Luni, 24 Noiembrie 2025
RO EN

MARCAJUL CE: Au intrat in vigoare prevederile SR EN 14351-1

In Romania, la data de 1 februarie 2010, au intrat in vigoare prevederile standardului de produs SR EN 14351-1: "Ferestre si usi pietonale de exterior fara rezistenta la foc si etanseitate la fum". Dupa o perioada indelungata in care documentul a fost analizat, redactat, completat si modificat in cadrul comisiei tehnice a Comitetului European de Standardizare CEN/TC 33 si un interval de trei ani de coexistenta cu legislatiile nationale, a sosit momentul ca toate produsele comercializate pe pietele din spatiul economic european sa raspunda acelorasi exigente minime si sa detina caracteristici de performanta compatibile cu intentia de utilizare. Aplicarea specificatiilor Directivei 89/106/EEC a constituit o adevarata provocare, chiar si in state puternic dezvoltate din vestul continentului, intrucat au fost identificate incompatibilitati evidente cu obisnuintele de consum stabilite in diverse regiuni, referitoare la modul de proiectare sau utilizare a ansamblurilor de ferestre. Au existat chiar probleme legate de compatibilitatea dintre cele trei versiuni ale standardului (engleza, franceza si germana), aparand suspiciunea unor traduceri defectuoase. Cu toate acestea, obstacolele au fost surmontate cu succes, iar in prezent s-a ajuns la o forma convenita de comun acord, care sa indeplineasca in proportii acceptabile toate cererile formulate de autoritatile statelor membre UE. In Romania, situatia a fost oarecum simplificata de inexistenta unor prevederi legale nationale cu privire la modul de proiectare, executie sau instalare a tamplariei termoizolante. In perioada urmatoare, se preconizeaza ca, pe fondul rezolvarii problemei de liberalizare a comertului cu ferestre la nivel comunitar, acest domeniu de activitate sa primeasca un nou impuls, in pofida conditiilor conjuncturale de criza economica. Mai ramane ca si autoritatile desemnate cu controlul pietei de profil sa-si indeplineasca atributiile, in vederea interzicerii vanzarilor de produse care nu poarta insemnul european de conformitate. O asemenea atitudine ar duce la scaderea concurentei neloiale si la cresterea calitatii ansamblurilor livrate catre clientii finali. Aceasta doar daca intreaga problematica nu va fi tratata in spiritul specific national, prin eludarea abila a prevederilor legale.

Din aceeasi categorie

10 Noi 11:34 | ANCPI: Numarul tranzactiilor imobiliare a continuat sa creasca in luna octombrie
06 Noi 10:27 | AHK: Fondurile europene dau rezultate doar cu reforme si mai multe investitii publice
03 Noi 06:26 | CJ Botosani contureaza viitorul judetului prin infrastructura si proiecte verzi
31 Oct 12:18 | INS: Crestere de 4,2% a numarului de autorizatii de construire emise, la 9 luni
31 Oct 06:15 | EPG: Licitatiile CfD expun riscurile si limitele pietei de energie regenerabila
30 Oct 10:24 | Crosspoint: Dezvoltarea rezidentiala impune constructia de scoli in Bucuresti
30 Oct 10:06 | Colliers: Piata constructiilor reprezinta 8% din PIB si a crescut cu 58% fata de 2019
29 Oct 06:23 | Investitii de peste 10 miliarde euro transforma sistemul energetic al Romaniei
28 Oct 06:08 | Bucuresti pe calea sustenabilitatii: mobilitate, spatii verzi si digitalizare
23 Oct 13:25 | INS: Comenzile noi din industria prelucratoare au scazut cu 28,5% in luna august
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA