Vineri, 26 Septembrie 2025
RO EN

GUVERNUL a aprobat OUG ce permite ajustarea valorilor din contractele de investitii

La propunerea Ministerului Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei (MDLPA), Guvernul a aprobat, in sedinta de astazi, Ordonanta de Urgenta care prevede ajustarea valorilor din contractele de investitii publice.
"Prin aceasta masura, asiguram continuarea investitiilor publice, astfel incat sa nu fie irositi banii publici pe investitii incepute si care, altfel, ar putea ramane neterminate. De asemenea, evitam cresterea ratei somajului si o lipsa de constructori prin masura care asigura ca firmele de constructii nu vor intra in insolventa", a precizat ministrul Cseke Attila.
Actul normativ era necesar in contextul in care se inregistreaza cresteri globale de preturi la materialele de constructii, manopera, transport, utilaje si la cele din domeniul energetic.
"Decizia de astazi face parte din pachetul de masuri economice si sociale propus de coalitia de guvernare, iar suma totala necesara pentru suplimentare din bugetul de stat, pana la sfarsitul anului 2022, este de aproximativ 1,77 miliarde de lei pentru acoperirea ajustarilor contractelor de investitii finantate din fonduri publice nationale", a mai spus ministrul dezvoltarii.
Un numar total de 1.675 de investitii finantate de MDLPA, inclusiv spitale, scoli si drumuri, au beneficiat deja in urma unei masuri propuse anul trecut de Ministerul Dezvoltarii pentru a contracara cresterea, la nivel mondial, a preturilor materialelor de constructii. Masura avea in vedere lucrarile aflate in executie, iar actul normativ aprobat astazi prevede solutii si pentru contractele aflate in procedura de achizitie si cele aflate in derulare, finantate din fonduri guvernamentale.
Profitul firmelor de constructii nu va fi suplimentat, vor fi acoperite doar costurile crescute, iar solutia ramane valabila si pe viitor, cand, in urma unor eventuale scaderi de preturi, se vor putea economisi bani publici prin ajustarea facturilor, informeaza MDLPA.
Contractantii pot depune, in primele 45 de zile dupa intrarea in vigoare a acestei Ordonante de Urgenta, solicitari catre autoritatile contractante pentru ajustarea valorii contractelor de investitii publice.
Conform actului normativ, ajustarea se realizeaza exclusiv pentru restul ramas de executat din contracte, in baza unui nou act aditional la contract si se va face la fiecare situatie de plata. Formula de ajustare foloseste indicele global in constructii ICC, diseminat de catre Institutul National de Statistica, iar data de referinta va fi luna anterioara datei limita de depunere a ofertei in baza careia a fost incheiat contractul de finantare, dar nu inainte de 1 ianuarie 2019, astfel incat cresterea diferitelor componente din contractele de lucrari publice sa fie acoperit financiar.

Din aceeasi categorie

19 Sep 11:52 | CAMPUSURILE de invatamant dual, finantate din alte surse dupa eliminarea din PNRR
18 Sep 10:01 | INS: Crestere bruta de 5,9% a volumului lucrarilor de constructii, in semestrul I
17 Sep 15:10 | INS: Comenzile noi din industria prelucratoare s-au majorat cu 6% in primele 7 luni
15 Sep 11:47 | INS: Investitiile in constructii noi au depasit 10 miliarde euro in primul semestru
12 Sep 14:53 | INS: Peste 24.600 de locuinte au fost finalizate in primul semestru al acestui an
10 Sep 10:38 | Dragos Paslaru: Vom depasi nivelul de 20 miliarde euro proiecte finantate prin PNRR
04 Sep 07:54 | ADR-BI: Fonduri europene pentru educatie, infrastructura si mobilitate urbana
29 Aug 11:03 | INS: Crestere de 4,4% a numarului de autorizatii de construire emise, la 7 luni
28 Aug 13:32 | INS: Relativa stabilitate a activitatii din constructii, pana la finalul lunii octombrie
28 Aug 07:31 | ADR NORD-VEST: Portofoliu de peste 2,2 miliarde euro in fonduri europene
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA