Joi, 10 Iulie 2025
RO EN

Ministerul Transporturilor continua investitiile in infrastructura

Ministerul Transporturilor si Infrastructurii (MTI) a incheiat doua memorandumuri cu BCR si BRD pentru finantarea, prin imprumuturi pe termen scurt, a unor lucrari de infrastructura. "Cele doua banci vor acorda aceste credite pentru a asigura lichiditati pentru constructori, iar banii vor fi ulterior primiti de institutii de la buget", a declarat ministrul Radu Berceanu. Conform reprezentantului MTI, in toamna anului 2009 se vor finaliza 30 de kilometri din Autostrada Bucuresti-Ploiesti. Pentru exproprierile de pe aceasta autostrada, 96% din terenul necesar este deja asigurat, existand insa un litigiu in legatura cu cateva case din localitatea Barcanesti, care va fi solutionat, conform reprezentantilor ministerului, in perioada urmatoare. De asemenea, pana la finele acestui an se vor definitiva lucrarile unui tronson al soselei de centura a Capitalei.
Lucrarile de constructie a autostrazii care va face legatura intre Moldova si Transilvania vor fi incepute, cel mai probabil, in 2013. MTI nu a renuntat la acest proiect (care ar fi trebuit sa fie demarat in cursul acestui an), pentru care exista si un studiu de prefezabilitate realizat (inca din 2007) de compania Iptana SA. Motivatia ministerului este lipsa fondurilor disponibile la bugetul de stat. Astfel, pana in 2012 va fi pregatita numai documentatia pentru aceasta autostrada. Intentia este ca fondurile sa fie accesate ulterior din programul multianual al Uniunii Europene 2013 - 2020. Conform studiului existent, viitoarea autostrada va avea o lungime de 307 km.

Acces prin subteran intre Aeroportul Otopeni si Gara de Nord

MTI si-a anuntat, totodata, intentia de a realiza un proiect prin care Aeroportul Otopeni va fi legat de Bucuresti printr-o linie de metrou. "Este un proiect care va fi inceput cu o suma de 300 milioane de euro, fonduri obtinute deja de la banca japoneza de investitii. Valoarea totala a investitiei va fi de aproximativ 1 miliard de euro. Obiectivul este inclus intr-un program complex, ce se va derula pe o perioada de 10-15 ani, prin care va fi realizat accesul de la Gara de Nord la Aeroportul Otopeni, pe care il vom lansa in parteneriat public-privat. Vom initia, astfel, un plan de dezvoltare a Aeroporturilor Baneasa si Otopeni, prin care calatorii vor avea acces la trasee feroviare si de metrou", a declarat ministrul transporturilor. Dupa ce proiectul noii linii de metrou va fi initiat, vor incepe negocierile cu diverse institutii financiare pentru acoperirea cheltuielilor.

Din aceeasi categorie

03 Iul 11:44 | COLLIERS: Dupa un inceput bun de an, sectorul constructiilor da semne de incetinire
30 Iun 16:04 | Proiecte PNRR si licitatii de 5 miliarde euro sunt prioritare pana la finalul anului
30 Iun 11:19 | INS: In mai 2025 s-au eliberat 3.364 autorizatii pentru cladiri rezidentiale
27 Iun 11:51 | INS: Crestere optima a activitatii din constructii, in perioada iunie-august 2025
24 Iun 14:16 | Investitii cu impact: prioritati guvernamentale pentru perioada 2025-2028
23 Iun 10:45 | Bucurestenii respira un aer tot mai toxic - 60% din poluare vine din trafic
23 Iun 10:24 | BEI isi majoreaza plafonul de finantare pentru 2025 la 100 miliarde euro
20 Iun 11:51 | INS: Investitiile in constructii noi au depasit 4 miliarde euro in primul trimestru
20 Iun 07:18 | Circa 30 miliarde euro pentru infrastructurile civile si militare pana in 2030
19 Iun 12:58 | INS: Volumul lucrarilor de constructii a crescut cu 6,9% in primele 4 luni din 2025
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA