Vineri, 07 Noiembrie 2025
RO EN

FIC: Stabilitatea si predictibilitatea regimului fiscal trebuie sa fie prioritare

Romania se gaseste intr-un context economic dificil generat de evolutiile din piata energiei, de inflatie si de instabilitate geopolitica. Consiliul Investitorilor Straini - FIC considera ca provocarile bugetare curente trebuie rezolvate printr-o serie de masuri sustenabile pentru economia Romaniei, masuri ce au ca miza adresarea problemelor curente fara a periclita viitorul economic al tarii prin impovararea excesiva a companiilor, sau prin crearea unei perceptii de instabilitate legislativa, descurajand astfel investitiile si reducand avantajele competitive.
Stabilitatea si predictibilitatea regimului fiscal trebuie sa fie prioritare pentru autoritati in vederea mentinerii unui mediu de afaceri puternic si atractiv. Doar in aceste conditii sectorul privat va fi motivat sa continue sa investeasca si sa asigure locuri de munca pentru cetateni. Orice modificare a cadrului fiscal, in lipsa unor studii de impact ori in lipsa unui strans dialog cu mediul de afaceri, ar putea compromite potentialul de dezvoltare economica, care este in principal bazat pe atragerea investitiilor straine directe.
Asa cum rezulta din cel mai recent Studiu FIC, taxele si impozitele platite de companiile membre FIC au o contributie directa semnificativa la sustinerea bugetului de stat, la cresterea economica inregistrata in Romania, cat si la crearea de bunastare. Rezultatele releva o imagine detaliata a contributiei majore a companiilor romanesti mari cu capital strain la bugetul de stat, cel mai important indicator fiind nivelul de colectare a TVA care este cel mai ridicat. Raportul/studiul ofera detalii cu privire la contributia pe care un esantion reprezentativ de companii romanesti cu capital strain o are la realizarea veniturilor fiscale ale bugetului de stat prin taxele platite.
Posibile masuri care nu presupun un efort financiar suplimentar al companiilor si care ar sustine suplimentarea veniturilor bugetare pot fi mecanisme pentru cresterea conformarii voluntare, reducerea evaziunii fiscale, precum si imbunatatirea colectarii prin intermediul digitalizarii ANAF. O mai mare determinare pentru absorbtia miliardelor de euro aferente PNRR ar asigura continuarea investitiilor in mod accelerat si realizarea reformelor prevazute - inclusiv reforma fiscala prin cresterea veniturilor colectate de administratia fiscala. Investitiile straine directe pot avea o contributie semnificativa in cresterea economica si de aceea, reiteram necesitatea conturarii unor masuri legislative dedicate atragerii de investitii straine, considerand acest domeniu o prioritate pentru perioada urmatoare.
 
Cateva dintre concluziile raportului FIC
- Esantionul analizat include 44 de companii romanesti mari cu capital strain, cumuland impreuna mai mult de 105.000 de angajati (23 dintre acestea fac parte din top 100 cele mai mari companii din Romania dupa cifra de afaceri, iar 6 dintre acestea sunt parte din top 15 banci ca valoare a activelor).
- Companiile sunt inregistrate si platesc taxe in Romania de mai bine de 25 ani. Investitiile acestora cu valoare adaugata mare incep, in medie, la finalul anilor ’90, ceea ce sugereaza ca aceste companii au investit pe termen lung in Romania.
- Intr-un singur an, 2019, investitiile companiilor FIC au acumulat peste 17 miliarde RON, reprezentand 57% din cheltuielilor de capital conform executiei bugetului consolidat la 2019.
- Cele 44 de corporatii membre FIC au virat la bugetul Romaniei TVA si accize in valoarea de 30 mld. RON, insemnand 30% din total TVA si accize colectate de stat (97 mld. RON).
- Companiile analizate au mai facut plati de peste 11,3 mld. RON catre bugetul Romaniei, mai mult de jumatate reprezentand contributiile sociale si impozitul pe profit in anul 2019.
- In 2019, in medie un salariu net al unui angajat din companiile membre FIC, a fost de 5.810 RON pe luna, cu peste 70% fata de salariul mediu net pe economie de 3.340 RON.
- Companiile analizate platesc la timp atat salariile, cat si contributiile angajatilor, iar toti angajatii primesc salariile si bonusurile pe carduri bancare. Astfel, companiile FIC contribuie la reducerea „economiei subterane” din Romania.
Dorim sa folosim acest prilej sa reiteram deschiderea companiilor membre FIC de a contribui la un dialog constructiv cu autoritatile astfel incat impreuna sa gasim cele mai potrivite masuri care sa asigure sustenabilitatea si redresarea economica, intr-un mod transparent si predictibil.

Din aceeasi categorie

30 Oct 14:46 | Grup EM anunta intentia de listare pe piata AeRO a Bursei de Valori Bucuresti
30 Oct 11:09 | Allianz Trade: Firmele din Romania, reziliente in fata valului global de insolvente
29 Oct 11:02 | COFACE: Aproape 950 de firme de constructii au intrat in insolventa in primele 8 luni
24 Oct 13:21 | ELECTROALFA preia Elcomex, specializata in lucrari de montaj echipamente electrice
22 Oct 10:29 | Consiliul Concurentei amendeaza patru companii pentru trucarea de licitatii CNAIR
20 Oct 11:24 | Legal500 desemneaza Clifford Chance Badea Casa de Avocatura a Anului in Romania
17 Oct 11:49 | PWC: Piata locala de fuziuni si achizitii a crescut la 1,5 miliarde euro, in T3 din 2025
16 Oct 13:33 | Horvath: Performanta financiara, prioritatea nr. 1 pentru companiile din Romania
09 Oct 15:24 | Clifford Chance a asistat Nofar Energy la vanzarea participatiei in Ratesti Solar
09 Oct 07:35 | AON: Programe de asigurare pentru peste 95 km de autostrazi noi in Romania
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA