Sâmbătă, 13 Decembrie 2025
RO EN

POR: IMM-urile pot extinde acum perioada de implementare a proiectelor

Ministrul lucrarilor publice, dezvoltarii si administratiei, Ion Stefan, a semnat astazi, 19 mai a.c., ordinul pentru completarea articolului 12 al Ordinului ministrului delegat pentru fonduri europene nr. 5.559/2017 privind aprobarea masurii de sprijin, constand in acordarea unor ajutoare de stat si ajutoare de minimis pentru imbunatatirea competitivitatii economice prin cresterea productivitatii muncii in intreprinderi mici si mijlocii pe teritoriul acoperit de Investitia Teritoriala Integrata Delta Dunarii prin Programul operational regional 2014-2020. De asemenea, a fost semnat si Ordinul pentru completarea articolului 12 al Ordinului viceprim-ministrului, ministrului dezvoltarii si administratiei publice nr. 3254/2016 privind aprobarea masurii de sprijin, constand in acordarea unor ajutoare de stat si ajutoare de minimis pentru imbunatatirea competitivitatii economice prin cresterea productivitatii muncii in intreprinderi mici si mijlocii in cadrul Programului operational regional 2014-2020.
„In circumstantele exceptionale create de pandemia COVID-19, Autoritatea de Management a POR a analizat o serie de masuri care pot fi luate pentru a sprijini beneficiarii programului. Avand in vedere contextul economic actual, a fost identificat un risc substantial de intarziere in implementarea proiectelor finantate prin Axa prioritara 2 a POR, fiind nevoie de o extindere a perioadei de implementare. In acest sens, au fost completate ordinele cu prevederea care vizeaza extinderea perioadei de implementare, in cazuri justificate de pandemie”, a spus ministrul Ion Stefan.
Ordinele prevad ca, in cazuri justificate de circumstante legate de pandemia COVID-19, perioada de implementare a proiectului, dupa semnarea contractului de finantare, poate fi extinsa peste durata mentionata, cu o perioada de maximum 12 luni, fara a depasi data de 31 decembrie 2023.

Din aceeasi categorie

09 Dec 12:20 | ASE & Fundatia Deloitte: Puncte forte ale Romaniei in atragerea de investitori straini
09 Dec 10:57 | Stabilizare in piata europeana a constructiilor, potrivit estimarilor EUROCONSTRUCT
09 Dec 10:31 | BCR Leasing a finantat cu peste 210 mil. euro companii din industria constructiilor
09 Dec 10:31 | BEI: Companiile romanesti investesc si se digitalizeaza, dar raman precaute
28 Noi 12:54 | INS: Scadere estimata in productia de constructii pana la inceputul anului 2026
28 Noi 12:53 | Autorizatii de construire: Creștere de 4,1% în primele 10 luni ale anului 2025
27 Noi 12:09 | ING: Estimari prudent optimiste pentru piata autohtona de constructii in 2026 si 2027
24 Noi 14:47 | 70 miliarde euro pentru Romania - estimarea Comisiei Europene pentru 2028-2034
21 Noi 14:44 | MIPE: Tara este un santier, ne apropiem de 50% fonduri PNRR atrase la final de 2025
20 Noi 18:55 | INS: Crestere de peste 9% a volumului lucrarilor de constructii, in primele noua luni
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA