Luni, 24 Noiembrie 2025
RO EN

Diminuare cu 70% a tranzactiilor de inchiriere pe piata de birouri

Piata spatiilor de birouri a fost ultimul segment imobiliar afectat de criza economica, se arata intr-un studiu realizat recent de specialistii din domeniu. Cu toate acestea, a inregistrat un nivel scazut de cerere in primele sase luni ale anului 2009. Conform reprezentantilor Colliers, doar 31.000 mp au fost inchiriati in aceasta perioada, in scadere cu 70% fata de prima jumatate a anului 2008. Aproximativ jumatate din acest spatiu a fost localizat in zone periferice, o contributie semnificativa la aceasta situatie venind din partea unei tranzactii de peste 6.000 mp incheiata de o institutie publica pentru o perioada scurta de timp. Reprezentantii societatii DTZ Echinox au sesizat ca ponderea cea mai mare din cererea potentiala de spatii de birouri este indreptata catre spatii cu o accesibilitate buna si cu preturi cuprinse intre 10-18 euro/mp. O zona care a inceput sa fie evitata este Pipera, in timp ce o parte din chiriasii cladirilor din Pipera au in plan gasirea unui spatiu cu o accesibilitate mai buna la finalul contractului existent. Conform Epsilon Imobiliare, cererea pentru spatiile de birouri a scazut in 2009 si foarte multe companii s-au concentrat pe renegocierea chiriilor. Zona Pipera a scazut in topul preferintelor chiriasilor, unul dintre motive fiind si dezvoltarea greoaie a infrastructurii. La polul opus, odata cu livrarea unui stoc important in zona Floreasca - Barbu Vacarescu, multe companii si-au indreptat atentia catre aceasta zona, chiriile fiind relativ scazute, iar accesul la mijloacele de transport in comun, inclusiv metrou, foarte bun. Reprezentantii Esop observa ca ultimele 12 luni au adus o migrare a solicitarilor de spatii de birouri catre zonele centrale si ultra-centrale si de regula catre cladiri de birouri. In top se afla zonele Aviatorilor, Charles de Gaulle, Romana, Universitate, in detrimentul unor zone considerate bune in trecut, precum Unirii, Domeni, sau altele si mai putin centrale. Pentru informatii suplimentare, click aici

Din aceeasi categorie

10 Noi 11:34 | ANCPI: Numarul tranzactiilor imobiliare a continuat sa creasca in luna octombrie
06 Noi 10:27 | AHK: Fondurile europene dau rezultate doar cu reforme si mai multe investitii publice
03 Noi 06:26 | CJ Botosani contureaza viitorul judetului prin infrastructura si proiecte verzi
31 Oct 12:18 | INS: Crestere de 4,2% a numarului de autorizatii de construire emise, la 9 luni
31 Oct 06:15 | EPG: Licitatiile CfD expun riscurile si limitele pietei de energie regenerabila
30 Oct 10:24 | Crosspoint: Dezvoltarea rezidentiala impune constructia de scoli in Bucuresti
30 Oct 10:06 | Colliers: Piata constructiilor reprezinta 8% din PIB si a crescut cu 58% fata de 2019
29 Oct 06:23 | Investitii de peste 10 miliarde euro transforma sistemul energetic al Romaniei
28 Oct 06:08 | Bucuresti pe calea sustenabilitatii: mobilitate, spatii verzi si digitalizare
23 Oct 13:25 | INS: Comenzile noi din industria prelucratoare au scazut cu 28,5% in luna august
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA