Duminică, 03 August 2025
RO EN

FITCH mentine ratingul Romaniei, dar estimeaza incetinirea cresterii economiei

Fitch Ratings a confirmat ratingul suveran al Romaniei la „BBB minus” cu perspectiva negativa, aceasta fiind ultima nota din categoria „investment-grade” (recomandat pentru investitii), se arata intr-un comunicat al agentiei de evaluare financiara citat de Agerpres.
Ratingul Romaniei „BBB minus” este sustinut de apartenenta la UE si fluxurile de capital din UE care sprijina investitiile si macrostabilitatea, si PIB-ul per capita, indicatorii privind guvernanta si dezvoltarea umana, care sunt peste cele ale altor state care beneficiaza de un rating din categoria „BBB”. Insa acestea sunt contrabalansate de un deficit bugetar si un deficit de cont curent mai ridicate comparativ cu deficitele altor tari, cu performante scazute privind consolidarea bugetara si rigiditati ridicate ale bugetului, si o pozitie de debitor extern net relativ ridicata, apreciaza Fitch.
Perspectiva negativa reflecta incertitudinile continue privind implementarea politicilor care sa vizeze combaterea dezechilibrelor fiscale structurale pe termen mediu si impactul razboiului din Ucraina si al crizei din energie asupra performantei economice, fiscale si externe a Romaniei, se arata in comunicatul agentiei de evaluare financiara.
Invadarea Ucrainei de catre Rusia reprezinta o turbulenta externa semnificativa, deoarece va intensifica riscurile pe termen scurt la adresa cresterii economice si a inflatiei, si, intr-o mai mica masura, la adresa finantelor publice si externe. Exporturile si legaturile comerciale cu Rusia – precum si cu Ucraina si Belarus – sunt limitate (exporturile spre cele trei tari au reprezentat doar 2,3% din total in 2020) si, spre deosebire de alte tari din regiune, Romania importa o pondere modesta din cantitatea sa de gaze din Rusia (20%, restul fiind produs pe plan intern). Totusi, majorarea semnificativa a pretului materiilor prime, perturbarile din lanturile de aprovizionare si cresterea mai slaba a principalilor parteneri economici ai Romaniei (in special zona euro) vor avea efecte negative semnificative, intensificand riscurile pe termen scurt, avertizeaza Fitch.
Fitch se asteapta la o incetinire a cresterii economiei la 2,1% in 2022 (de la 5,9% in 2021), reflectand in principal incetinirea consumului si a exporturilor. Desi Guvernul a adoptat unele masuri pentru a compensa costurile mai ridicate cu energia, ele vor fi probabil insuficiente pentru a preveni o pierdere a puterii de cumparare. Fitch se asteapta ca investitiile publice sa ofere un impuls in semestrul doi din 2022, in linie cu o absorbtie mai ridicata a Cadrului financiar multianual 2014-2020 si de la Fondul de redresare si rezilienta. In 2023, Agentia se asteapta la o accelerare suplimentara a ritmului investitiilor care, combinate cu ipoteza Fitch privind normalizarea comertului extern si a lanturilor de aprovizionare, vor majora cresterea economiei la 4,8%.
Indicele armonizat al preturilor de consum va fi in medie de 10% in 2022 (cel mai ridicat nivel din 2004), iar in trimestrul doi din 2022 inflatia va fi de peste 10%, posibil si in trimestrul trei (de la 7,9% in februarie), reflectand pretul mai ridicat al energiei si al materiilor prime. Spre deosebire de alte tari din regiune, cresterea salariilor pare a fi moderata (in special in urma limitarilor asupra salariilor publice), dar presiunile vor creste probabil deoarece continua inasprirea pietei fortei de munca continua si angajatii simt o presiune asupra nivelului de trai. Fitch se asteapta la o atenuare a inflatiei la 5,5% in 2023.
In pofida asteptarilor privind o crestere solida a veniturilor, Fitch se asteapta ca deficitul fiscal sa se situeze la 7,1% din PIB anul acesta, fata de obiectivul de deficit bugetar de 6,3% din PIB.
Agentia de evaluare subliniaza ca principalii factori care, individual sau impreuna, ar putea conduce la o retrogradare a ratingului suveran sunt: reducerea increderii in capacitatea de a implementa consolidarea fiscala, care submineaza credibilitatea politicii fiscale, duce la o crestere mai rapida decat s-a proiectat a datoriei publice, reduce flexibilitatea de finantare sau sporeste riscurile la adresa stabilitatii macroeconomice si a sectorului extern.
In sens invers, principalii factori care ar putea conduce la o imbunatatire a ratingului sunt imbunatatirea increderii ca strategia fiscala a Guvernului va duce la reducerea deficitului fiscal si la stabilizarea nivelului datoriei ca procent din PIB pe termen mediu, si sporirea rezilientei economice si externe la inasprirea conditiilor de finantare si a riscurilor geopolitice.

Din aceeasi categorie

11 Iul 12:40 | Moody’s: Romania este mai aproape de revenirea pe traiectoria fiscal-bugetara
09 Iul 07:00 | ISC nu a avizat nici o documentatie pentru investitii publice in trimestrul I 2025
03 Iul 11:44 | COLLIERS: Dupa un inceput bun de an, sectorul constructiilor da semne de incetinire
30 Iun 16:04 | Proiecte PNRR si licitatii de 5 miliarde euro sunt prioritare pana la finalul anului
30 Iun 11:19 | INS: In mai 2025 s-au eliberat 3.364 autorizatii pentru cladiri rezidentiale
27 Iun 11:51 | INS: Crestere optima a activitatii din constructii, in perioada iunie-august 2025
24 Iun 14:16 | Investitii cu impact: prioritati guvernamentale pentru perioada 2025-2028
23 Iun 10:45 | Bucurestenii respira un aer tot mai toxic - 60% din poluare vine din trafic
23 Iun 10:24 | BEI isi majoreaza plafonul de finantare pentru 2025 la 100 miliarde euro
20 Iun 11:51 | INS: Investitiile in constructii noi au depasit 4 miliarde euro in primul trimestru
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA