Marți, 05 August 2025
RO EN

ARCADIS: Costurile energetice ar putea alimenta o noua criza in constructii

In pofida unor rezultate pozitive consemnate de antreprenorii britanici in prima jumatate a anului in curs, piata de profil a atins deja punctul sau maxim si deja sunt vizibile semnele unei incetiniri, pe masura ce nemultumirea economica sporeste, iar cresterea fara precedent a preturilor la energie isi face simtit efectul, arata un raport recent al Arcadis. Pana recent, pe fondul presiunilor inflationiste si al previziunilor economice ingrozitoare ale Bancii Angliei, industria constructiilor si-a mentinut rezultate pozitive, pe masura ce revenirea puternica de la perturbarile generate de pandemie a continuat. Statisticile productiei din domeniu au aratat ca volumele de constructii au atins un maxim istoric in luna mai 2022, iar trimestrul al doilea a fost cel mai aglomerat din acest punct de vedere. Cu toate acestea, tabloul de ansamblu al presiunii inflationiste nu da semne de relaxare, cresterea preturilor la materiale continuand sa fie principalul sau motor. Desi exista elemente ce indica o stabilizare a preturilor, aceasta este amenintata de majorarea costurilor cu energia care, chiar si cu sprijinul guvernului pentru mentinerea lor la nivelurile actuale, este probabil sa aiba un impact asupra cheltuielilor de productie a materialelor de baza, afectand totodata si disponibilitatea acestora. Din motivul respectiv, inflatia ridicata din prima jumatate a lui 2022 se va mentine si in partea a doua a anului, se mai arata in raport. Criza costului vietii va sustine, de asemenea, presiunea ascendenta asupra costurilor cu forta de munca. Un efect imediat este constituit de scaderea cu 10,45% in trimestrul al doilea a.c. a comenzilor, reprezentand cel mai mare declin din ultimii doi ani. De regula, sectorul constructiilor resimte cu o anumita intarziere impactul unei recesiuni economice mai ample, dar expertii spera ca atenuarea ritmului inflationist va reduce cresterea viitoare a preturilor, fenomenul actual fiind unul superficial si de lunga durata si nu unul exploziv. Gradul ridicat de incertitudine in ceea ce priveste costurile si disponibilitatea energiei alimenteaza insa riscul de prelungire a crizei, iar actualele imbunatatiri pot oricand disparea, lasand locul unei degradari accelerate a situatiei. Pentru informatii suplimentare, click aici

Din aceeasi categorie

04 Aug 11:55 | ONE United Properties se extinde in Sibiu, pe componenta rezidentiala si comerciala
01 Aug 12:17 | COLLIERS: Retailul a devenit un catalizator pentru dezvoltarea pietei industriale
31 Iul 07:28 | BAICULESCU CONSTRUCT are in executie contracte de peste 200 de milioane de lei
31 Iul 07:01 | MEVA CONCEPT isi consolideaza pozitia in constructii si infrastructura inteligenta
30 Iul 12:14 | CW Echinox: Dezvoltatorii au in constructie proiecte industriale de 370.000 mp
29 Iul 13:38 | Colliers: Investitorii romani au investit 1,8 miliarde euro in imobiliare in ultimii 10 ani
29 Iul 07:51 | PRIMA CONSTRUCT: Ritm sustinut de lucru si investitii strategice in 2025
28 Iul 07:08 | Autostrada A0 Sud este completa: AKTOR a dat in trafic Lotul 3, Joita-Bragadiru
25 Iul 10:56 | ARACO: Modificarea brusca a politicii de investitii publice transmite semnal negativ
24 Iul 07:00 | TERNA se extinde la nivel regional si obtine contracte de peste 1,3 miliarde euro
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA