Duminică, 04 Mai 2025
RO EN

McKinsey: Inflatia, principalul motiv de ingrijorare pentru doua treimi dintre romani

Inflatia este principala ingrijorare pentru doua treimi dintre consumatorii din Romania, aceasta fiind urmata de invazia din Ucraina si costul serviciilor medicale, potrivit studiului “Consumer Sentiment Survey” realizat de McKinsey&Company Romania in noiembrie anul curent.
Studiul a urmarit trei teme (cum se simt consumatorii, ce observa acestia si cum reactioneaza) si a inregistrat aproximativ 1.000 de respondenti, cu varsta de peste 18 ani din toate categoriile de venituri.
Inflatia a fost listata ca fiind una dintre primele trei surse de ingrijorare de peste 80% dintre
respondenti si ca fiind preocuparea numarul unu de catre doua treimi dintre consumatori. Ca urmare, consumatorii isi directioneaza cheltuielile catre bunuri esentiale si catre retaileri precum discounterii, hipermarketurile si supermarketurile.
“Consumatorii romani iau masuri pentru a-si proteja veniturile in fata incertitudinii crescande, prioritizand achizitiile esentiale si alegand produse mai ieftine sau cu atentie mai mare fata de raportul calitate-pret. Companiile care isi fac timp sa inteleaga modul in care se comporta consumatorii vor putea sa ii sprijine adecvat”, spune Alexandru Filip, Managing Partner McKinsey&Company Romania.
Comparativ cu alte tari din Europa, doar britanicii sunt mai ingrijorati decat romanii de cresterea preturilor, inflatia fiind cel mai important motiv de ingrijorare pentru 69% dintre britanici. Mai putin ingrijorati de cresterea preturilor sunt italienii (52%), spaniolii (53%), francezii si germanii (57%).
Surprinzator, cei mai ingrijorati romani de efectele inflatiei sunt persoanele cu venituri mari si Baby Boomers (i.e., persoanele nascute intre 1946 si 1964) acestia devenind mult mai constienti de impactul total asupra bugetului personal si al familiei, dorind astfel sa se protejeze de neprevazut si sa mentina un stil de viata sustenabil.
 
Generatia Millenials este in principal ingrijorata de siguranta locului de munca, iar Generatia Z de schimbarile climatice
Daca inflatia este preocuparea principala, celelalte doua ingrijorari majore ale romanilor sunt invazia Ucrainei si accesibilitatea serviciilor medicale.
Cele mai ingrijorate persoane de atacurile din Ucraina sunt cele cu venituri mari si romanii din generatia Baby Boom (i.e., persoanele nascute intre 1946 si 1964), iar accesul la servicii medicale este un motiv de ingrijorare pentru persoanele cu venituri mici si generatia Baby Boom.
Siguranta locului de munca este un factor semnificativ de stres pentru Millennials (i.e., persoane nascute intre 1981 si 1996), iar schimbarile climatice reprezinta o problema importanta de ingrijorare pentru Generatia Z (i.e., persoane nascute intre 1997 si 2012, peste 18 ani), si pentru persoanele cu venituri ridicate.
 
30% dintre consumatori au schimbat recent magazinul de la care isi faceau in mod frecvent cumparaturile
Totodata, majoritatea respondentilor se asteapta ca preturile produselor de baza sa creasca pe tot parcursul anului viitor.
Astfel, in ultimele 4-6 saptamani, 80% dintre consumatorii romani si-au schimbat comportamentul atunci cand au cumparat alimente si produse esentiale, de exemplu au ales produse de uz casnic mai ieftine sau marca proprie a retailerului. Romanii au ales branduri mai ieftine sau de tip marca proprie mai ales in ceea ce priveste produsele de uz casnic (77%), gustarile si dulciurile (71%), alimentele congelate (70%), lactatele si ouale (67%).
In acelasi timp, in ultimele 4-6 saptamani, 30% dintre consumatori au schimbat magazinul de la care isi fac cumparaturile, nedistingandu-se clar un format de retail castigator. Cei care au facut acest lucru au fost motivati de preturile mai mici (35%) si de economii in ceea ce priveste costurile cu benzina (18%). Aproximativ 22% dintre respondenti au spus ca au luat aceasta decizie pentru a obtine un raport calitate-pret mai bun sau strict o calitate mai buna.
Consumatorii cumpara mai putin din magazinele de proximitate si din cele specializate (cu preturi mai mari), preferand supermarketurile, hipermarketurile si magazinele de tip discounter ca urmare a tendintei de a renunta la confort in favoarea pretului.
Magazinele de tip discount au cei mai fideli consumatori (doar 28% dintre clienti au facut mai putine cumparaturi), dar nu sunt inca destul de raspandite geografic – 28% dintre consumatori nu au cumparat niciodata de la un discounter.
Cele mai afectate de noile comportamente de cumparare par a fi magazinele alimentare specializate, 41% dintre clienti cumparand mai putin din cadrul acestora in ultimele 4-6 saptamani.

Din aceeasi categorie

16 Apr 10:55 | UPT: La nivel de tara, proiectele finantate prin PNRR au inceput cu multe intarzieri
15 Apr 10:28 | Boston Consulting: Tarifele comerciale ale SUA redeseneaza rutele comerciale globale
15 Apr 10:31 | Curtea de Conturi: Recomandari de eficientizare a programelor de investitii MDLPA
14 Apr 14:24 | AFM sustine constructia a 26 de fabrici de reciclare cu fonduri de 675 milioane lei
14 Apr 14:36 | AMR: Situatie critica la proiectele PNRR - nu se pot prelungi dupa iunie 2026
08 Apr 12:08 | Romania are un rol de hub regional in viitorul proces de reconstructie din Ucraina
08 Apr 10:11 | Ministerul Finantelor sustine investitiile prin imprumuturi catre autoritatile locale
07 Apr 10:45 | COFACE: Tarife "reciproce" din partea SUA - este declarat razboi comercial
04 Apr 11:52 | RoEM: Noile tarife vamale SUA pot avea un impact major asupra economiei Romaniei
04 Apr 10:34 | MMAP: Romania trebuie sa reduca la jumatate valorile poluantilor din aer, in 5 ani
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA