Vineri, 02 Mai 2025
RO EN

FIC: Impredictibilitatea masurilor fiscale reduce increderea investitorilor

Consiliul Investitorilor Straini (FIC) considera ca stabilitatea si predictibilitatea fiscala sunt atribute absolut necesare pentru a construi o relatie de incredere intre investitori si decidentii politicilor publice. Nerespectarea termenelor de consultare publica in cadrul procesului legislativ este un semnal negativ, care creste gradul de incertitudine pentru viitorul investitiilor din Romania.
FIC saluta eforturile Guvernului de a reduce cheltuielile, insa ordonanta de urgenta care include si introducerea de noi taxe si cresteri de impozite nu a asigurat timpul necesar pentru o analiza atenta si pentru formularea unor puncte de vedere din partea mediului de afaceri. Romania se afla intr-un context bugetar dificil inca din anul 2019, iar FIC a atras atentia de la inceputul anului 2024 ca este necesara o abordare echilibrata din partea autoritatilor pentru a asigura mentinerea deficitului asumat pentru acest an. Astfel, termenul de consultare de mai putin de 24 ore nu este justificat pentru adoptarea unor masuri fiscale care nu au fost discutate in prealabil cu mediul de afaceri. De asemenea, adoptarea masurilor fiscale la final de an cu aplicare imediata, de la 1 ianuarie, perturba planurile de afaceri si bugetele pregatite de companii pentru anul viitor, accentuand impredictibilitatea si reducand apetitul pentru investitii viitoare. Este imperios sa existe un calendar realist de implementare al noilor masuri pentru a asigura timpul necesar companiilor de a aplica noile reguli.
 "Avand in vedere situatia dificila a bugetului de stat, autoritatiile trebuie sa abordeze problemele cu o viziune pe termen mediu-lung si sa incurajeze economia si investitiile private, astfel incat principalele contributii la bugetul statului sa sporeasca in perioada urmatoare si nu sa se contracte. Introducerea unor taxe care nu reprezinta o practica europeana, asa cum a fost cazul impozitului minim pe cifra de afaceri, iar acum prin reintroducerea „taxei pe stalp”, nu au efectul de crestere a incasarilor bugetare cel anticipat, asa cum confirma si datele publicate de ANAF. Aceste masuri reprezinta suprataxarea investitiilor private si conduc la pierderea competitivitatii Romaniei in raport cu alte state, au un impactul negativ asupra climatului investitional, al economiei in ansamblu, si subsecvent asupra bugetului de stat. Investitiile straine scazand in primele zece luni ale anului 2024 cu 7% fata de aceeasi perioada a anului trecut conform datelor BNR.” a declarat Presedintele FIC, Daniel Anghel.
Pentru stoparea efectelor negative asupra investitiilor mari si implicit asupra economiei, este important ca Guvernul sa renunte la introducerea masurilor fiscale de supraimpozitare a investitiilor, asa cum este reintroducerea taxei pe stalp care s-a dovedit si in trecut ca fiind o masura ineficienta.
Totodata, FIC recomanda ca urmatoarele principii sa stea la baza reformei fiscale astfel incat sa fie reduse deficitele gemene, iar economia din Romania sa continue sa se dezvolte.
- In primul rand, autoritatile trebuie sa sustina competitivitatea tarii printr-un mecanism de impozitare unica care sa asigure predictibilitatea si stabilitatea necesare investitiilor private. Revenirea la cota unica de impozitare, un sistem simplu de implementat, atat pentru contribuabili, dar si pentru autoritati, este esentiala pentru cresterea economica, pentru evitarea distorsiunilor si pentru reducerea evaziunii fiscale.
- In al doilea rand, reforma fiscala trebuie sa asigure echitatea fiscala prin eliminarea scutirilor, eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri si prin plafonarea CAS si CASS.
- Totodata, reforma fiscala trebuie sa introduca repartizarea sarcinilor in mod egal, intre mediul public si cel privat. Astfel este important ca planul de ajustare bugetara sa asigure contributii egale intre reducerea cheltuielilor publice si cresterea veniturilor la bugetul de stat.
- Nu in ultimul rand, reforma fiscala trebuie sa se bazeze pe digitalizare si debirocratizare reale, prin introducerea unui set de KPIs pentru cresterea colectarii si urmarirea implementarii masurilor si reformelor asumate in PNRR. 
Investitiile straine directe reprezinta un factor crucial pentru Romania, o economie care are nevoie de convergenta si dezvoltare, in special in urmatorii ani cand va fi si mai multa nevoie ca mediul privat sa continue sa investeasca pentru a mentine ritmul de crestere al economiei romanesti in contextul reducerii deficitului bugetar. Increderea investitorilor se bazeaza pe dialogul cu autoritatile si predictibilitatea politicilor publice.
FIC ramane alaturi de autoritatile romane pentru a identifica cele mai bune directii si masuri pentru stimularea investitiilor si cresterea economica pe termen lung, dar si pentru a asigura un mediu fiscal echitabil si competitiv. Insa pentru a putea contribui in mod eficient la eforturile Guvernului de redresare bugetara este nevoie sa avem la dispozitie termene rezonabile de consultare pentru a putea fi parte in mod real la dezbateri.

Din aceeasi categorie

15 Apr 13:53 | Avocat: Companiile se organizeaza in holdinguri pentru a plati impozite mai mici
15 Apr 13:17 | Schimbare de atitudine in randul managerilor romani: economia globala pierde teren
14 Apr 12:53 | Firmele, tentate sa transforme salariatii in colaboratori ca sa scada cheltuielile
11 Apr 11:46 | FIC: Companiile cu capital strain au realizat afaceri cumulate de 275 miliarde euro
08 Apr 09:46 | CC Tax Advisory: Colectarea disperata desfasurata de ANAF poate duce la abuzuri
31 Mar 17:09 | MAZARS: Noi reglementari fiscale si contabile de care companiile trebuie sa tina cont
28 Mar 12:38 | PWC: Romania trebuie sa redefineasca modelul economic pentru a continua cresterea
21 Mar 11:59 | Concurenta crescuta si factorii geopolitici pot incetini dezvoltarea companiilor
19 Mar 11:56 | Consiliul Concurentei analizeaza preluarea ZG Timber Sebes de catre Kronospan
17 Mar 10:07 | CITR sustine concordatul preventiv, ca solutie de reducere a impactului insolventei
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA