Miercuri, 08 Octombrie 2025
RO EN

FIC: Este necesara o abordare holistica a cadrului fiscal si a politicilor fiscal-bugetare

Membrii Consiliul Investitorilor Straini (FIC) sustin abordarea strategica, pe termen mediu si lung a domeniilor cheie, asa cum este cazul si regimului fiscal, care trebuie analizat din perspectiva rezultatelor inregistrate la nivelul colectarii si contributiei la bugetul de stat, dar si a dezvoltarii economice si identificarea acelor elemente care trebuie ajustate si a solutiilor durabile pentru statul roman, companii si cetateni. In special, in contextul macroeconomic dificil marcat de efectele celor mai recente crize (pandemie, piata energiei, inflatie, incetinirea economiei etc.), este importanta identificarea masurilor pentru redresare, ce vor asigura un echilibru economic si social fara sa produca dezechilibre mai mari pe termen mediu.
Declaratiile cu privire la nivelul deficitului bugetar aduc neclaritate si incertitudine pentru investitori, iar amploarea deviatiilor veniturilor si cheltuielilor de la nivelurile anticipate conduc la ingrijorari din punct de vedere al sustenabilitatii bugetare. In timp ce consideram ca trebuie avute in vedere si supuse discutiei mai multe solutii pentru asigurarea bugetului de stat, in aceeasi masura consideram necesara analizarea impactului asupra economiei pentru a limita impovararea excesiva a contribuabililor si totodata, asigurarea ca sumele bugetare destinate investitiilor si achizitiei de bunuri, servicii si lucrari, vor fi cat mai putin afectate, pentru a asigura continuitatea cresterii economice.
In ciuda provocarilor economice actuale, un aspect pozitiv inregistrat anul trecut il reprezinta investitiile straine: conform datelor Bancii Mondiale, intrarile de investitii straine directe (ISD) au reprezentat 3,9% din PIB in anul 2022. Orice ajustare legislativa trebuie sa aiba in vedere pastrarea acestui trend pozitiv care reprezinta o resursa importanta pentru economie si consolidarea bugetului de stat.
FIC considera necesara o abordare holistica a cadrului fiscal, a politicilor fiscal-bugetare, a administrarii fiscale, a politicilor de salarizare, care sa conduca la identificarea unor masuri durabile pentru buget si economie, la asigurarea echitatii fiscale, la imbunatatirea colectarii, la ajustarea dezechlibrelor si reducerea zonelor gri. Este vital ca autoritatile, impreuna cu mediul de afaceri, sa analizeze intreg cadrul fiscal respectand o perspectiva pe termen lung care sa sprijine consolidarea finantelor publice atat in beneficiul statului, cat si al mediului privat. Orice masuri fiscale trebuie sa fie fundamentate pe analize de impact si bazate pe diferite scenarii, astfel incat sa fie evitata repetarea greselilor din trecut.
FIC ramane in continuare la dispozitia Guvernului pentru consultari asupra directiilor strategice pentru consolidarea sistemului fiscal si pentru asigurarea predictibilitatii ca element central pentru stimularea investitiilor in Romania. Consideram ca doar prin dialog si transparenta putem identifica cele mai bune solutii pentru bugetul de stat si pentru economia reala.

Din aceeasi categorie

07 Oct 11:39 | CITR: Insolventele scad usor, insa cererile de concordat preventiv cresc cu peste 30%
06 Oct 16:38 | Toncescu & Asociatii consolideaza o echipa puternica de litigii pe piata de avocatura
03 Oct 10:51 | PWC: Presiunea conformarii fiscale poate deveni un avantaj pentru companii
02 Oct 10:59 | Horvath CxO 2025: Executivii din CEE muta accentul de la "green" la "lean"
01 Oct 17:55 | BCG: 17% din companiile europene, presate de transformare si restructurare masiva
01 Oct 12:26 | KPMG Romania: Ramona Jurubita, primeste al treilea mandat la conducerea companiei
29 Sep 11:53 | Allianz Trade: Transporturile globale sub presiunea crizelor si a tranzitiei verzi
26 Sep 08:18 | Ajustari de preturi de transfer si implicatiile TVA: impactul recentelor decizii CJUE
24 Sep 12:13 | Avocat: Expropriere paguboasa - Statul plateste si doar 4% din valoarea unei locuinte
24 Sep 07:23 | RTPR: Provocari si tendinte juridice in imobiliare, constructii si energie
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA