Duminică, 23 Noiembrie 2025
RO EN

ASA CONS: Posibila preluare a unui producator de prefabricate

Societatea Asa Cons (din Turda, judetul Cluj) abordeaza in special proiecte de constructii din domeniul nerezindential, cele mai multe contracte fiind adjudecate prin negociere directa cu investitorii. In prezent, compania este implicata in mai multe astfel de lucrari, pentru unele asigurand servicii de antrepriza pentru modulul de rezistenta (cum ar fi obiectivele dezvoltate de Plexus in Oradea, Emerson in Cluj si Oradea, Makita in Branesti etc.), iar in cazul altora avand calitatea de furnizor de structuri prefabricate (pentru patru magazine Penny, trei complexuri Lidl, centrul comercial Dedeman din Targu-Mures, hala de depozitarea a deseurilor solide Holcim - Campulung, precum si pentru o serie de unitati de productie sau centre logistice: fabrica de hartie din Dej, cea de paine din Bistrita sau Karl Heinz Dietrich - Jucu). De asemenea, Asa Cons furnizeaza elemente prefabricate pentru proiecte de infrastructura, cum ar fi podul din Sanpaul peste raul Mures, unde livreaza sistemele de grinzi.  
 
Interviu cu Andrei Ianos, director de vanzari in cadrul Asa Cons Romania.  
 
- Prezentati situatia actuala si viitoare a pietei de constructii?
- Incepand cu anul 2009, piata autohtona de profil a intrat intr-o etapa de contractie continua, caracteristica pregnanta a acesteia fiind dezechilibrul dintre capacitatea de productie si cererea existenta. La nivelul sectorului de constructii, acest dezechilibru a generat o serie de decizii imature, cum ar fi asumarea de catre beneficiari a unor proiecte aflate sub nivelul valoric al costurilor totale, iar faptul ca acest aspect a fost speculat inclusiv de investitori, a cauzat o accentuare a instabilitatii generale din mediul de afaceri. In ceea ce priveste evolutia sectorului specific, consideram ca in urmatorii 2-3 ani va urma o perioada similara - din punct de vedere al dinamicii - celei din intervalul 2010-2011, in care se va repeta procesul de selectie a operatorilor existenti. Astfel, ne putem astepta ca, odata cu reluarea cererii - preconizata pentru anii 2015-2016 - sa asistam, in paralel, la o reechilibrare a pietei. 
 
- Care a fost evolutia segmentului de sisteme prefabricate?
- Piata elementelor prefabricate a inregistrat doi ani consecutivi de scadere, una mai puternica (-33%), in perioada 2008-2009, iar alta moderata (-15% in 2010), urmate de un an de crestere cu 18% (in 2011) si de un altul de contractare (2012), in care declinul a fost de circa 5%. Pe termen mediu, estimam ca vom asista la doi ani (2014 si 2015) de echilibru relativ, in care situatia va fi similara celei actuale, urmati de un interval de crestere considerabila incepand din 2016. In aceste conditii, in prezent, societatea noastra analizeaza oportunitatea achizitiei unui operator autohton din domeniul elementelor prefabricate, in vederea extinderii ariei de acoperire geografica, precum si a diversificarii gamei de produse si servicii.    
 
- Cum se deruleaza activitatea companiei in acest context?
- Avand in vedere faptul ca am reactionat prompt la transformarea pietei si am luat la timp o serie de masuri de eficientizare a proceselor interne (eliminarea costurilor inutile, subcontractarea activitatilor sezoniere sau nejustificate integral, o strategie de management dinamic), in prezent activitatea companiei noastre se deruleaza in conditii optime, iar in viitor sunt prevazute cresteri constante ale veniturilor. Astfel, pentru ca in 2012 am intregistrat o cifra de afaceri de 13 milioane de euro, pentru anul in curs estimam o sporire pana la 13,5 milioane de euro a acesteia. Totodata, strategia pe termen mediu a societatii prevede incasari in crestere cu 8% in 2014, cu 3% in 2015, respectiv cu 4% in 2016.
 

Din aceeasi categorie

19 Noi 06:50 | SEMA Real Estate intra intr-o noua etapa strategica odata cu lansarea Sema Home
18 Noi 06:38 | NUSCO: Primul hotel Hyatt din Bucuresti, parte din proiectul Nusco City
17 Noi 06:36 | InteRo Property: Proiecte in expansiune si o viziune durabila pentru Bucuresti
14 Noi 06:53 | Simon, Iuga & Partners: Strategii pentru un sector industrial in transformare
14 Noi 06:39 | ONE United Properties intra pe piata hoteliera cu brandurile Mondrian si The Hoxton
13 Noi 06:48 | SQUARE 7 continua expansiunea M Park si pregateste noi proiecte in tara
12 Noi 06:38 | BELLEMONDE extinde dezvoltarea din Pipera cu o investitie de 25 milioane euro
11 Noi 11:01 | Colliers: Piata industriala si logistica din Romania atinge un nivel record in 2025
11 Noi 06:18 | GENESIS Property investeste 20 milioane euro in Innovation Center din YUNITY Park
10 Noi 06:12 | COLLIERS: Hoteluri noi, cu peste 4.500 de camere, sunt asteptate in urmatorii 3 ani
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA