Miercuri, 05 Noiembrie 2025
RO EN

DSV Road: Transportul intermodal creste cu 30% pe fondul crizei de camioane /soferi

Cererea pentru transport intermodal a crescut cu 30% in perioada ianuarie-octombrie 2022 comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, datorita eficientei acestui tip de transport, dar si pe fondul crizei de camioane si de soferi in Europa, potrivit datelor DSV Road, una dintre cele mai mari companii de transport de marfuri din Europa.
Transportul intermodal, care reprezinta combinarea a doua tipuri de transport, spre exemplu rutier si feroviar, contribuie la dinamismul utilizarii camioanelor pe distante scurte, dar si la efectul benefic al folosirii liniei feroviare electrificate.
Astfel, transportul intermodal este ales de companiile din Romania pentru disponibilitatea capacitatii stabile de transport, pentru costurile mai putin fluctuante comparativ cu cele de transport rutier, pentru capacitatea utila de incarcare marita si, in mod special, pentru impactul redus asupra mediului inconjurator. Ca urmare, in 2022, transportul intermodal a trecut pe locul doi, dupa transportul de tip grupaj, in topul celor mai vandute servicii de transport de catre DSV Road.
“Pentru a raspunde cererii ridicate de servicii de transport, in lipsa capacitatii din piata, noi, la DSV Road, am pus cap la cap o serie de solutii. Cea de care suntem mandri ca reusim sa o dezvoltam este solutia de transport intermodal pentru capacitatea mare de transport. Astfel, investim in flota de unitati intermodale, imbunatatim rutele, optimizam capacitatea de incarcare in camioane si incheiem parteneriate stabile cu principalii furnizori de transport feroviar din Europa. Multi clienti prefera transportul de tip intermodal datorita stabilitatii costurilor si sigurantei capacitatii, dar si pentru ca este o metoda eficienta de reducere a emisiilor de CO2, o mare parte din companii fiind interesate de solutii de protejare a mediului”, declara Sergiu Iordache, Managing Director DSV Road.
In Romania, cea mai intensa activitate este in nodul intermodal Curtici, judetul Arad. Fiind o optiune stabila de transport, compania preconizeaza ca solutia de transport intermodal va fi una dintre cele mai cerute variante de transport de firmele din Romania, DSV Road estimand o crestere a cererii acestui tip de transport de cel putin 20% in 2023.
“Credem ca va urma o evolutie spectaculoasa a cererii pentru transportul intermodal in Romania. Avand in vedere capacitatea utila de incarcare marita si nivelul redus de poluare, comparativ cu transportul marfurilor pe cale rutiera, transportul intermodal este o solutie optima de transport verde. Solutiile de sustenabilitate sunt tot mai cautate de companii pentru a obtine certificari de reducere a amprentei de carbon, ca parte din strategia lor ESG si ca ratiune de business”, explica Sergiu Iordache, Managing Director DSV Road.
Luand in calcul cererea tot mai mare pentru multiple servicii de transport, in 2022, DSV Road se asteapta la o crestere de 40% a business-ului comparativ cu anul trecut, estimand o cifra de afaceri de 70 milioane de euro.

Din aceeasi categorie

30 Oct 14:46 | Grup EM anunta intentia de listare pe piata AeRO a Bursei de Valori Bucuresti
30 Oct 11:09 | Allianz Trade: Firmele din Romania, reziliente in fata valului global de insolvente
29 Oct 11:02 | COFACE: Aproape 950 de firme de constructii au intrat in insolventa in primele 8 luni
24 Oct 13:21 | ELECTROALFA preia Elcomex, specializata in lucrari de montaj echipamente electrice
22 Oct 10:29 | Consiliul Concurentei amendeaza patru companii pentru trucarea de licitatii CNAIR
20 Oct 11:24 | Legal500 desemneaza Clifford Chance Badea Casa de Avocatura a Anului in Romania
17 Oct 11:49 | PWC: Piata locala de fuziuni si achizitii a crescut la 1,5 miliarde euro, in T3 din 2025
16 Oct 13:33 | Horvath: Performanta financiara, prioritatea nr. 1 pentru companiile din Romania
09 Oct 15:24 | Clifford Chance a asistat Nofar Energy la vanzarea participatiei in Ratesti Solar
09 Oct 07:35 | AON: Programe de asigurare pentru peste 95 km de autostrazi noi in Romania
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA