
Piata cladirilor rezidentiale isi continua ascensiunea
In comunicatul INS se mai subliniaza ca, fata de aceeasi luna a anului precedent, ca serie bruta, volumul lucrarilor de constructii s-a majorat in septembrie 2014 in medie cu +3,5%, crestere reflectata cu precadere la lucrarile de constructii noi (cu +13,1%), desi la cele de reparatii capitale (-19,6%) si la procedurile ce presupun derularea operatiunilor de intretinere si reparatii curente (-6,4%) s-au remarcat diminuari. Pe obiecte de constructii, s-a inregistrat insa un regres, de altfel estimat initial, numai la constructiile ingineresti (respectiv -11,3%), iar la cladirile rezidentiale si la cele nerezidentiale s-au raportat majorari de +28,6%, respectiv de +24,9%. In conformitate cu seria ajustata, in luna septembrie 2014, comparativ cu septembrie 2013, intrucat deprecierea indicelui s-a plasat la -1,8%, pe elemente de structura au avut loc scaderi la doua componente, cum ar fi lucrarile de reparatii capitale (-22,4%) si cele de intretinere si reparatii curente (-4,4%), insa in cazul lucrarilor de constructii noi s-a constatat o majorare (+9,8%). Pentru aceeasi baza de raportare, dar pe obiecte de constructii, volumul lucrarilor s-a restrans doar la constructiile ingineresti, cu -14%, dar la imobilele nerezidentiale si la cele rezidentiale au fost constatate majorari relativ importante, de +18,9%, respectiv de +17,4%. In perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2014, fata de acelasi interval din 2013, volumul lucrarilor de constructii a scazut cu -11,7% pe seria ajustata, mai precis la reparatii capitale (-19,6%), la proceduri de intretinere si reparatii curente (-13%) si la constructiile noi (-10,5%). Analizand obiectele de constructii, o scadere a fost remarcata doar in ceea ce priveste constructiile ingineresti (-28,3%), unde pierderile au ramas importante si reflecta cu acuratete precaritatea investitiilor statului, in timp ce la cladirile rezidentiale si la cele nerezidentiale volumul lucrarilor de constructii a crescut cu +33,6%, respectiv cu +8,1%, constatandu-se astfel continuarea trendului ascendent sustenabil mai cu seama pe segmentul locuintelor, precum si o revenire relativ vizibila in sectorul imobilelor cu alta destinatie fata de cea de resedinta.
Lucrarile pe segmentul nerezidential sunt relativ consistente
Nici in ceea ce priveste seria bruta datele aferente primelor noua luni a.c. nu sunt pozitive, deoarece scaderea s-a plasat la -10,1%, fiind observata cu precadere la lucrarile de reparatii capitale (-19,7%), la cele ce presupun intretinere si reparatii curente (zugravire, vopsire etc.), cu valoare adaugata mai redusa, al caror trend descendent a fost mai putin accentuat (-13,2%), pe fondul modificarii perspectivelor de la nivelul populatiei (clientilor), respectiv la cele de constructii noi (-7,8%). Lipsa fondurilor guvernamentale, dezinteresul statului fata de proiectele publice si stoparea probabil temporara a unor lucrari finantate din resurse bugetare au facut ca volumul lucrarilor la constructiile ingineresti sa regreseze cu -26%. Insa, dupa ce in intervalul ianuarie-iulie a.c., pe seria bruta, a fost raportata in premiera o scadere si la cladirile nerezidentiale, in primele noua luni din 2014, mai cu seama pe fondul eforturilor de impulsionare a lucrarilor din august si septembrie, acest indicator a redevenit pozitiv (+10,3% comparativ cu primele trei trimestre din 2013). In schimb, interesul major al dezvoltatorilor sau proprietarilor de imobile rezidentiale a stimulat o crestere de +31,2% a activitatii pe acest segment, insa si la cladirile cu alta destinatie fata de cea de locuinta cresterea a devenit relativ sustenabila, depasind pragul „psihologic” de 10%, cu toate ca tendinta respectiva este periclitata de diversi factori conjuncturali. In concluzie, in perioada de referinta (constituita de ianuarie-septembrie 2014), companiile specializate din constructii au reusit sa realizeze o cota de 88,3% din volumul lucrarilor efectuate in primele noua luni din 2013 (ca serie ajustata) sau de 89,2% in cazul seriei brute, iar pe segmentul rezidential au executat circa 133,6% din nivelul perioadei similare a anului trecut (sau de 131,2% ca serie bruta). Astfel, in acest domeniu, volumul lucrarilor de constructii continua sa fie cu mult superior in raport cu indicatorii consemnati anterior, ceea ce inseamna ca in 2014 urmeaza sa se constate o majorare pe segmentul respectiv. Totodata, daca se iau in calcul si datele specifice pietei cladirilor nerezidentiale, cresterea usoara (de +8,1% pe seria ajustata sau de +10,3% pentru seria bruta) indica, de fapt, o reluare a trendului ascendent, fiind insa posibila si o eventuala intrerupere sau inversare a acestuia, pana la finele anului in curs. Totusi, chiar daca mai sunt necesare eforturi suplimentare pentru a impulsiona lucrarile pe segmentul nerezidential, este cunoscut faptul ca pe termen scurt urmeaza o perioada relativ propice implementarii unor asemenea obiective de investitii. Informatii suplimentare, la www.insse.ro