Vineri, 09 Mai 2025
RO EN

GUVERN: Noi modificari ale legislatiei achizitiilor publice, prin OUG

Guvernul a modificat, printr-o ordonanta de urgenta, legislatia in domeniul achizitiilor publice, cu scopul accelerarii si simplificarii procedurilor in domeniu. Modificarea a fost necesara ca urmare a declararii neconstitutionale a Ordonantei nr. 23/2020 in privinta unor aspecte legate de functionarea unor instante chemate sa judece contestatii la proceduri de achizitii publice, conform Expunerii de motive. Noua OUG pune in acord textul actului normativ cu decizia Curtii Constitutionale.
"Existenta litigiilor in materia achizitiilor publice, in special in ceea ce priveste procedurile/ contractele de infrastructura, este un factor constant de intarziere a graficului de implementare a proiectelor finantate din fonduri europene. Modificarile legislative deja implementate privind termenele de solutionare a proceselor si existenta unor completuri specializate in materia achizitiilor publice sunt primii pasi in asigurarea celeritatii si eficientizarea procedurilor, oferind o anumita predictibilitate cu privire la orizontul de timp in care aceste cauze se solutioneaza", se precizeaza in motivatia necesitatii proiectul de lege.
Prin noua OUG au fost stabilite termene fixe de evaluare a ofertelor detaliate pe diverse tipuri de proceduri, a fost redus timpul alocat controlului, prin digitalizarea acestui control si, de asemenea, s-a stabilit aplicarea unui mecanism informatic pentru o procedura simplificata in evaluarea ofertelor.
 
Alte modificari propuse
  • Informatiile indicate de operatorii economici ca fiind confidentiale, inclusiv secrete tehnice sau comerciale si elementele confidentiale ale ofertelor, trebuie sa fie insotite de dovada care le confera caracterul de confidentialitate;
  • Autoritatea contractanta exclude din procedura de atribuire orice operator economic despre care fie are cunostinta ca si-a incalcat obligatiile privind plata impozitelor, taxelor sau a contributiilor la bugetul general consolidat, iar acest lucru a fost stabilit printr-o hotarare judecatoreasca sau decizie administrativa avand caracter definitiv si obligatoriu in conformitate cu legea statului in care respectivul operator economic este infiintat sau cu cele ale statului membru al autoritatii contractante; fie poate demonstra prin orice mijloace adecvate ca respectivul operator economic si-a incalcat obligatiile privind plata impozitelor, taxelor sau a contributiilor la bugetul general consolidat;
  • In termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, prin hotarare a Guvernului se suplimenteaza numarul de posturi pentru instantele judecatoresti cu 25 de posturi de grefier, 15 posturi fiind repartizate Curtii de Apel Bucuresti si 10 posturi Tribunalului Bucuresti. Aceste posturi vor fi alocate exclusiv completurilor specializate in achizitii publice care solutioneaza cereri ce corespund tipurilor de actiuni prevazute de Legea nr. 101/2016, cu modificarile si completarile ulterioare, in special celor care pun in discutie fonduri europene.
Pentru a consulta OUG privind unele masuri in domeniul achizitiilor publice, click aici!

Din aceeasi categorie

30 Apr 12:19 | MAZARS: Concurenta acerba influenteaza strategiile liderilor din Romania si ECE
28 Apr 09:15 | Conditiile dificile de piata din primul trimestru au destabilizat 25% dintre companii
25 Apr 14:16 | Producatorii elvetieni avertizeaza: Romania risca sa piarda teren in industrie
25 Apr 11:24 | Transportul multimodal din Romania este utilizat de doar 2,3% din companiile active
24 Apr 11:03 | COFACE: Razboiul comercial dintre SUA si China a intrat in ape neexplorate
15 Apr 13:53 | Avocat: Companiile se organizeaza in holdinguri pentru a plati impozite mai mici
15 Apr 13:17 | Schimbare de atitudine in randul managerilor romani: economia globala pierde teren
14 Apr 12:53 | Firmele, tentate sa transforme salariatii in colaboratori ca sa scada cheltuielile
11 Apr 11:46 | FIC: Companiile cu capital strain au realizat afaceri cumulate de 275 miliarde euro
08 Apr 09:46 | CC Tax Advisory: Colectarea disperata desfasurata de ANAF poate duce la abuzuri
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA