Luni, 24 Noiembrie 2025
RO EN

BAUMEISTER: Proiectele de infrastructura publica - in atentia companiei

Societatea Baumeister, din Bucuresti, si-a propus pentru anul in curs o cre;tere de 70% a incasarilor, comparativ cu nivelul din 2010. Astfel, cifra de afaceri a companiei s-ar putea situa la 40 milioane de euro, fata de cele 23,7 milioane de euro inregistrate anul precedent. Prognoza de majorare semnificativa a incasarilor, dupa ce in ultimii doi ani afacerile firmei au consemnat un declin de 16%, respectiv 32%, se bazeaza pe contractele aflate in curs de executie (a caror valoare insumeaza 40 milioane de euro) din zona Transilvaniei. In prezent, compania realizeaza lucrarile de constructie din cadrul primei etape a unui parc logistic din localitatea Mihai Viteazu (judetul Cluj), dezvoltat de compania de retail Kaufland Romania. Conform declaratiilor investitorilor, proiectul va fi dezvoltat in doua etape, prima dintre acestea (ce presupune edificarea unor cladiri cu o arie construita de 53.800 mp) fiind planificata pentru intervalul august 2010-decembrie 2011, in timp ce a doua faza - cu imobile a caror suprafata va fi de 75.700 mp - este programata pentru anul viitor. Centrul logistic de langa localitatea Turda va deservi magazinele Kaufland din zona Transilvaniei, avand in componenta inclusiv spatii verzi (85.700 mp), cai de acces auto si pietonale (125.800 mp), locuri de parcare si bazine acvatice (23.000 mp). In prima etapa vor fi realizate 5 hale, iar in cea de-a doua, alte 7 spatii de depozitare. Serviciile de proiectare au fost asigurate de societatea Consard Proiectare, din Cluj-Napoca. Avand in vedere proiectele din domeniul infrastructurii, demarate/anuntate de autoritatile centrale anul acesta si in anii urmatori, conducerea companiei Baumesiter are in vedere accesarea acestui segment de piata, cu toate ca, pana in prezent, veniturile firmei au fost realizate preponderent din contracte incheiate cu dezvoltatori privati. Informatii suplimentare, la www.baumeister.ro

Din aceeasi categorie

19 Noi 06:50 | SEMA Real Estate intra intr-o noua etapa strategica odata cu lansarea Sema Home
18 Noi 06:38 | NUSCO: Primul hotel Hyatt din Bucuresti, parte din proiectul Nusco City
17 Noi 06:36 | InteRo Property: Proiecte in expansiune si o viziune durabila pentru Bucuresti
14 Noi 06:53 | Simon, Iuga & Partners: Strategii pentru un sector industrial in transformare
14 Noi 06:39 | ONE United Properties intra pe piata hoteliera cu brandurile Mondrian si The Hoxton
13 Noi 06:48 | SQUARE 7 continua expansiunea M Park si pregateste noi proiecte in tara
12 Noi 06:38 | BELLEMONDE extinde dezvoltarea din Pipera cu o investitie de 25 milioane euro
11 Noi 11:01 | Colliers: Piata industriala si logistica din Romania atinge un nivel record in 2025
11 Noi 06:18 | GENESIS Property investeste 20 milioane euro in Innovation Center din YUNITY Park
10 Noi 06:12 | COLLIERS: Hoteluri noi, cu peste 4.500 de camere, sunt asteptate in urmatorii 3 ani
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA