Luni, 24 Noiembrie 2025
RO EN

ARACO propune un plan de masuri anticriza

In contextul intensificarii efectelor crizei financiare resimtite de constructorii autohtoni, Asociatia Romana a Antreprenorilor de Constructii (ARACO) a prezentat, recent, impactul planului de masuri anticriza asupra sectorului de constructii din Romania, precum si necesitatea amendarii legislatiei achizitiilor publice si propunerile sectorului de constructii pentru preluarea efectelor crizei. Printre principalele masuri urgente solicitate de reprezentantii antreprenorilor sunt: finalizarea platilor aferente creantelor din anul 2008, publicarea de catre ministerele de resort si autoritatile contractante a resurselor financiare disponibile pentru proiectele aflate in derulare si a calendarului licitatiilor care vor fi organizate in acest an. De asemenea, este necesara negocierea si promovarea unui plan actualizat de masuri anticriza avand in vedere noul context macroeconomic, modificarea legislatiei achizitiilor publice, in special in ceea ce priveste modul de desfasurare a licitatiilor si felul in care sunt decontate lucrarile prin ajustare dinamica in conditii de asigurare a resurselor financiare. Pe lista de propuneri inaintata executivului de ARACO mai este mentionata promovarea unei hotarari de Guvern privind obligativitatea certificarii capabilitatilor companiilor de constructii, conform proiectului realizat anul trecut in colaborare cu ministerul de resort, dar si cateva propuneri referitoare la pregatirea universitara si la aceea profesionala din sector. "Asteptam de la Guvern si Parlament o intelegere superioara a riscurilor cu care se confrunta aceasta industrie, precum si o disponibilitate crescuta in negocierea si promovarea solutiilor legitime solicitate. Nici ARACO si nici sectorul de constructii, in general, nu sunt dispuse sa suporte preturile economice si sociale aferente unui context de criza pe care nu l-a generat. Astfel, solicitam un parteneriat urgent, insa si responsabilitate si transparenta din partea autoritatilor centrale si locale in ceea ce priveste modul de investire a fondurilor publice. Sectorul constructiilor din Romania are, inca, potential de dezvoltare confirmat si trebuie sa faca parte din solutionarea acestei crize" a declarat Laurentiu Plosceanu, presedinte al ARACO. Efectele crizei financiare s-au resimtit pe piata incepand cu semestrul al doilea al anului trecut, cand decontarile lucrarilor au inceput sa fie intarziate semnificativ, iar anumite proiecte au fost amanate sau anulate de catre investitori. Informatii suplimentare, la www.araco.org

Din aceeasi categorie

19 Noi 06:50 | SEMA Real Estate intra intr-o noua etapa strategica odata cu lansarea Sema Home
18 Noi 06:38 | NUSCO: Primul hotel Hyatt din Bucuresti, parte din proiectul Nusco City
17 Noi 06:36 | InteRo Property: Proiecte in expansiune si o viziune durabila pentru Bucuresti
14 Noi 06:53 | Simon, Iuga & Partners: Strategii pentru un sector industrial in transformare
14 Noi 06:39 | ONE United Properties intra pe piata hoteliera cu brandurile Mondrian si The Hoxton
13 Noi 06:48 | SQUARE 7 continua expansiunea M Park si pregateste noi proiecte in tara
12 Noi 06:38 | BELLEMONDE extinde dezvoltarea din Pipera cu o investitie de 25 milioane euro
11 Noi 11:01 | Colliers: Piata industriala si logistica din Romania atinge un nivel record in 2025
11 Noi 06:18 | GENESIS Property investeste 20 milioane euro in Innovation Center din YUNITY Park
10 Noi 06:12 | COLLIERS: Hoteluri noi, cu peste 4.500 de camere, sunt asteptate in urmatorii 3 ani
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA