Duminică, 14 Decembrie 2025
RO EN

Nerespectarea termenelor intarzie proiectele de reabilitare a sediilor instantelor

Curtea de Conturi a efectuat un audit al performantei privind Economicitatea, eficienta si eficacitatea utilizarii fondurilor alocate in cadrul Proiectului privind Reforma Sistemului Judiciar la Ministerul Justitiei, misiune in urma careia s-a constatat indeplinirea in intregime a doua dintre cele patru obiective ale Proiectului.
Astfel, din evaluarea gradului de implementare a componentelor proiectului a rezultat ca au fost complet realizate consolidarea capacitatii administrative a instantelor si dezvoltarea institutionala a institutiilor judiciare, in timp ce reabilitarea infrastructurii instantelor si sprijinirea gestiunii informatiilor la instante nu au fost realizate in totalitate.
In ceea ce priveste reabilitarea infrastructurii instantelor, auditul remarca faptul ca au fost reabilitate 16 obiective de investitii din cele 19 planificate, celelalte trei care nu au fost finalizate in totalitate fiind finantate in continuare din fondurile altui imprumut si de la bugetul de stat. Printre cauzele care au dus la nerealizarea obiectivelor se numara nerespectarea termenelor, intarzierile inregistrate la incheierea contractelor de lucrari civile, dar si la receptiile la terminarea lucrarilor. Pregatirea Proiectului a fost deficitara in ceea ce priveste obiectivele de investitii si a generat intarzieri in implementare, termenele negociate initial fiind nerealiste si nerealizabile.
In cadrul componentei privind consolidarea capacitatii administrative a instantelor s-a retinut elaborarea si implementarea celor patru noi Coduri judiciare, stabilirea standardelor pentru asigurarea si monitorizarea eficientei activitatii instantelor, crearea sistemului de monitorizare a ratei de solutionare a dosarelor.
Introducerea inregistrarii audio a sedintelor de judecata la nivelul tuturor instantelor este o realizare notabila in sensul sprijinirii gestiunii informatiilor la instante. Pe de alta parte, realizarea Sistemului integrat de management al resurselor (RMS) a lasat de dorit. La momentul derularii misiunii, echipa de audit a avut rezerve in a confirma eficacitatea RMS, in contextul in care acesta nu era operational.
In cadrul componentei privind dezvoltarea institutionala a institutiilor judiciare, auditul a evidentiat, intre altele, serviciile de consiliere si consultanta de care a beneficiat Ministerul, sprijinirea Institutului National al Magistraturii si a Scolii Nationale de Grefieri in demersul de introducere a platformelor e-learning, implementarea sistemului de management al calitatii de catre CSM, elaborarea primului Cod roman integrat de insolventa.
Auditul mentioneaza ca, fiind vorba de o reforma a sistemului de justitie inceputa in scopul indeplinirii conditiilor pentru aderarea Romaniei la UE, se poate spune ca eforturile financiare si umane au condus la o evolutie pozitiva in acest domeniu, imprumutul BIRD contribuind la finantarea reformei in sistemul de justitie. Pe de alta parte, problemele de economicitate, eficienta si capacitate institutionala in implementarea proiectului, evidentiate in urma misiunii de audit, nu pot fi neglijate. Recomandarile emise, care se regasesc la finalul sintezei, ar trebui sa reprezinte, in opinia auditorilor, puncte de plecare spre un management de proiect mai performant la nivelul institutiilor beneficiare.

Din aceeasi categorie

08 Dec 11:23 | Wolf Theiss: Noul cadru juridic aplicabil tranzactiilor imobiliare rezidentiale
03 Dec 12:37 | VENEVO: Creditarea greoaie impinge IMM-urile catre solutii alternative de finantare
27 Noi 11:39 | Statul este perceput ca principalul inhibitor al initiativei private in Romania
26 Noi 11:23 | Firmele cer eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri: afecteaza investitiile
25 Noi 10:04 | INSOLVENTA are scopul de a gasi solutii de plata, prin reorganizare sau prin lichidare
21 Noi 13:34 | Business Reloaded 2008-2024: Stagnarea, cea mai mare problema pentru companii
20 Noi 16:38 | Termene.ro: Mediul de afaceri si-a triplat rulajul in perioada 2008-2024
17 Noi 15:49 | MAZARS: 70% din datele vitale ale unui business se afla in procesul de payroll
17 Noi 14:16 | Drepturi si obligatii noi generate de sistarea contractelor de antrepriza de lucrari
17 Noi 10:00 | Acordul comercial dintre SUA si China: armistitiu tactic, nu schimbare strategica
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA