Sâmbătă, 22 Noiembrie 2025
RO EN

GUVERN: Noi norme metodologice privind derularea investitiilor finantate prin FDI

In temeiul art. 7, alin. (1) din Legea nr.52/2003 privind transparenta decizionala in administratia publica, republicata, Comisia Nationala de Strategie si Prognoza (CNSP), institutie aflata in subordinea Guvernului, aduce la cunostinta publicului proiectul de ordin pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a art. 1-10 din ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor masuri in domeniul investitiilor publice si a unor masuri fiscal-bugetare, modificarea si completarea unor acte normative si prorogarea unor termene, cu modificarile si completarile ulterioare. Acest proiect de ordin vizeaza aprobarea normelor metodologice care reglementeaza derularea proiectelor finantate prin Fondul de Dezvoltare si Investitii (FDI), asigurandu-se astfel, pe de-o parte, conditii mai putin restrictive pentru solicitarile de finantare, iar pe de alta parte, legiuitorul a prevazut o noua categorie de lucrari in lista obiectivelor ce pot primi finantare prin intermediul FDI. Potrivit legii, proiectul de ordin se afla in dezbatere publica pana la data de 19 aprilie 2019.
In cadrul normelor metodologice, se precizeaza, printre altele, ca, pentru proiectele de dezvoltare si de investitii cuprinse in lista de proiecte propuse spre finantare, intocmita de CNSP, care se aproba prin ordin al presedintelui CNSP, in vederea incheierii contractelor de finantare multianuale, beneficiarii vor transmite CNSP autorizatia de construire valabila sau devizele de lucrari si memoriile tehnice, dupa caz, necesare demararii executiei lucrarilor.
Totodata, sunt prevazute exhaustiv categoriile de lucrari pentru proiectele de dezvoltare care cuprind investitii noi si exinderea/finalizarea investitiilor existente, constand in constructii, modernizari si dotari, precum si lucrari de intretinere si reparatii curente din domeniile prioritare stabilite prin OUG nr. 114/2018, care se finanteaza din FDI. Pentru a descarca proiectul de ordin comun al ministrului Finantelor Publice si normele metodologice, click aici!

Din aceeasi categorie

10 Noi 11:34 | ANCPI: Numarul tranzactiilor imobiliare a continuat sa creasca in luna octombrie
06 Noi 10:27 | AHK: Fondurile europene dau rezultate doar cu reforme si mai multe investitii publice
03 Noi 06:26 | CJ Botosani contureaza viitorul judetului prin infrastructura si proiecte verzi
31 Oct 12:18 | INS: Crestere de 4,2% a numarului de autorizatii de construire emise, la 9 luni
31 Oct 06:15 | EPG: Licitatiile CfD expun riscurile si limitele pietei de energie regenerabila
30 Oct 10:24 | Crosspoint: Dezvoltarea rezidentiala impune constructia de scoli in Bucuresti
30 Oct 10:06 | Colliers: Piata constructiilor reprezinta 8% din PIB si a crescut cu 58% fata de 2019
29 Oct 06:23 | Investitii de peste 10 miliarde euro transforma sistemul energetic al Romaniei
28 Oct 06:08 | Bucuresti pe calea sustenabilitatii: mobilitate, spatii verzi si digitalizare
23 Oct 13:25 | INS: Comenzile noi din industria prelucratoare au scazut cu 28,5% in luna august
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA