
Tabelul preliminar rectificat al creantelor a fost anulat de instanta
Proimsat SA este recunoscuta pe piata autohtona de constructii pentru lucrarile realizate in calitate de antreprenor de instalatii electrice si integrator de sistem, efectuate la retelele de retail Kaufland si Lidl, insa are si alti clienti institutionali importanti, cum ar fi Automobile Dacia SA, Ministerul Justitiei (pentru care se implementeaza un proiect la Tribunalul Sibiu) etc. In tabelul preliminar al creantelor, elaborat de CII Brad Emilia, dintr-un total general de 88,5 milioane de lei s-a inscris suma de 68,5 milioane de lei, ceea ce a generat nemultumirea multor creditori, care au depus numeroase contestatii. De exemplu, intr-o asemenea actiune judiciara admisa de Tribunalul Valcea in iulie a.c., avand ca parti societatea debitoare, CITR – in calitate de lichidator si firma Eneria (contestator), instanta a dispus „anularea tabelului preliminar rectificat al creditorilor debitorului Proimsat SA, intocmit de administratorul judiciar Casa de Insolventa Transilvania - filiala Bucuresti”. Decizia nu este insa definitiva si impotriva acesteia se poate declara recurs, insa in acest moment nu sunt disponibile informatii privind utilizarea unei cai de atac. In orice caz, se poate observa ca procedura generala a insolventei se anunta a fi de durata, de vreme ce nici tabelul preliminar nu a fost stabilit cu exactitate, fiind foarte multe etape juridice care trebuie parcurse pana la elaborarea unui eventual plan de reorganizare, astfel incat o solutie mai probabila pentru Proimsat ar putea fi constituita de faliment. Datele oficiale, aferente anului 2012, arata ca, la o cifra neta de afaceri de 45,77 milioane de lei, societatea a consemnat o pierdere de 39,8 milioane de lei. Alti indicatori din bilant indica dezechilibre financiare grave, de vreme ce activele imobilizate valoreaza 30,2 milioane de lei, creantele se cifreaza la 25,6 milioane de lei, iar datoriile la 74,3 milioane de lei. In casa si la conturile bancare Proimsat dispunea de numai 0,5 milioane de lei. Informatii suplimentare, la www.just.ro