Joi, 14 August 2025
RO EN

MDRT: Sustinere internationala pentru proiectele de infrastructura si cele sociale

La data de 18 iunie 2012, Marcel Bolos si Iulian Matache, secretari de stat in Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT), s-au intalnit cu o delegatie a Bancii de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE), condusa de guvernatorul Rolf Wenzel, informeaza oficialii MDRT. "Delegatia BDCE si-a exprimat interesul de a initia negocierile pentru cea de-a doua etapa a proiectului denumit «Sistem integrat de reabilitare a sistemelor de alimentare cu apa si canalizare, a statiilor de tratare a apei potabile si a statiilor de epurare a apelor uzate in localitatile cu o populatie de pana la 50.000 de locuitori», reprezentand un obiectiv prioritar de investitii care urmeaza sa fie implementat in perioada 2013-2017. Discutiile au vizat, pe langa reabilitarea sistemelor de alimentare cu apa si canalizare, a statiilor de tratare a apei potabile si a statiilor de epurare a apelor uzate in localitatile cu o populatie de pana la 50.000 de locuitori, posibilitatea finantarii unui program de constructie de locuinte sociale, precum si a reabilitarii sistemelor centralizate de incalzire (CET)", se arata intr-un comunicat al ministerului de resort.
Lucrari programate, in valoare de 160 milioane de euro
Etapa I a proiectului "Sistem integrat de reabilitare a sistemelor de alimentare cu apa si canalizare, a statiilor de tratare a apei potabile si a statiilor de epurare a apelor uzate in localitatile cu o populatie de pana la 50.000 de locuitori" se deruleaza in perioada 2007-2014, prin intermediul Companiei Nationale de Investitii  (CNI) si are o valoare de 160 milioane de euro. Initial, proiectul includea 59 de orase, insotite de localitatile limitrofe mici din aglomerarea respectiva, din mai multe judete ale Romaniei: Bihor, Bistrita-Nasaud, Calarasi, Constanta, Dambovita, Gorj, Harghita, Mures, Tulcea si Vaslui. Din economiile realizate pana in 2011, s-a suplimentat lista de subproiecte cu sapte subproiecte din sase judete (Covasna, Brasov, Ialomita, Ilfov, Prahova si Suceava), in timp ce perioada de implementare a proiectului a fost extinsa in mod corespunzator. In ceea ce priveste stadiul de executie a obiectivelor, reprezentantii MDRT sustin ca, pana in prezent, au fost receptionate 34 de subproiecte, iar alte 15 se afla in diverse etape de realizare a lucrarilor specifice. Informatii suplimentare, la www.mdrt.ro

Din aceeasi categorie

31 Iul 12:29 | INS: Crestere de 4,2% a numarului de autorizatii de construire emise, in semestrul I
31 Iul 11:35 | COFACE: Austeritatea devine norma in multe tari emergente si in curs de dezvoltare
30 Iul 11:49 | CE solicita reprioritizarea investitiilor si incadrare in bugetul pentru 2025 si 2026
28 Iul 17:10 | INS: Crestere optima a activitatii din constructii, in perioada iunie-august 2025
25 Iul 15:16 | MDLPA creste eficienta folosirii fondurilor publice si asigura finalizarea lucrarilor
18 Iul 12:28 | INS: Volumul lucrarilor de constructii a crescut cu 5,6% in primele 5 luni din 2025
11 Iul 12:40 | Moody’s: Romania este mai aproape de revenirea pe traiectoria fiscal-bugetara
09 Iul 07:00 | ISC nu a avizat nici o documentatie pentru investitii publice in trimestrul I 2025
03 Iul 11:44 | COLLIERS: Dupa un inceput bun de an, sectorul constructiilor da semne de incetinire
30 Iun 16:04 | Proiecte PNRR si licitatii de 5 miliarde euro sunt prioritare pana la finalul anului
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA