Joi, 06 Noiembrie 2025
RO EN

NAI Romania: Crestere de 56% a profitului net, pe fondul sporirii activelor societat

Appraisal & Valuation SA, compania detinatoare a brandului NAI Romania & Moldova si emitent listat pe BVB (simbol: APP), a inregistrat o crestere de peste 56% a profitului net, in 2023, fata de anul anterior, potrivit rezultatelor preliminare neauditate.
Astfel, profitul a urcat de la 608.893 de lei, la finele anului 2022, pana la 953.523 de lei, in 2023, pe fondul sporirii activelor societatii de la 9,15 milioane de lei la 11,26 milioane de lei.
"Ma bucur ca, la a treia raportare financiara anuala de cand suntem listati la Bursa de Valori Bucuresti, am putut anunta ca profitul nostru a inregistrat o crestere consistenta, intr-un context economic plin de provocari. In ceea ce priveste activitatea de baza a companiei, evaluarea, ne mentinem intre liderii pietei, avand cel mai extins portofoliu de servicii de profil si ramanand deschisi catre atragerea in echipa a unor specialisti de top. 
In paralel, planurile noastre de extindere a activitatii Appraisal & Valuation s-au concretizat prin infiintarea unei subsidiare destinate investitiilor, APP Investitii SA, al carei rol va consta in consolidarea patrimoniului actual, precum si in achizitia si managementul unor companii, care vor fi administrate ca un holding independent de activitatea noastra principala", a declarat Andrei Botis, CEO Appraisal & Valuation SA (NAI Romania & Moldova).
NAI Romania a confirmat si in 2023 ca este una dintre companiile solide din piata serviciilor de evaluare, statut atestat de:
  • Evaluarea, pentru trei ani consecutivi (2021-2024), a tuturor activelor Hidroelectrica SA, compania care a facut obiectului cele mai mari listari pe o bursa europeana, in 2023;
  • Anul trecut, APP a castigat licitatia publica pentru atribuirea unui contract, din partea municipiului Timisoara, pentru „servicii de evaluare si expertiza privind elaborarea rapoartelor de evaluare". Acordul-cadru are o valoare de 4,55 milioane de lei si se va desfasura pe 4 ani.
Prin subsidiara sa, APP Investitii SA (al carei domeniu principal de activitate este „Activitati ale holdingurilor" - cod CAEN 642), Appraisal & Valuation a achizitionat 100% din capitalul societatii Valyscom Roiesti SRL, care are ca obiect de activitate „Hoteluri si alte facilitati de cazare, Restaurante si Transporturi rutiere de marfuri". 
Societatea achizitionata detine un teren de 5.608 mp si o constructie de 4.458 mp (cu destinatia hotel, restaurant si sala de evenimente), in municipiul Craiova, precum si mijloace fixe destinate activitatii hoteliere si camioane de marfa. In 2022, Valyscom Roiesti SRL a inregistrat venituri totale de 4,39 milioane de lei, un profit de peste 79.000 de lei, avand un patrimoniu de aproximativ 3 milioane de euro.

Din aceeasi categorie

30 Oct 14:46 | Grup EM anunta intentia de listare pe piata AeRO a Bursei de Valori Bucuresti
30 Oct 11:09 | Allianz Trade: Firmele din Romania, reziliente in fata valului global de insolvente
29 Oct 11:02 | COFACE: Aproape 950 de firme de constructii au intrat in insolventa in primele 8 luni
24 Oct 13:21 | ELECTROALFA preia Elcomex, specializata in lucrari de montaj echipamente electrice
22 Oct 10:29 | Consiliul Concurentei amendeaza patru companii pentru trucarea de licitatii CNAIR
20 Oct 11:24 | Legal500 desemneaza Clifford Chance Badea Casa de Avocatura a Anului in Romania
17 Oct 11:49 | PWC: Piata locala de fuziuni si achizitii a crescut la 1,5 miliarde euro, in T3 din 2025
16 Oct 13:33 | Horvath: Performanta financiara, prioritatea nr. 1 pentru companiile din Romania
09 Oct 15:24 | Clifford Chance a asistat Nofar Energy la vanzarea participatiei in Ratesti Solar
09 Oct 07:35 | AON: Programe de asigurare pentru peste 95 km de autostrazi noi in Romania
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA