Duminică, 23 Noiembrie 2025
RO EN

CA IMMO: Reluarea trendului de crestere ar putea intarzia

Dezvoltatorul imobiliar CA Immo, din Germania, a comunicat, pentru exercitiul financiar incheiat la 31 decembrie 2012, o majorare de 5,8% a veniturilor din activitati de inchiriere, care au ajuns astfel la nivelul de 280,9 milioane de euro. In ceea ce priveste incasarile din vanzarea de proprietati, acestea au insumat 235,8 milioane euro. Cresterea pe segmentul de leasing imobiliar a fost generata de performanta deosebita a contractelor aflate in derulare, precum si de gradul ridicat de apreciere din partea beneficiarilor de care proiectele proprii se bucura pe diversele piete europene. Analiza regionala indica faptul ca zona Europei de Est a generat mai mult de jumatate din valoarea sumelor obtinute din chirii. De asemenea, stadiul favorabil de dezvoltare a pietei a permis initierea unor tranzactii profitabile de vanzare-cumparare, insa castigurile rezultate au fost usor inferioare celor obtinute in 2011. Perspectivele de afaceri in Europa sunt destul de limitate in acest an, existand anumiti factori care ar putea intarzia instalarea unui trend de recuperare. Cu toate acestea, managementul CA Immo este optimist in ceea ce priveste realizarea nivelurilor propuse de venituri din chirii, insa este de asteptat ca surplusul respectiv sa nu poata compensa in totalitate scaderile rezultate din diminuarea portofoliului de cladiri. De asemenea, pentru 2013 este planificata vanzarea unor imobile cu o valoare totala de 250 milioane de euro. Informatii suplimentare, la www.caimmo.com

Din aceeasi categorie

19 Noi 06:50 | SEMA Real Estate intra intr-o noua etapa strategica odata cu lansarea Sema Home
18 Noi 06:38 | NUSCO: Primul hotel Hyatt din Bucuresti, parte din proiectul Nusco City
17 Noi 06:36 | InteRo Property: Proiecte in expansiune si o viziune durabila pentru Bucuresti
14 Noi 06:53 | Simon, Iuga & Partners: Strategii pentru un sector industrial in transformare
14 Noi 06:39 | ONE United Properties intra pe piata hoteliera cu brandurile Mondrian si The Hoxton
13 Noi 06:48 | SQUARE 7 continua expansiunea M Park si pregateste noi proiecte in tara
12 Noi 06:38 | BELLEMONDE extinde dezvoltarea din Pipera cu o investitie de 25 milioane euro
11 Noi 11:01 | Colliers: Piata industriala si logistica din Romania atinge un nivel record in 2025
11 Noi 06:18 | GENESIS Property investeste 20 milioane euro in Innovation Center din YUNITY Park
10 Noi 06:12 | COLLIERS: Hoteluri noi, cu peste 4.500 de camere, sunt asteptate in urmatorii 3 ani
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA