Vineri, 21 Noiembrie 2025
RO EN

Romania va ajunge la o absorbtie a fondurilor europene de 88%, la finele acestei luni

Absorbtia fondurilor europene este, in prezent, de 84% si va ajunge la 88%, la finele lunii septembrie, a declarat, marti, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene, Adrian Caciu, la audierile din Comisia pentru afaceri europene din Camera Deputatilor.
"O sa fiu succint, evident, va transmit si datele tehnice pe fiecare program. Absorbtia era la 76%, acum este 84%. Cu ceea ce am 'in casa', in sensul de declaratie de cheltuieli care trebuie trimise la Comisie, de 1,5 miliarde, ajungem la 88%, la finalul lunii septembrie, sa fie returnati banii de catre Comisie. Inca o data, obiectivul pe care l-am fixat si prin ordin de ministru este ca 94% sa avem gradul de absorbtie la final de an, dar plati catre beneficiari, si asta e foarte important, pentru ca pana la urma eligibilitatea se face pe cheltuieli efectuate la 31 decembrie, sa fie 110%. De ce fac 110%? Pentru ca avem si proiecte care au asupra lor suspiciuni de frauda, de nereguli sau pot comporta alte suspiciuni in cadrul auditarii acestor cheltuieli, atat de catre Autoritatea de Certificare si Plata, dar si de catre Autoritatea de Audit a Romaniei. Atunci, pentru a avea aceasta rezerva, platile catre beneficiari la 31 decembrie trebuie sa fie de 110% si vorbesc per total programe, evident, in interiorul axelor", a spus Caciu.
Acesta a adaugat ca experti din cadrul ministerului de resort se afla in discutii cu cei de la Comisia Europeana pentru a face posibila continuarea proiectelor aflate "la zi" si mutarea unor fonduri de la "acele axe care nu sunt performante".
"Urmeaza ca, in aceasta luna, sa facem ultimele modificari de program in discutii cu Comisia si discutii foarte aplicate, nu doar corespondenta. Oamenii care lucreaza pe aceste programe sunt la Bruxelles si in legatura permanenta cu expertii tehnici din Comisie sa mutam acei bani care pot fi folositi, pe de o parte pentru proiectele la zi sau pentru axele performante, unde avem supraplati si acele axe care nu sunt performante. Vom continua proiecte in exercitiul financiar urmator, daca este cazul, dar, inca o data, pastrand indicatorii de program, astfel incat sa nu avem corectii pe total program", a subliniat demnitarul.
Ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene, Adrian Caciu, a fost audiat, marti, in Comisia pentru Afaceri Europene cu privire la stadiul jaloanelor din Planul National de Redresare si Rezilienta (PNRR). Pentru informatii suplimentare, click aici!

Din aceeasi categorie

10 Noi 11:34 | ANCPI: Numarul tranzactiilor imobiliare a continuat sa creasca in luna octombrie
06 Noi 10:27 | AHK: Fondurile europene dau rezultate doar cu reforme si mai multe investitii publice
03 Noi 06:26 | CJ Botosani contureaza viitorul judetului prin infrastructura si proiecte verzi
31 Oct 12:18 | INS: Crestere de 4,2% a numarului de autorizatii de construire emise, la 9 luni
31 Oct 06:15 | EPG: Licitatiile CfD expun riscurile si limitele pietei de energie regenerabila
30 Oct 10:24 | Crosspoint: Dezvoltarea rezidentiala impune constructia de scoli in Bucuresti
30 Oct 10:06 | Colliers: Piata constructiilor reprezinta 8% din PIB si a crescut cu 58% fata de 2019
29 Oct 06:23 | Investitii de peste 10 miliarde euro transforma sistemul energetic al Romaniei
28 Oct 06:08 | Bucuresti pe calea sustenabilitatii: mobilitate, spatii verzi si digitalizare
23 Oct 13:25 | INS: Comenzile noi din industria prelucratoare au scazut cu 28,5% in luna august
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA