Vineri, 21 Noiembrie 2025
RO EN

ISC: Mai putine controale pe santiere si mai multe amenzi, in trimestrul al doilea

In trimestrul al doilea al acestui an, Inspectoratul de Stat in Constructii (ISC) a desfasurat, in total, 17.557 activitati de supraveghere, control, avizare si autorizare, in urma carora a constatat 3.119 deficiente, a dispus 3.044 de masuri si a aplicat 605 sanctiuni contraventionale, in valoare totala de 6,33 milioane de lei. Fata de nivelul celui de-al doilea trimestru din 2021, numarul de controale a scazut (de la 19.000 in T2 2021), in timp ce numarul si valoarea amenzilor au crescut semnificativ (539 de sanctiuni in T2 2021, in valoare de 5,5 milioane de lei). Cele mai multe amenzi au fost date pe santiere.
Potrivit raportului de activitate a institutiei, in perioada aprilie - iunie 2022 ISC a efectuat 5.492 de controale, celelalte fiind activitati de avizare a lucrarilor publice, emitere de acorduri pentru interventii asupra constructiilor existente, autorizari de laboratoare de incercari in constructii si de responsabili tehnici cu executia si diriginti de santier, solutionare de petitii, participare in comisiile de receptie la terminarea lucrarilor, interventii in caz de calamitati si accidente tehnice in exploatare.
In total, in evidenta ISC figurau 168.163 de obiective de investitii in iunie 2022.
Din totalul de 17.557 de activitati raportate pentru trimestrul al doilea din 2022, 12.065 sunt activitati raportate de catre structurile teritoriale cu atributii de control, 5.492 fiind activitati de control, se arata in raportul de activitate al ISC.
 
Cele mai multe controale au fost efectuate pe santiere
Potrivit datelor institutiei, activitatea de control in domeniul calitatii constructiilor a ocupat o pondere de peste 73% din totalul activitatii de control efectuate la nivelul structurilor teritoriale si cuprinde controale la factorii implicati in proiectarea, executia si exploatarea lucrarilor de constructii, precum si controale privind organizarea si implementarea sistemului de management al calitatii la operatori economici cu activitate de proiectare si executie in constructii.
In perioada analizata, ISC a efectuat 4.011 controale la obiective de investitii care sunt inregistrate in evidentele ISC, din care, 2.024 de controale in faze determinante prin care s-a autorizat continuarea lucrarilor de constructii. Au fost constatate neconformitati pentru care au fost dispuse 1.963 de masuri. Pentru fapte ce constituie contraventii au fost aplicate 515 sanctiuni contraventionale in cuantum de 5,34 milioane de lei.
Printre cele mai importante neconformitati sesizate, cu un grad ridicat de repetabilitate, s-au aflat incalcarea prevederilor din acorduri/ avize/ autorizatii, neasigurarea verificarii executiei lucrarilor prin diriginti de santier autorizati, realizarea de constructii fara responsabili tehnici cu executia autorizati, neasigurarea conditiilor de verificare a lucrarilor ajunse in faze determinante, neaducerea la indeplinire a masurilor dispuse, nerespectarea normelor tehnice, a prevederilor din proiectul tehnic si detaliile de executie, a celor din caietele de sarcini, executarea de modificari la constructii existente sau schimbarea de destinatie a constructiei in lipsa unei expertize tehnice, confirmarea prin semnatura, de catre factorii implicati, a calitatii unor lucrari executate necorespunzator etc.
 
Amenzi si pentru proiectanti
Un numar de 31 de controale au fost efectuate la operatori economici cu activitate de proiectare in domeniul constructiilor, constatandu-se neconformitati majore si grave privind elaborarea de proiecte incomplete/ neconforme, care nu respecta prevederile codului de proiectare seismica P100-1/2013, care contin neconcordante intre partea scrisa si cea desenata, fara detalii de executie sau care nu respecta nivelul de calitate corespunzator, cu caiete de sarcini incomplete, neverificate la toate cerintele fundamentale de calitate aplicabile. Ca urmare a neconformitatilor constatate au fost dispuse 19 masuri si s-au aplicat 9 sanctiuni contraventionale in cuantum de 334.000 de lei.
Alte controale au vizat urmarirea comportarii in exploatare a constructiilor (142 de controale), implementarea sistemului de management al calitatii in constructii (23), domeniul performantei energetice a cladirilor (141), domeniul amenajarii teritoriului si urbanismului si al autorizarii executarii lucrarilor de constructii (499) si supravegherea pietei de materiale, sisteme si produse pentru constructii (368 de verificari).

Din aceeasi categorie

10 Noi 11:34 | ANCPI: Numarul tranzactiilor imobiliare a continuat sa creasca in luna octombrie
06 Noi 10:27 | AHK: Fondurile europene dau rezultate doar cu reforme si mai multe investitii publice
03 Noi 06:26 | CJ Botosani contureaza viitorul judetului prin infrastructura si proiecte verzi
31 Oct 12:18 | INS: Crestere de 4,2% a numarului de autorizatii de construire emise, la 9 luni
31 Oct 06:15 | EPG: Licitatiile CfD expun riscurile si limitele pietei de energie regenerabila
30 Oct 10:24 | Crosspoint: Dezvoltarea rezidentiala impune constructia de scoli in Bucuresti
30 Oct 10:06 | Colliers: Piata constructiilor reprezinta 8% din PIB si a crescut cu 58% fata de 2019
29 Oct 06:23 | Investitii de peste 10 miliarde euro transforma sistemul energetic al Romaniei
28 Oct 06:08 | Bucuresti pe calea sustenabilitatii: mobilitate, spatii verzi si digitalizare
23 Oct 13:25 | INS: Comenzile noi din industria prelucratoare au scazut cu 28,5% in luna august
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA