Marți, 17 Iunie 2025
RO EN

PMB: Fonduri europene de 220 milioane de euro pot fi atrase prin PMUD

Dupa finalizarea perioadei de consultare a publicului, Primaria Municipiului Bucuresti - PMB a organizat, recent, dezbaterea publica a proiectului de hotarare pentru aprobarea Planului de Mobilitate Urbana Durabila - PMUD. Dupa aprobare, vor putea fi accesate fonduri europene de pana la 220 de milioane de euro, dintre care 150 de milioane de euro pentru reformarea transportului public.
Prezent la sedinta de dezbatere a PMUD, Sorin Chirita, membru al grupului de lucru pentru mobilitate urbana, a precizat ca, dupa sintetizarea solicitarilor primite de la cetateni, ONG-uri si specialisti din cadrul Primariei Capitalei, se propune introducerea in PMUD a patru completari a proiectelor din documentul programatic. Completarile la proiectele din plan sunt de maxima importanta pentru mobilitatea cetatenilor, deoarece vizeaza decongestionarea traficului in zonele de maxima expansiune. „Este vorba de supralargirea strazii Prelungirea Ghencea, intre strada Brasov si Soseaua de Centura a Municipiului Bucuresti si realizarea unui terminal intermodal, comun cu viitoarea statie de tren din zona haltei Bariera Domnesti. O alta completare vizeaza modernizarea strazii Barbu Vacarescu si a strazii av. Alexandru Serbanescu, de la Sos. Stefan cel Mare pana la Bd. Aerogarii si prelungirea liniei de tramvai pana la zona comerciala Baneasa. Mai propunem modernizarea sistemului rutier si a liniei de tramvai pe Bd. Dimitrie Pompei si prelungirea pana la strada Barbu Vacarescu. A patra propunere se refera la modernizarea Sos. Petricani, intre Bd. Lacul Tei si sensul giratoriu de la intersectia cu Bd. Pipera, atat pentru sistemul rutier, cat si pentru calea de rulare a tramvaiului. Acestea sunt propunerile pe care le-am cules pe parcursul ultimelor luni de dezbateri si le facem acum”, a precizat Sorin Chirita.
Proiecte ambitioase, incluse in PMUD
Principalele proiecte ale Municipiului Bucuresti incluse in PMUD 2016-2030, pentru regiunea Bucuresti-Ilfov vizeaza: infiintarea Autoritatii de Transport Metropolitan Bucuresti - Ilfov, introducerea de benzi de circulatie cu prioritate pentru transportul public pe o distanta de 25 km si modernizarea retelei de mijloace de transport in comun prin achizitia de 100 de troleibuze, 500 de autobuze (dintre care 300 electrice) si 300 de tramvaie. Proiectul mai presupune si modernizarea, respectiv extinderea infrastructurii de tramvai (41 km de cale dubla) si reabilitarea a aproximativ 1.800 de statii. Alte proiecte cuprinse in PMUD urmaresc constructia de parcari de tip Park & Ride la punctele-cheie de intrare in oras, constructia de parcari subterane si amenajarea infrastructurii utilitare pentru biciclete (piste de biciclete si locuri de parcare pentru biciclete), precum si extinderea sistemului de inchiriere a bicicletelor (in sistem „bike-sharing”). Nu in ultimul rand, se va proceda la crearea de noi zone cu prioritate pentru pietoni si biciclisti in centrul orasului, concomitent cu modernizarea spatiul urban public si se vor imbunatati conditiile de accesibilitate pentru persoanele cu mobilitate redusa, urmand a se realiza si pasaje pietonale subterane, odata cu imbunatatirea sistemului de management al traficului.
Reprezentantii directiilor de specialitate din cadrul municipalitatii au explicat ca, dupa aprobarea PMUD, se va constitui un comitet consultativ, astfel incat proiectele sa se implementeze in conformitate cu nevoile cetatenilor. Acestia au adaugat ca, prin aprobarea acestui plan, PMB, alaturi de Consiliul Judetean Ilfov, vor putea accesa fonduri europene de pana la 220 de milioane de euro prin Programul Operational Regional, dintre care 150 milioane de euro se vor folosi pentru reformarea transportului public.
Potrivit edililor locali, alte doua proiecte importante pentru Capitala, care se vor realiza dupa aprobarea PMUD, sunt reprezentate de extinderea retelei de metrou, in special a Magistralei M6 Otopeni si extinderea zonei Magurele, pentru a facilita dezvoltarea, in continuare, a ELI-NP (Extreme Light Infrastructure - Nuclear Physics), cel mai mare proiect european de cercetare nucleara LASER. Astfel, este important sa se asigure o accesibilitate cat mai buna intre aeroportul din Otopeni, centrul Capitalei si localitatea Magurele. Informatii suplimentare, la www.pmb.ro

Din aceeasi categorie

10 Iun 13:53 | Euroconstruct: Incertitudinea politica si economica amana redresarea constructiilor
10 Iun 11:25 | Romania poate produce 153.000 tone de hidrogen regenerabil pana in 2030
30 Mai 11:55 | INS: In aprilie 2025 s-au eliberat 3.140 de autorizatii pentru cladiri rezidentiale
28 Mai 17:18 | Chimcomplex, Saint-Gobain Glass si Daw Benta primesc ajutor de stat pentru investitii
28 Mai 16:55 | DAIANU: Cresterea veniturilor fiscale ale statului, prin cresteri de taxe si impozite
28 Mai 16:26 | INS: Crestere optima a activitatii din constructii, in perioada mai-iulie 2025
27 Mai 10:36 | Echilibrul bugetar poate fi asigurat de sustinerea bancilor si imprumut de la populatie
26 Mai 10:15 | Donald Trump obtine investitii de 2.000 miliarde USD in timpul turneului sau in Golf
22 Mai 11:43 | NAI Romania: Evaluarea tuturor activelor statului ar mari ratingul de tara
22 Mai 10:07 | INS: Comenzile noi din industria prelucratoare s-au majorat cu 2% in primele 3 luni
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA