Duminică, 09 Noiembrie 2025
RO EN

NOU! Certificatul energetic al cladirilor devine obligatoriu din iulie 2013

Saptamana trecuta a aparut in Monitorul Oficial nr. 283 din 20 mai 2013 Legea nr. 159/2013 pentru modificarea si completarea Legii nr. 372/2005 privind performanta energetica a cladirilor, care prevede obligativitatea prezentarii certificatului energetic al imobilului la vanzarea sau inchirierea acestuia. “Pentru cladirile sau unitatile de cladire care se vand sau se inchiriaza, investitorul/proprietarul/administratorul este obligat sa puna la dispozitia potentialului cumparator sau chirias, dupa caz, anterior perfectarii contractului, o copie de pe certificat, astfel incat acesta sa ia cunostinta despre performanta energetica”, se precizeaza intr-un nou articol al actului normativ. Totodata, potrivit reglementarilor care vor intra in vigoare la 60 de zile din momentul publicarii in Monitorul Oficial, respectiv pe 20 iulie 2013, la incheierea contractului de vanzare-cumparare, proprietarul are obligatia de a transmite certificatul, in original, cumparatorului. Pentru cladirile care se construiesc, certificatul se elaboreaza prin grija investitorului/proprietarului/administratorului, este prezentat de catre acesta, in original, comisiei intrunite in vederea receptiei la terminarea lucrarilor, se anexeaza, in copie, la procesul-verbal de receptie si constituie o parte componenta a cartii tehnice a constructiei.
 
Peste 20% dintre cumparatori aleg cladiri de birouri eficiente energetic
„Proprietarii si potentialii clienti trebuie sa isi puna in agenda data de 20 iulie 2013, ca data de intrare in vigoare a legii aparute in Monitorul Oficial nr. 283 din 20 mai 2013, de cand fiecare proprietar va fi obligat sa puna la dispozitia potentialului cumparator sau chirias, dupa caz, anterior perfectarii contractului, o copie de pe certificatul energetic, altfel contractele de vanzare-cumparare sau inchiriere sunt supuse nulitatii relative, potrivit prevederilor Codului civil art. 13. Eficienta energetica a inceput sa fie un punct important adus in discutie de catre potentialii chiriasi si cumparatori de spatii de birouri, in contextul atentiei speciale acordate in ultimii trei ani cheltuielilor de mentenanta a cladirii si optimizarii acestora. De la inceputul anului si pana in prezent, circa 20% din clientii nostri au ales cladiri de birouri eficiente energetic, bine izolate”, declara Alexandru Petrescu, Managing Partner al ESOP Consulting. in portofoliul companiei se afla numeroase cladiri certificate in categoria premium din punct de vedere energetic, unele chiar declarate cladiri “verzi” la standarde internationale, printre acestea aflandu-se Sky Tower, West Gate, Arion Green, Crystal Tower, Euro Tower, Europa House, Evocasa Selecta, Magheru One, Olympia Tower, River View Plaza si Victoria Center. in ceea ce priveste domeniul rezidential, proiectul Apartamente Radacini, aflat tot in portofoliul ESOP, este incadrat in clasa energetica A.
 

Din aceeasi categorie

03 Noi 06:26 | CJ Botosani contureaza viitorul judetului prin infrastructura si proiecte verzi
31 Oct 06:15 | EPG: Licitatiile CfD expun riscurile si limitele pietei de energie regenerabila
30 Oct 10:24 | Crosspoint: Dezvoltarea rezidentiala impune constructia de scoli in Bucuresti
30 Oct 10:06 | Colliers: Piata constructiilor reprezinta 8% din PIB si a crescut cu 58% fata de 2019
29 Oct 06:23 | Investitii de peste 10 miliarde euro transforma sistemul energetic al Romaniei
28 Oct 06:08 | Bucuresti pe calea sustenabilitatii: mobilitate, spatii verzi si digitalizare
23 Oct 13:25 | INS: Comenzile noi din industria prelucratoare au scazut cu 28,5% in luna august
23 Oct 11:26 | ANAR a pierdut 90% din alocarea PNRR pentru investitii in apararea de inundatii
20 Oct 18:02 | Raportul ISC privind explozia din Rahova: demolarea partiala - solutia recomandata
20 Oct 13:20 | AICPS recomanda expertizarea tehnica a cladirilor din zona blocului avariat in Rahova
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA