Vineri, 09 Mai 2025
RO EN

PWC: 90% dintre filialele locale ale multinationalelor estimeaza scaderi de venituri

Aproximativ 75% dintre respondentii sondajului "Transfer Pricing Challenges during and post Covid-19" (provocarile preturilor de transfer in timpul si dupa Covid-19), realizat de PwC Romania in perioada aprilie-mai, estimeaza ca veniturile totale ale companiilor pe care le reprezinta vor scadea cu mai putin de 25% in 2020, comparativ cu anul 2019, ca efect al crizei sanitare. Alti 15,5% estimeaza scaderea veniturilor cu procente intre 25 si 50%.
In acelasi timp, aproape jumatate dintre entitatile din Romania ale grupurilor multinationale estimeaza scaderea marjei de profit din tranzactiile cu partile afiliate, iar 36% dintre respondenti au aratat ca eventualele cheltuieli generate de criza Covid-19 nu vor fi rambursate de grup. 
"Politicile de preturi de transfer au fost gandite si aplicate de companii intr-o perioada de crestere economica si, prin urmare, acum sunt reanalizate. Grupurile evalueaza impactul pe termen mediu si lung al pandemiei, luand in calcul masuri pentru eficientizarea si reducerea costurilor. Astfel, evolutia relatiilor cu partile afiliate are o doza mare de incertitudine, nefiind clar in ce masura grupurile mama vor decide sa sustina entitatile locale pentru a-si acoperi pierderile suferite in perioada de intrerupere a activitatii", a declarat Ionut Simion, Country Managing Partner PwC Romania.
In ceea ce priveste lichiditatea, majoritatea respondentilor au aratat ca au avut suficient numerar pentru a-si sustine activitatea, iar in eventualitatea unor probleme majore, 60% au indicat renegocierea conditiilor de plata, fara a contracta noi finantari. Doar 20% din raspunsuri au vizat optiunea de a obtine fonduri suplimentare de la terti.
 
Cheltuieli generate de criza Covid-19
Principalele cheltuielile extraordinare generate de criza Covid-19 sunt legate de forta de munca, fiind mentionate de 28% dintre respondenti. Alte cheltuieli din aceasta categorie vizeaza siguranta la locul de munca (echipamente, dezinfectanti), potrivit unui procent de 20% dintre companiile chestionate si cele de logistica,  arata 24% dintre acestea.
Aproape o treime dintre respondenti spun ca deja au efectuat aceste cheltuieli, 32% arata ca le vor realiza in urmatoarele 3 luni, iar 28% pana la sfarsitul anului 2020.
Majoritatea respondentilor au la dispozitie instrumentele IT necesare pentru a inregistra si a masura efectele financiare ale Covid-19 asupra tranzactiilor cu partile afiliate. Ceilalti respondenti nu sunt siguri de impact sau nu au resursele necesare.
 
Alte concluzii ale sondajului
  • 15,5% estimeaza scaderea veniturilor cu procente intre 25 si 50%;
  • 14% anticipeaza pierderi operationale ca urmare a disfunctionalitatilor din economie si 14% scaderea cererii din partea afiliatilor;
  • cheltuielile generate de Covid-19 vor fi trecute ca pierderi locale de 25% dintre companii si doar 20% spun ca exista sansa de a imparti cheltuielile intre afiliati.
***
Studiul PwC Romania a fost realizat in lunile aprilie - mai 2020 pe baza informatiilor furnizate de peste 30 de companii, din sectoarele: retail/FMCG, 40%, IT&C si tehnologie, 15%, servicii, 15%, si industrie, farmaceutic si imobiliar, cate 10%. In ceea ce priveste modelul de afaceri operat local, 72% dintre respondenti au un profil functional limitat, unde deciziile de grup sunt puse in aplicare la nivel local.

Din aceeasi categorie

30 Apr 12:19 | MAZARS: Concurenta acerba influenteaza strategiile liderilor din Romania si ECE
28 Apr 09:15 | Conditiile dificile de piata din primul trimestru au destabilizat 25% dintre companii
25 Apr 14:16 | Producatorii elvetieni avertizeaza: Romania risca sa piarda teren in industrie
25 Apr 11:24 | Transportul multimodal din Romania este utilizat de doar 2,3% din companiile active
24 Apr 11:03 | COFACE: Razboiul comercial dintre SUA si China a intrat in ape neexplorate
15 Apr 13:53 | Avocat: Companiile se organizeaza in holdinguri pentru a plati impozite mai mici
15 Apr 13:17 | Schimbare de atitudine in randul managerilor romani: economia globala pierde teren
14 Apr 12:53 | Firmele, tentate sa transforme salariatii in colaboratori ca sa scada cheltuielile
11 Apr 11:46 | FIC: Companiile cu capital strain au realizat afaceri cumulate de 275 miliarde euro
08 Apr 09:46 | CC Tax Advisory: Colectarea disperata desfasurata de ANAF poate duce la abuzuri
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA