Luni, 24 Noiembrie 2025
RO EN

Cifra de afaceri de 10,7 miliarde euro pentru Strabag SE

Compania Strabag SE, din Austria, unul dintre cei mai importanti antreprenori din Europa, a inregistrat, in 2007, o cifra de afaceri de 10,7 miliarde euro, in crestere cu 3,5% fata de anul precedent. Rezultatele pozitive sunt datorate indeosebi majorarii semnificative a segmentului de constructii civile si industriale (5,4 miliarde euro, cu 10,6% mai mult decat in 2006). In cadrul diviziei constructiilor de drumuri s-a raportat o usoara scadere, de la 4,64 miliarde euro in 2006 la 4,61 miliarde euro in 2007 (-0,6%), un declin semnificativ inregistrandu-se insa in realizarea proiectelor de tuneluri (582 milioane de euro in 2007, fata de 693,2 milioane de euro in 2006, in scadere cu 16%). Majorarea segmentului constructiilor civile si industriale s-a datorat expansiunii grupului in Rusia, in timp ce stagnarea diviziei constructiilor de drumuri este rezultatul investitiilor masive in proiecte de infrastructura in Ungaria, realizate pe parcursul anului trecut. Totodata, diminuarea numarului de lucrari de tuneluri efectuate (chiar daca amploarea acestora este semnificativa), au dus la scaderea randamentului diviziei. Pentru anul 2008, reprezentantii grupului Strabag estimeaza o majorare a veniturilor de aproximativ 15%. Investitii majore in sud-estul Europei Politica de achizitii desfasurata de Strabag, mai ales in prima perioada a anului trecut in Europa Centrala si de Sud-Est, a facut din compania austriaca o importanta firma care activeaza pe piata de profil. Astfel, in Albania, dupa achizitionarea societatii Trema, grupul preconizeaza o cifra de afaceri de 35 milioane de euro (pentru 2008). Cererea din ce in ce mai ridicata de proiecte de constructii in aceasta parte a Europei a determinat reprezentantii grupului sa estimeze sporirea veniturilor pentru a.c.: in Croatia: 110 milioane de euro iar in Slovenia: 35 milioane de euro. Lucrarile destinate infrastructurii de drumuri vor aduce, de asemenea, sume importante pentru companie: Muntenegru: 40 milioane de euro, Bulgaria: 10 milioane de euro. Printre cele mai importante proiecte aflate in derulare sunt: podul Sava (Serbia) – in valoare de 115 milioane de euro, Soravia Center Skopje (Macedonia): 13 milioane de euro, Asmita Gardens si Floreasca City (Romania), in valoare totala de aproximativ 220 milioane de euro. Totodata, Strabag intentioneaza sa se extinda pe pietele din sud-estul Europei, avand in vedere investitii in tari precum Bosnia-Hertegovina (detine birouri in Sarajevo si Banja Luka) si Republica Moldova, unde are deja un birou in Chisinau, inaugurat la sfarsitul anului trecut. Informatii suplimentare, la www.strabag.com

Din aceeasi categorie

19 Noi 06:50 | SEMA Real Estate intra intr-o noua etapa strategica odata cu lansarea Sema Home
18 Noi 06:38 | NUSCO: Primul hotel Hyatt din Bucuresti, parte din proiectul Nusco City
17 Noi 06:36 | InteRo Property: Proiecte in expansiune si o viziune durabila pentru Bucuresti
14 Noi 06:53 | Simon, Iuga & Partners: Strategii pentru un sector industrial in transformare
14 Noi 06:39 | ONE United Properties intra pe piata hoteliera cu brandurile Mondrian si The Hoxton
13 Noi 06:48 | SQUARE 7 continua expansiunea M Park si pregateste noi proiecte in tara
12 Noi 06:38 | BELLEMONDE extinde dezvoltarea din Pipera cu o investitie de 25 milioane euro
11 Noi 11:01 | Colliers: Piata industriala si logistica din Romania atinge un nivel record in 2025
11 Noi 06:18 | GENESIS Property investeste 20 milioane euro in Innovation Center din YUNITY Park
10 Noi 06:12 | COLLIERS: Hoteluri noi, cu peste 4.500 de camere, sunt asteptate in urmatorii 3 ani
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA