Vineri, 26 Septembrie 2025
RO EN

FMI: Razboiul din Ucraina va afecta semnificativ economia mondiala

Razboiul din Ucraina a dus deja la majorarea preturilor la energie si la cereale, si a trimis peste un milion de refugiati in tarile vecine, in timp ce a declansat sanctiuni fara precedent asupra Rusiei, arata Fondul Monetar International (FMI), potrivit Agerpres.
"Desi situatia ramane extrem de fluida si perspectivele sunt de incerte, consecintele economice sunt deja extrem de serioase", conform comunicatului dat publicitatii sambata, dupa reuniunea Board-ului Fondului Monetar International condusa de directorul general Kristalina Georgieva.
"Razboiul si sanctiunile asociate vor avea de asemenea un impact sever asupra economiei mondiale", avertizeaza FMI, apreciind ca actuala criza creeaza un soc negativ pentru inflatie si pentru activitatea economica, intr-un moment in care presiunea preturilor era deja ridicata. Pe intreg globul va fi resimtit socul preturilor, iar autoritatile trebuie sa ofere sprijin fiscal pentru gospodariile sarace pentru care alimentele si combustibilul reprezinta o proportie mai ridicata din cheltuieli. Pagubele economice vor creste daca razboiul se extinde, considera FMI.
Sanctiunile dure impuse Rusiei de SUA, tarile europene si alte state vor avea de asemenea "un impact substantial asupra economiei globale si pietelor financiare, cu efecte negative majore catre alte tari", avertizeaza FMI.
Pe langa pierderile de vieti omenesti, Ucraina se confrunta cu pagube economice substantiale, porturile maritime si aeroporturile fiind inchise si avariate, multe sosele si poduri fiind avariate sau distruse. "Desi este foarte dificil sa evaluam precis necesitatile de finantare in acest stadiu, este deja clar ca Ucraina se va confrunta cu costuri semnificative pentru redresare si reconstructie", apreciaza FMI.
FMI a informat ca saptamana viitoare se asteapta sa aduca spre aprobare Board-ului solicitarea Ucrainei pentru un imprumut de urgenta de 1,4 miliarde de dolari, si discuta despre optiuni de finantare cu autoritatile din Republica Moldova.
Republica Moldova si alte tari care au legaturi economic stranse cu Ucraina si Rusia sunt "in mod special" expuse riscului unor probleme de aprovizionare si intreruperi ale aprovizionarii. Echipa FMI discuta in mod activ optiunile de finantare cu Republica Moldova, care a cerut majorarea si modificarea actualului program de imprumut cu FMI, in valoare de 558 milioane de dolari, pentru a face fata costurilor actualei crize, se arata in comunicatul Fondului Monetar International.

Din aceeasi categorie

19 Sep 11:52 | CAMPUSURILE de invatamant dual, finantate din alte surse dupa eliminarea din PNRR
18 Sep 10:01 | INS: Crestere bruta de 5,9% a volumului lucrarilor de constructii, in semestrul I
17 Sep 15:10 | INS: Comenzile noi din industria prelucratoare s-au majorat cu 6% in primele 7 luni
15 Sep 11:47 | INS: Investitiile in constructii noi au depasit 10 miliarde euro in primul semestru
12 Sep 14:53 | INS: Peste 24.600 de locuinte au fost finalizate in primul semestru al acestui an
10 Sep 10:38 | Dragos Paslaru: Vom depasi nivelul de 20 miliarde euro proiecte finantate prin PNRR
04 Sep 07:54 | ADR-BI: Fonduri europene pentru educatie, infrastructura si mobilitate urbana
29 Aug 11:03 | INS: Crestere de 4,4% a numarului de autorizatii de construire emise, la 7 luni
28 Aug 13:32 | INS: Relativa stabilitate a activitatii din constructii, pana la finalul lunii octombrie
28 Aug 07:31 | ADR NORD-VEST: Portofoliu de peste 2,2 miliarde euro in fonduri europene
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA