Joi, 06 Noiembrie 2025
RO EN

MMAP: CE trebuie sa sprijine investitiile in alimentarea cu gaze si energia nucleara

Ministrul Mediului, Apelor si Padurilor, Barna Tanczos, a participat, recent, la Consiliul de Mediu, care a avut loc la Luxemburg. Evenimentul reuneste ministrii mediului din UE pentru prima lor reuniune din cadrul presedintiei slovene. Pe agenda evenimentului s-au aflat subiecte precum: Pachetul „Fit for 55”, Strategia UE in domeniul padurilor pentru 2030, Pregatirea pentru Conferinta ONU privind schimbarile climatice (COP26). Un alt subiect discutat este cresterea preturilor la energie electrica si gaz.
In ceea ce priveste pachetul „Fit for 55”, ministrii au discutat despre masurile care trebuie adoptate pentru indeplinirea obiectivului de reducere a emisiilor cu cel putin 55% stabilit de UE pentru 2030. Acest pachet ambitios vizeaza alinierea legislatiei UE relevante la noul obiectiv UE pentru 2030.
In interventia sa pe tema Fit for 55, ministrul Barna Tanczos a punctat: „Pentru Romania este esential ca atingerea obiectivului de 55% sa se realizeze cu un impact social direct asupra cetatenilor cat mai redus. In acest sens, subliniem importanta sprijinului cetatenilor pentru implementarea acestor politici ambitioase la nivel national. Impactul politicilor depinde de circumstantele nationale, structura economica, capacitatea financiara si puterea de cumparare.”
De asemenea, demnitarul a subliniat: „Este importanta asigurarea coerentei si consecventei masurilor agreate, inclusiv din perspectiva asigurarii competitivitatii industriei, precum si a unei tranzitii juste din punct de vedere social. Ocuparea fortei de munca trebuie sa fie un alt element care trebuie asigurat indiferent de abordarea agreata.”
CE a prezentat pachetul de propuneri legislative „Fit for 55”
La 14 iulie 2021 Comisia Europeana a prezentat pachetul de propuneri legislative „Fit for 55”, care consta intr-o serie de propuneri interconectate, atat de modificare a unor acte legislative existente, cat si de lansare a unor noi initiative intr-o serie de domenii de politica si sectoare economice, inclusiv clima, energia, transporturile, constructiile, exploatarea terenurilor si silvicultura. In opinia Comisiei, aceste propuneri urmaresc sa permita UE sa isi atinga obiectivele intr-un mod echitabil, eficient din punctul de vedere al costurilor si competitiv si sa contribuie la o tranzitie verde si justa a economiei UE, in conformitate cu obiectivele Pactului verde european.
Pe tema cresterii preturilor la energie electrica si gaz, Romania a subliniat: „Criza preturilor energiei arata, de asemenea, ca gazul natural si energia nucleara reprezinta solutii necesare, iar Comisia trebuie sa faciliteze investitiile in aceste doua tehnologii. Comisia trebuie sa realizeze o analiza amanuntita a situatiei preturilor la energie si gaz, unde apreciem ca exista un risc de manipulare excesiva. Acelasi risc exista si pentru pretul carbonului. Acesta ar trebui sa fie mai predictibil si trebuie sa evitam volatilitatea excesiva.”
Totodata, ministrii au aprobat concluziile privind pregatirile pentru Conferinta Organizatiei Natiunilor Unite privind schimbarile climatice (COP26), care va avea loc la Glasgow, in Regatul Unit, in perioada 31 octombrie - 12 noiembrie 2021. Aceasta reuniune este organizata sub egida Presedintiei Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, cu sprijinul Secretariatului UNFCCC.
Reuniunea va continua cu interventiile ministrilor mediului despre Strategia UE in domeniul padurilor pentru 2030.

Din aceeasi categorie

03 Noi 06:26 | CJ Botosani contureaza viitorul judetului prin infrastructura si proiecte verzi
31 Oct 06:15 | EPG: Licitatiile CfD expun riscurile si limitele pietei de energie regenerabila
30 Oct 10:24 | Crosspoint: Dezvoltarea rezidentiala impune constructia de scoli in Bucuresti
30 Oct 10:06 | Colliers: Piata constructiilor reprezinta 8% din PIB si a crescut cu 58% fata de 2019
29 Oct 06:23 | Investitii de peste 10 miliarde euro transforma sistemul energetic al Romaniei
28 Oct 06:08 | Bucuresti pe calea sustenabilitatii: mobilitate, spatii verzi si digitalizare
23 Oct 13:25 | INS: Comenzile noi din industria prelucratoare au scazut cu 28,5% in luna august
23 Oct 11:26 | ANAR a pierdut 90% din alocarea PNRR pentru investitii in apararea de inundatii
20 Oct 18:02 | Raportul ISC privind explozia din Rahova: demolarea partiala - solutia recomandata
20 Oct 13:20 | AICPS recomanda expertizarea tehnica a cladirilor din zona blocului avariat in Rahova
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA