Luni, 24 Noiembrie 2025
RO EN

RECESIUNE: Impact puternic asupra veniturilor firmelor pe anul 2009

Activitatea din domeniul constructiilor si a sectoarelor conexe a avut de suferit serios in 2009, din cauza diminuarii pronuntate a investitiilor si, implicit, a reducerii numarului de comenzi. Pentru a se mentine pe piata specifica, companiile autohtone adopta diverse strategii care sa corespunda profilului activitatii. Astfel, in acest an, producatorii de materiale pentru constructii au in vedere lansarea de noi produse, efectuarea de livrari pe pietele externe, inaugurarea unor capacitati de productie etc., dar si extinderea prin achizitia unor companii cu probleme financiare. In ceea ce priveste estimarile cifrelor de afaceri pentru acest an, viziunile difera de la o companie la alta, in functie de cat de mult sau de putin a fost afectata firma in 2009. Insa, spre deosebire de anul anterior, se observa o majorare a numarului de manageri autohtoni care mizeaza pe revenirea vanzarilor in partea a doua a anului in curs sau inceputul lui 2011. In functie de segmentul pe care activeaza, companiile au pregatit pentru acest an cateva masuri prin care urmaresc, in principal, focalizarea pe anumite produse sau tipuri de clienti pentru a impulsiona activitatea. Pentru mai multe informatii, click aici!

Din aceeasi categorie

10 Noi 11:34 | ANCPI: Numarul tranzactiilor imobiliare a continuat sa creasca in luna octombrie
06 Noi 10:27 | AHK: Fondurile europene dau rezultate doar cu reforme si mai multe investitii publice
03 Noi 06:26 | CJ Botosani contureaza viitorul judetului prin infrastructura si proiecte verzi
31 Oct 12:18 | INS: Crestere de 4,2% a numarului de autorizatii de construire emise, la 9 luni
31 Oct 06:15 | EPG: Licitatiile CfD expun riscurile si limitele pietei de energie regenerabila
30 Oct 10:24 | Crosspoint: Dezvoltarea rezidentiala impune constructia de scoli in Bucuresti
30 Oct 10:06 | Colliers: Piata constructiilor reprezinta 8% din PIB si a crescut cu 58% fata de 2019
29 Oct 06:23 | Investitii de peste 10 miliarde euro transforma sistemul energetic al Romaniei
28 Oct 06:08 | Bucuresti pe calea sustenabilitatii: mobilitate, spatii verzi si digitalizare
23 Oct 13:25 | INS: Comenzile noi din industria prelucratoare au scazut cu 28,5% in luna august
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA