Deloitte: Tratamentul fiscal schimbat al facturilor neincasate si deducere datorii

Societatile comerciale care se confrunta cu probleme la incasarea facturilor vor beneficia, de anul viitor, de o imbunatatire a conditiilor in care isi pot deduce pierderile provenite din creantele neincasate de la clienti. Este vorba de o relaxare a prevederilor fiscale, ce ar urma sa intre in vioare de la 1 ianuarie 2021 si care ofera posibilitatea deducerii integrale a provizioanelor constituite pentru clientii rau-platnici, fata de plafonul de 30% impus in prezent. Pentru deducerea integrala, raman insa in vigoare o serie de conditii: creanta sa fie mai veche de 270 de zile, sa nu fie garantata si sa nu fie asupra unei persoane afiliate.

Masura, solicitata de multa vreme de mediul de afaceri, este bine-venita in special in contextul pandemiei de COVID-19, cand tot mai multe firme se confrunta cu intarzieri la incasarea facturilor. In acelasi timp, este de mentionat faptul ca, pentru facturile emise si neincasate, furnizorul plateste la stat taxa pe valoarea adaugata si impozitul pe profit din propriile fonduri.

Aceasta modificare va duce la diminuarea poverii fiscale pentru societatile comerciale afectate de problemele financiare ale clientilor lor. In plus, acestea vor fi stimulate sa se comporte prudent si sa se protejeze fata de riscul de neincasare, prin constituirea de provizioane din timp si la o valoare cat mai apropiata de cea a creantei restante, pentru prezentarea unei imagini corecte a situatiilor financiare. Totodata, posibilitatea de a diminua impozitul de plata cu 16% din valoarea provizionului este menita sa compenseze efectul negativ generat de neincasarea facturilor in fluxurile de numerar.

Aceasta modificare a Codului fiscal este de apreciat, insa ramane deschisa o alta „rana” veche, si anume o prevedere care reduce accesul companiilor la finantare prin operatiuni de tip factoring. Este vorba de limitarea deducerii pierderilor din cesiunea de creante la un plafon de 30%. Daca o creanta este vanduta, de exemplu, la un sfert din valoarea ei nominala, diferenta de 75%, considerata pierdere, nu este deductibila integral, ci doar in proportie de 30%. Astfel, pentru a recupera 25% din valoarea creantei, creditorul va trebui sa suporte, pe langa pierderea comerciala de 75%, si un cost fiscal de aproape 9%, reprezentand partea din pierdere care nu poate fi dedusa fiscal in acest exemplu.

Cu alte cuvinte, deductibilitatea integrala a provizioanelor pentru facturile neincasate este favorabila, dar incompleta. Practic, daca un creditor decide sa renunte la o creanta, beneficiaza de deducerea integrala a pierderii, dar daca vrea sa recupereze o parte, trebuie sa scoata bani in plus „din buzunar”.

Efectele negative ale acestei neconcordante in tratamentul fiscal se vor vedea cu adevarat in special anul viitor, cand multe companii care vor avea nevoie sa apeleze la operatiuni de finantare a fluxurilor de numerar pentru facturi neincasate vor constata ca trebuie sa suporte un cost fiscal semnificativ. In plus, aceasta limitare va afecta si bancile comerciale, care se vor confrunta cu credite neperformante in crestere dupa expirarea moratoriului (posibilitatea amanarii platii ratelor).

Este de remarcat si faptul ca tratamentul din legislatia romaneasca este foarte restrictiv prin comparatie cu celelalte state membre ale Uniunii Europene. Conform unei analize comparative Deloitte, majoritatea covarsitoare a statelor membre acorda deductibilitate integrala pentru pierderile inregistrate de catre institutiile de credit ca urmare a vanzarii de creante rezultate din credite neperformante, iar celelalte pun anumite conditii si limitari, dar mai putin restrictive decat cele din in Romania.

Asadar, modificarile aduse recent Codului Fiscal, indelung asteptate de mediul de afaceri, sunt binevenite, insa insuficiente, in conditiile in care anul viitor se anunta unul mai dificil, iar probabilitatea sa ne confruntam cu o majorare a nivelului creantelor neincasate si a creditelor neperformante este in crestere.