Marți, 17 Iunie 2025
RO EN

GUVERN: Modificare a sistemului de achizitii publice

Dupa ce oficialii Autoritatii Nationale pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice (ANRMAP) au supus dezbaterii publice un proiect ce vizeaza clarificarea anumitor aspecte procedurale din cadrul licitatiilor, Guvernul Romaniei urmareste ca, pana la finele lui 2014, sa modifice substantial intregul sistem, propunand noi reguli care vor permite autoritatilor contractante sa acorde contracte si pe baza altor aspecte in afara criteriului pretului cel mai scazut, cum ar fi rapiditatea livrarii bunurilor si serviciilor, costul in exploatare, consultanta asigurata, materialele aditionale, pregatirea profesionala a angajatilor etc. „Prima varianta a noilor reguli va fi redactata pana in decembrie 2014 si urmeaza sa se bazeze pe cele mai recente recomandari formulate in domeniul licitatiilor de interes public de catre Comisia Europeana (CE). Fara a interzice folosirea criteriului privind pretul cel mai mic la atribuirea contractelor de achizitii publice, CE permite autoritatilor contractante din statele membre sa aiba posibilitatea de a folosi si alte criterii pentru un raport pret-calitate cat mai bun, astfel incat sa fie selectata o oferta cat mai avantajoasa din punct de vedere economic, abordata intr-un sens mai larg”, au declarat oficialii Executivului. Recomandarile Comisiei prevad ca „in scopul de a incuraja o mai buna orientare catre calitate a achizitiilor publice, ar trebui sa li se permita statelor membre sa interzica sau sa restrictioneze utilizarea doar a pretului sau doar a costului pentru evaluarea celei mai avantajoase oferte din punct de vedere economic, in cazul in care se considera necesar. Insa, pentru identificarea ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic, decizia de atribuire a contractului nu ar trebui sa se bazeze doar pe criterii care nu sunt legate de costuri. Criteriile calitative ar trebui, prin urmare, sa fie insotite de un criteriu suplimentar de cost, care ar putea fi, la alegerea autoritatii contractante, fie pretul, fie o abordare bazata pe rentabilitate, precum calcularea costului aferent duratei de exploatare”. Printre criteriile pe care autoritatile contractante din Romania le vor putea astfel lua in considerare, alaturi de pret, vor fi conditiile de livrare si plata, extinderea serviciilor de consultanta si inlocuire post-vanzare, factorii de mediu sau sociali (legati de sustenabilitate si responsabilitate sociala), poluarea provocata de extractia materiilor prime utilizate la fabricarea produsului sau cauzate de produsul insusi ori de fabricatia sa, lipsa elementelor chimice toxice in procesul de fabricatie specific viitorului furnizor, folosirea unor utilaje eficiente energetic, reducerea la minimum a deseurilor sau utilizarea eficienta a resurselor. In cazul in care calitatea personalului angajat este relevanta pentru nivelul de performanta a contractului, autoritatile vor putea utiliza drept criteriu de atribuire si calificarea si experienta personalului alocat executarii contractului in cauza, cu obligatia ca salariatii respectivi sa fie inlocuiti doar cu acordul autoritatii contractante, care verifica daca noul personal are capacitatea de a exercita aceleasi atributii. Informatii suplimentare, la www.gov.ro

Din aceeasi categorie

10 Iun 13:53 | Euroconstruct: Incertitudinea politica si economica amana redresarea constructiilor
10 Iun 11:25 | Romania poate produce 153.000 tone de hidrogen regenerabil pana in 2030
30 Mai 11:55 | INS: In aprilie 2025 s-au eliberat 3.140 de autorizatii pentru cladiri rezidentiale
28 Mai 17:18 | Chimcomplex, Saint-Gobain Glass si Daw Benta primesc ajutor de stat pentru investitii
28 Mai 16:55 | DAIANU: Cresterea veniturilor fiscale ale statului, prin cresteri de taxe si impozite
28 Mai 16:26 | INS: Crestere optima a activitatii din constructii, in perioada mai-iulie 2025
27 Mai 10:36 | Echilibrul bugetar poate fi asigurat de sustinerea bancilor si imprumut de la populatie
26 Mai 10:15 | Donald Trump obtine investitii de 2.000 miliarde USD in timpul turneului sau in Golf
22 Mai 11:43 | NAI Romania: Evaluarea tuturor activelor statului ar mari ratingul de tara
22 Mai 10:07 | INS: Comenzile noi din industria prelucratoare s-au majorat cu 2% in primele 3 luni
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA