pana la valoarea de 38,7 puncte, iar comparativ cu perioada similara a anului trecut, Indicatorul a scazut cu 5,9 puncte.
***
Indicatorul de Incredere Macroeconomica a fost lansat de catre Asociatia CFA Romania in luna mai 2011 si reprezinta un indicator prin intermediul caruia organizatia doreste sa cuantifice anticipatiile analistilor financiari cu privire la activitatea economica din Romania pentru un orizont de timp de un an. De asemenea, sondajul in baza caruia este calculat Indicatorul include si intrebari referitoare la evaluarea conditiilor curente macroeconomice.
CFA Romania este asociatia profesionistilor in investitii din Romania, in mare parte detinatori ai titlului Chartered Financial Analyst (CFAAŽ), calificare administrata de CFA Institute (USA). In prezent, Asociatia CFA Romania are peste 230 de membri.

Din aceeasi categorie

10 Noi 11:34 | ANCPI: Numarul tranzactiilor imobiliare a continuat sa creasca in luna octombrie
06 Noi 10:27 | AHK: Fondurile europene dau rezultate doar cu reforme si mai multe investitii publice
03 Noi 06:26 | CJ Botosani contureaza viitorul judetului prin infrastructura si proiecte verzi
31 Oct 12:18 | INS: Crestere de 4,2% a numarului de autorizatii de construire emise, la 9 luni
31 Oct 06:15 | EPG: Licitatiile CfD expun riscurile si limitele pietei de energie regenerabila
30 Oct 10:24 | Crosspoint: Dezvoltarea rezidentiala impune constructia de scoli in Bucuresti
30 Oct 10:06 | Colliers: Piata constructiilor reprezinta 8% din PIB si a crescut cu 58% fata de 2019
29 Oct 06:23 | Investitii de peste 10 miliarde euro transforma sistemul energetic al Romaniei
28 Oct 06:08 | Bucuresti pe calea sustenabilitatii: mobilitate, spatii verzi si digitalizare
23 Oct 13:25 | INS: Comenzile noi din industria prelucratoare au scazut cu 28,5% in luna august
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA