Marți, 17 Iunie 2025
RO EN

FSDI: Legea privind infiintarea Fondului Suveran de Investitii va fi adoptata in vara

Proiectul de Lege privind infiintarea Fondului Suveran de Dezvoltare si Investitii (FSDI), aflat in prezent in dezbatere la Senat, ar putea fi aprobat de Parlament in perioada mai-iunie 2018, a declarat vicepremierului Viorel Stefan, citat de agentia Agerpres. FSDI va avea aproape 90 de companii in portofoliu conform celei mai recente variante, ce dateaza din luna noiembrie 2017, desi in proiectul initial acesta includea 27 de societati de stat.
FSDI are ca scop atat dezvoltarea si finantarea din fonduri proprii si din fonduri atrase, a unor proiecte de investitii rentabile si sustenabile, in diverse sectoare economice prin participare directa ori prin intermediul altor fonduri de investitii sau al unor societati de investitii, singur sau impreuna cu alti investitori institutionali sau privati, cat si administrarea activelor financiare proprii, in vederea obtinerii de profit. Potrivit proiectului de lege, operatiunile FSDI sunt finantate din: venituri obtinute din dividente incasate de la societatile la care detine actiuni, venituri din tranzactionarea de instrumente financiare emise de alte entitati, operatiuni cu instrumente financiare proprii, venituri din vanzarea de pachete de actiuni din portofoliu, imprumuturi, inclusiv prin emiterea de obligatiuni si din alte surse prevazute de lege.
FSDI va fi administrat in sistem dualist de catre un consiliu de supraveghere si un directorat, in conformitate cu prevederile Legii societatilor nr. 31/1990, se arata in proiectul depus de parlamentarii PSD si ALDE.
Capitalul social al FSDI subscris integral la data constituirii ar urma sa fie format din aport in natura reprezentat de pachetele de actiuni prevazute in anexa 1 precum si aport in numerar in valoare de 9 miliarde lei. Initiatorii sustin, in expunerea de motive, ca "FSDI isi propune ca obiectiv direct sustinerea dezvoltarii economice prin investitii in sectoarele competitive, care antreneaza un efect de multiplicare in economie, in urma atragerii de capital si surse din piata financiara".
 
Proiecte de autostrazi, propuse la finantare prin FSDI
Potrivit proiectului initial, coalitia aflata la putere estimeaza ca fonduri de peste 10 miliarde euro vor intra in economia Romaniei in urmatorii patru ani prin FSDI, banii urmand a fi folositi pentru constructia de fabrici si unitati productive in agricultura si industrie, dar si pentru capitalizarea unor companii de stat, precum Tarom, CFR, Santierul Naval Constanta, CEC, Nuclearelectrica.
Astfel, cele mai mari investitii prin FSDI in urmatorii ani se vor realiza in sanatate, prin constructia unui spital republican si a opt spitale regionale. Valoarea totala finantata din FSDI este de circa 3,5 miliarde euro. Alte 3 miliarde euro vor viza constructia de autostrazi si cai ferate rapide, avand prioritate autostrazile care nu pot fi definitivate sau demarate din fonduri europene pana in 2020. De asemenea, prin acest fond suveran se vor mai aloca sume pentru extinderea transportului feroviar de mare viteza si pentru dezvoltarea industriei de armament (prin extinderea capacitatilor existente).

Din aceeasi categorie

10 Iun 13:53 | Euroconstruct: Incertitudinea politica si economica amana redresarea constructiilor
10 Iun 11:25 | Romania poate produce 153.000 tone de hidrogen regenerabil pana in 2030
30 Mai 11:55 | INS: In aprilie 2025 s-au eliberat 3.140 de autorizatii pentru cladiri rezidentiale
28 Mai 17:18 | Chimcomplex, Saint-Gobain Glass si Daw Benta primesc ajutor de stat pentru investitii
28 Mai 16:55 | DAIANU: Cresterea veniturilor fiscale ale statului, prin cresteri de taxe si impozite
28 Mai 16:26 | INS: Crestere optima a activitatii din constructii, in perioada mai-iulie 2025
27 Mai 10:36 | Echilibrul bugetar poate fi asigurat de sustinerea bancilor si imprumut de la populatie
26 Mai 10:15 | Donald Trump obtine investitii de 2.000 miliarde USD in timpul turneului sau in Golf
22 Mai 11:43 | NAI Romania: Evaluarea tuturor activelor statului ar mari ratingul de tara
22 Mai 10:07 | INS: Comenzile noi din industria prelucratoare s-au majorat cu 2% in primele 3 luni
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA