Marți, 30 Septembrie 2025
RO EN

C&W Echinox: Numarul tranzactiilor imobiliare s-a dublat in 2021, la nivel national

Romania, Polonia si Slovacia sunt tarile din Europa Centrala si de Est care in 2021 au raportat o crestere a volumului tranzactiilor cu active imobiliare, in timp ce pietele din Cehia si Ungaria au inregistrat scaderi fata de anul 2020, potrivit datelor companiei de consultanta imobiliara Cushman & Wakefield Echinox.
La nivel regional, volumul tranzactionat a totalizat 9,98 miliarde de euro, in scadere cu 4,3% comparativ cu anul anterior. Polonia a avut o crestere de 8,3%, in timp ce piata din Slovacia a inregistrat un avans de 54,2%. In schimb, Cehia a consemnat o scadere de 36% a tranzactiilor cu proprietati generatoare de venituri, iar in Ungaria volumul s-a redus cu 18,2%.
In Romania, in 2021 au fost consemnate 54 de tranzactii cu active imobiliare, dublu fata de 2020, volumul total investit fiind de 916 milioane de euro, in crestere cu 0.2% comparativ cu anul anterior, conform Romania Investment Marketbeat, lansat de compania de consultanta imobiliara Cushman & Wakefield Echinox.
Dupa un prim semestru in care volumul investitiilor s-a situat sub cel din perioada corespunzatoare din 2020, piata a recuperat puternic in a doua jumatate a anului, cand au fost parafate tranzactii de 618 milioane de euro, dublu fata de primele sase luni ale lui 2021.
Cele mai multe active tranzactionate au fost din sectorul logistic si industrial, aproape 40% din total (21), in timp ce din sectorul de retail au fost vandute 13 proprietati. In ciuda unui numar mai mic de active tranzactionate, cele 8 cladiri de birouri care si-au schimbat proprietarii in 2021 au cumulat 44% din volumul total, respectiv 402 milioane de euro, in timp ce segmentul industrial a avut o pondere de 30%, iar cel de retail de 20%.
Cristi Moga, Head of Capital Markets Cushman & Wakefield Echinox: “Interesul investitorilor pentru active imobiliare s-a mentinut crescut in 2021, pe fondul unei relative reechilibrari a raportului de forte dintre proprietari si chiriasi, aspect menit sa garanteze un flux financiar stabil pentru investitori. Intr-un climat general pozitiv, ne asteptam ca un numar mai ridicat de proprietari sa reevalueze oportunitatea demararii unui proces de vanzare, fapt ce ar creste lichiditatea pietei. O zona cu potential ramane cea a tranzactiilor de tip sale & lease-back, prin care proprietari de business-uri variate se pot finanta prin valorificarea portofoliului imobiliar. Privind spre anul recent inceput, ne putem astepta la noi deal-uri record, care ar contribui la depasirea pragului de 1 miliard de euro in ceea ce priveste volumul tranzactionat.”
De asemenea, merita remarcat faptul ca, in topul celor mai mari cinci tranzactii au intrat active din toate cele trei segmente mari de piata, respectiv birouri, retail si industrial.
Cele mai mari tranzactii consemnate au presupus vanzarea de catre Louis Delhaize a unui pachet de sase proprietati comerciale operate de Cora catre grupul austriac Supernova, respectiv achizitia Hermes Business Campus (75.000 metri patrati) de catre Adventum Group de la Atenor. Adventum Group completeaza lista numelor noi de investitori care au intrat in Romania in ultimele 18 luni.
In plus, CTP, cel mai mare proprietar de spatii logistice si industriale din Romania, a continuat sa-si consolideze pozitia pe piata printr-o serie de patru tranzactii cu o valoare cumulata de aproximativ 170 de milioane de euro.
Randamentele de referinta au inregistrat o comprimare semnificativa in cea de-a doua jumatate a anului, de 50 - 75 puncte procentuale, trend care ar putea continua si in 2022. Cu toate acestea, diferenta dintre piata locala si tarile mai mature din Europa Centrala si de Est, precum Cehia, Polonia sau Ungaria, se mentine relativ ridicata (100- 300 puncte procentuale), ceea ce ar putea grabi o viitoare compresie a yieldurilor.

Din aceeasi categorie

30 Sep 07:00 | S IMMO realizeaza optimizarea continua a portofoliului pentru adaptarea la piata
24 Sep 07:00 | IMPLENIA inregistreaza un prim semestru pozitiv si o dinamica de crestere accentuata
19 Sep 07:00 | CA IMMO a revenit la profit datorita cresterii gradul de ocupare si a veniturile din 2025
18 Sep 12:51 | BREC: Preturile locuintelor din Bucuresti au crescut cu peste 40% in ultimii doi ani
18 Sep 10:02 | C&W Echinox: Romanii platesc printre cele mai mici taxe pe proprietate din UE
18 Sep 09:07 | ONE United: Parteneriat cu Ennismore pentru lansarea The Hoxton in Romania
16 Sep 11:48 | REDPORT il numeste pe arhitectul Adrian Arendt in functia de Chief Design Officer
15 Sep 13:40 | IMPACT Alliance Architecture delureaza contracte de proiectare de peste 4 mil. euro
12 Sep 14:25 | RCBB Gruppe, la 7 ani: 100 de santiere finalizate si noi proiecte de infrastructura
12 Sep 07:57 | DELGAZ GRID: Investitii de 1,28 miliarde lei in retele inteligente, in 2025
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA