Vineri, 07 Noiembrie 2025
RO EN

MDRAP: Proiect pentru evitarea dezangajarii a peste 561 milioane de euro

Timp de 10 zile, incepand cu 26 februarie 2018, persoanele interesate pot trimite observatii si propuneri catre Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice (MDRAP), care a lansat in dezbatere noul proiect de Ordonanta de Urgenta a Guvernului pentru completarea articolului 12 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiara a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020.
Mai precis, prin acest proiect, se urmareste evitarea riscului dezangajarii unei sume de peste 561 milioane de euro, din fonduri FEDR, la nivelul Programului Operational Regional.
In principiu, in nota de fundamentare ce insoteste proiectul de ordonanta, legiuitorul reaminteste ca, „la data de 23.06.2015, a fost aprobat, prin decizie, Programul Operational Regional 2014-2020. In vederea implementarii programului au fost necesare parcurgerea unor etape/ conditionalitati in corelare cu strategiile ce trebuiau elaborate la nivelul Romaniei. Indeplinirea acestor conditionalitati a dus la lansarea cu intarziere a unor apeluri de proiecte. Pentru a compensa necesarul de contracte de finantare, au fost luate mai multe decizii de supracontractare la nivelul programului, utilizand mecanismul existent in Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 40/2015, respectiv supracontractarea fondurilor, in limita de 50% din alocare, pentru mai multe prioritati de investitie, neafectate de conditionalitati, cum ar fi PI2.1a - microintreprinderi, PI2.2 - IMM uri, PI5.1 - monumente istorice, PI6.1 - asigurarea conexiunii la TEN-T. Astfel, in perioada 10.04.2017-23.02.2018, au fost semnate 1.011 contracte de finantare in valoare totala de 8,71 miliarde lei si cu o valoare nerambursabila de 8,19 miliarde lei. Cu exceptia categoriei 2.1a - microintreprinderi, unde ciclul de implementare este mic (aproximativ 6 luni), restul proiectelor au un ciclu de implementare mediu si mare. Fiind vorba de investitii in infrastructura, pentru aceste proiecte, procedura de achizitie publica a lucrarilor poate varia de la 12 luni la 24 de luni de la publicarea anuntului in SEAP. Tinta minima de realizat pentru evitarea dezangajarii fondurilor europene in anul 2018, la nivelul Programului Operational Regional, este in suma de 858,8 milioane de euro. Pana in prezent, suma FEDR realizata la nivelul programului este in valoare de 60,84 milioane de euro, din care 26,97 milioane de euro au fost solicitati spre rambursare de la CE. Conform graficelor de depunere a cererilor de rambursare transmise de beneficiari, valoarea FEDR previzionata a fi declarata pana la sfarsitul anului 2018 este de 236,23 milioane euro. Rezulta astfel o suma FEDR posibil a fi dezangajata la nivelul Programului Operational Regional in valoare de 561,73 milioane euro. Se impune astfel necesitatea intreprinderii unor masuri, in regim de urgenta, pentru sporirea ritmului de implementare a POR, prin identificarea unor solutii de decontare a unor cheltuieli eligibile in cadrul programului, deja efectuate de catre beneficiarii de proiecte retrospective/alternative si includerea acestora in aplicatii de plata catre CE”. In consecinta, necesitatea adoptarii unor masuri urgente de modificare a unor prevederi din OUG nr. 40/2015 este stringenta. Pentru a descarca proiectul de act normativ si nota de fundamentare, click aici si aici!

Din aceeasi categorie

03 Noi 06:26 | CJ Botosani contureaza viitorul judetului prin infrastructura si proiecte verzi
31 Oct 06:15 | EPG: Licitatiile CfD expun riscurile si limitele pietei de energie regenerabila
30 Oct 10:24 | Crosspoint: Dezvoltarea rezidentiala impune constructia de scoli in Bucuresti
30 Oct 10:06 | Colliers: Piata constructiilor reprezinta 8% din PIB si a crescut cu 58% fata de 2019
29 Oct 06:23 | Investitii de peste 10 miliarde euro transforma sistemul energetic al Romaniei
28 Oct 06:08 | Bucuresti pe calea sustenabilitatii: mobilitate, spatii verzi si digitalizare
23 Oct 13:25 | INS: Comenzile noi din industria prelucratoare au scazut cu 28,5% in luna august
23 Oct 11:26 | ANAR a pierdut 90% din alocarea PNRR pentru investitii in apararea de inundatii
20 Oct 18:02 | Raportul ISC privind explozia din Rahova: demolarea partiala - solutia recomandata
20 Oct 13:20 | AICPS recomanda expertizarea tehnica a cladirilor din zona blocului avariat in Rahova
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA