Luni, 24 Noiembrie 2025
RO EN

SENAT: Posibila transformare a MDRT in Ministerul Dezvoltarii Nationale

In curand, pe agenda de lucru a Senatului va figura – pentru o eventuala dezbatere in regim de urgenta – o propunere legislativa, inaintata de oficiali ai principalului partid de guvernamant, ce vizeaza modificarea legii de organizare si functionare a Executivului. Potrivit documentului, se propune o noua structura a Guvernului, prin eliminarea functiei de viceprim-ministru si prin infiintarea a patru posturi de ministri de stat. Functiile de ministru de stat ar urma sa revina detinatorilor portofoliilor Dezvoltarii Nationale, Strategiei si Prognozei Economice Nationale, Administratiei si Internelor, precum si sefului Secretariatului General al Guvernului. Fata de actuala structura a Cabinetului, portofoliul Dezvoltarii Regionale si Turismului va fi restructurat in doua entitati distincte, respectiv Ministerul Dezvoltarii Nationale (MDN) si Ministerul Sportului, Turismului si Tineretului (MSTT). De asemenea, actualul minister al Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri devine Ministerul Strategiei si Prognozei Economice Nationale (MSPEN), Ministerul Afacerilor Externe devine Ministerul Afacerilor Externe si Cooperarii Economice Internationale (MAECEI), iar Ministerul Finantelor Publice ar urma fie redenumit Ministerul Finantelor Publice si Urmaririi Executiei Bugetare (MFPUEB). In acelasi timp, comunicatiile trec in subordinea Ministerului Transporturilor, iar portofoliile Agriculturii si Muncii nu mai figureaza in structura Cabinetului, fiind integrate intr-un eventual minister al Sanatatii, Alimentatiei si Protectiei Sociale (MSAPS). Conform proiectului legislativ, ministrul Dezvoltarii Nationale, cu rang de ministru de stat, ar urma sa coordoneze si activitatea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii si Comunicatiilor, Ministerului Culturii, Cultelor si Patrimoniului National, Ministerului Educatiei si Cercetarii, Ministerului Mediului, Apelor si Padurilor, Ministerului Sanatatii, Alimentatiei si Protectiei Sociale si a Ministerului Sportului, Turismului si Tineretului, avand in subordine ministrii respectivi. In acelasi timp, ministrul Strategiei si Prognozei Economiei Nationale, tot cu rang de ministru de stat, ar urma sa gestioneze activitatea Ministerului pentru Afaceri Europene si a Ministerului Finantelor Publice si Urmaririi Executiei Bugetare. La randul sau, ministrul Administratiei si Internelor, in calitate de ministru de stat pentru politici guvernamentale, ar trebui sa se ocupe si de activitatea Ministerului Afacerilor Externe si Cooperarii Economice Internationale, Ministerului Apararii Nationale si a Ministerului Justitiei. Seful Secretariatului General al Guvernului (pozitie similara actualmente rangului de ministru, ocupata in prezent de un membru al unuia dintre principalele partide ale coalitiei) ar deveni ministru de stat pentru servicii guvernamentale si ar coordona activitatea SGG si a aparatului de lucru al prim-ministrului, urmand sa indeplineasca atributiile de autoritate de resort fata de Regia Autonoma – Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) si fata de Regia Autonoma "Locato". Premierul, impreuna cu cei patru ministri de stat, vor forma Consiliul primului-ministru, care se intruneste saptamanal sau ori de cate ori este nevoie, de regula inaintea sedintelor de guvern. "In cadrul sedintelor Consiliului primului-ministru se stabilesc prioritatile referitoare la ordinea de zi a urmatoarei sedinte a Guvernului, strategiile politicii interne si externe ale tarii, precum si alte masuri pe termen scurt, mediu si lung legate de indeplinirea programului de guvernare", se mai arata in proiectul legislativ. De asemenea, noul proiect mai prevede ca toate problemele analizate in consiliu se supun in mod obligatoriu dezbaterii in sedintele de guvern. Informatii suplimentare, la www.senat.ro

Din aceeasi categorie

10 Noi 11:34 | ANCPI: Numarul tranzactiilor imobiliare a continuat sa creasca in luna octombrie
06 Noi 10:27 | AHK: Fondurile europene dau rezultate doar cu reforme si mai multe investitii publice
03 Noi 06:26 | CJ Botosani contureaza viitorul judetului prin infrastructura si proiecte verzi
31 Oct 12:18 | INS: Crestere de 4,2% a numarului de autorizatii de construire emise, la 9 luni
31 Oct 06:15 | EPG: Licitatiile CfD expun riscurile si limitele pietei de energie regenerabila
30 Oct 10:24 | Crosspoint: Dezvoltarea rezidentiala impune constructia de scoli in Bucuresti
30 Oct 10:06 | Colliers: Piata constructiilor reprezinta 8% din PIB si a crescut cu 58% fata de 2019
29 Oct 06:23 | Investitii de peste 10 miliarde euro transforma sistemul energetic al Romaniei
28 Oct 06:08 | Bucuresti pe calea sustenabilitatii: mobilitate, spatii verzi si digitalizare
23 Oct 13:25 | INS: Comenzile noi din industria prelucratoare au scazut cu 28,5% in luna august
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA