Miercuri, 05 Noiembrie 2025
RO EN

ATENOR: Rezultatele anului 2023 influentate de efectele crizei imobiliare persistente

Conform observatiilor expertilor de la Atenor, o constanta a pietei actuale este constituita de persistenta crizei imobiliare generalizate, care a avut ca efect normal o instalare a unui ritm mai lent al vanzarilor companiei. In acest context, grupul a aplicat o serie de masuri adecvate, ce includ vanzarea unora dintre proiectele sale (care au fost initial planificate pentru 2022 si 2023), fara maximizarea marjei vizate initial (aceste operatiuni vizeaza obiective cu arii de aproximativ 10% din suprafata totala din portofoliu, totalizand circa 130.000 mp), identificarea de noi parteneriate pe proiectele existente in portofoliu, continuarea inlocuirii treptate si partiale a finantarii de pe pietele financiare, analiza finalizarii unei majorari de capital in lunile urmatoare. Din punct de vedere operational, tinta de vanzari rezidentiale in 2023 este de 360 de apartamente (statu quo vs. 2022), iar obiectivul de inchiriere vizeaza o arie de 85.000 mp de birouri. De asemenea, se doreste cresterea portofoliului prin ciclul de creare a valorii, in special in ceea ce priveste depunerea si obtinerea autorizatiilor de urbanism pentru cladiri durabile (92% din proiectele in curs de dezvoltare – toate aliniate la taxonomia UE). Prognozele arata faptul ca rezultatele anului 2023 vor fi afectate de efectele crizei imobiliare persistente si, prin urmare, justifica actiunile corective. In ceea ce priveste 2024, este de asteptat revenirea la un ritm normal al vanzarilor de proiecte, determinata in special de finalizarile proceselor de vanzare a centrului de conferinte (Realex) din Bruxelles, a complexului rezidential din Bucuresti (proiectul UP) etc. In luna martie a.c., Atenor a incheiat un acord de parteneriat pentru reamenajarea complexului Westbourne, din Londra. Grupul continua procesul de cautare de noi oportunitati in cele 10 tari in care este prezent, urmarind cu strictete proiectele non-cash out pe parcursul lui 2023. Mai multe cereri de autorizare vor fi depuse inainte de sfarsitul perioadei semestriale, reflectand impulsul continuu al evolutiei portofoliului pe ciclul de creare de valoare. Cererea de planificare pentru renovarea in profunzime a UBC II din Varsovia a fost depusa in trimestrul intai. Atenor va depune noi cereri de planificare legate de Astro 23 (proiect cu utilizare mixta) situat la Bruxelles, Au Fil des Grands Prés (noua faza rezidentiala 2), in Mons, Verheeskade I (prima faza rezidentiala), in Haga si Oriente (birouri), in Lisabona. De asemenea, dupa obtinerea autorizatiei de construire (renovare) pentru proiectul de birouri „10 New Bridge Street” (fostul Fleet House) din Londra, Atenor a primit si autorizatia de construire pentru construirea Square 42 din Luxemburg. Este de asteptat ca autorizatiile pentru proiectele Cloche d'Or si Fort 7 (partea de birouri, 49.000 m²), proiectul Victor Hugo din Paris si o parte a fazei rezidentiale din Mons sa fie eliberate foarte rapid.

Din aceeasi categorie

31 Oct 06:00 | McKinsey: Piata constructiilor modulare este fragmentata, insa va creste accelerat
31 Oct 06:00 | WDP isi consolideaza cresterea sustenabila prin investitii strategice in trimestrul trei
29 Oct 10:53 | REDPORT: Prevanzari si preinchirieri de peste 50 milioane euro in primele 10 luni
28 Oct 15:33 | CGA Home Consulting preia in exclusivitate vanzarile proiectului HORIZON CITY
28 Oct 10:14 | Ipotecare.ro: Romania si Bulgaria au cele mai ieftine credite ipotecare din regiune
23 Oct 09:43 | HERCESA va livra cea de-a 30.000-a locuinta in 2025, la aniversarea de 50 de ani
23 Oct 07:49 | Activ Property: Piata spatiilor industriale din Romania trece de 8 mil. mp in 2025
22 Oct 14:55 | REDPORT il numeste pe Sorin Ioan Blaga in functia de Chief Commercial Officer
22 Oct 12:46 | One United Properties: Vanzari rezidentiale de 137,7 mil. euro in primele 9 luni
22 Oct 12:25 | Investitiile in aparare, energie si resurse vor impulsiona piata industriala
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA