Duminică, 23 Noiembrie 2025
RO EN

COMNORD: Contractie cu 3,7% a incasarilor din primele sase luni

Compania de constructii Comnord SA a incheiat primul semestru a.c. cu afaceri de 11,9 milioane de lei, in scadere cu 3,7% comparativ cu intervalul similar din 2013, in timp ce profitul net s-a diminuat de zece ori, la 10.890 de lei. Veniturile obtinute din exploatare au regresat cu 8,6% in aceeasi perioada, la 15,78 milioane de lei, in timp ce cheltuielile din exploatare s-au situat la 15,75 milioane de lei (-8,3%). In primele sase luni ale anului in curs, Comnord SA a incheiat un contract de antrepriza in valoare de 22,8 milioane de euro (plus TVA) pentru executia a trei cladiri comerciale si de birouri (S+P+7E), cu dezvoltatorul Alecsandri Estates. Complexul va fi realizat in apropierea Pietei Romane din Capitala, termenul de finalizare a constructiei fiind stabilit in anul 2016. Imobilele vor avea o suprafata totala de 23.801 mp si 358 de locuri de parcare. La nivelurile de subsol si la parterul cladirilor vor fi amenajate centre comerciale. Spatiile de birouri vor fi adaptate atat pentru partitionare, cat si pentru utilizarea in sistem "open space", fiecare cladire urmand a fi dotata cu cate trei ascensoare de mare capacitate, iluminare artificiala de calitate in acord cu standardele internationale, sisteme centralizate de incalzire, ventilare si climatizare, solutii complete de integrare IT, sisteme de control si BMS pentru fiecare imobil, supraveghere video etc. Ansamblul va avea deschidere pe strazile Vasile Alecsandri, Caderea Bastiliei si Constantin Daniel.
Totodata, in semestrul intai, Comnord SA a demarat sau continuat executia lucrarilor la un imobil (S+P+3E+E4 retras) pe strada Jean Monnet nr. 16, din Bucuresti, la o cladire de birouri (S+P+9E) in Voluntari (judetul Ilfov), la amenajarea parcului "Dintre Flori" din Buftea, la edificarea blocului de locuinte (S+P+M+6E+E7 retras) - situat pe strada Rahmaninov nr. 50-70, precum si la Magistrala 5 a metroului din Capitala, pe tronsonul dintre statiile Romancierilor si Valea Ialomitei, inclusiv depoul si galeria de legatura. In cazul lucrarilor pentru Metrorex, Comnord SA realizeaza numai structurile de rezistenta.
Comnord SA, companie controlata de omul de afaceri Sorin Creteanu, a realizat in 2013 o cifra de afaceri neta de 46,6 milioane de lei, pentru anul in curs fiind estimata initial o crestere de circa 20%, pana la 56,14 milioane de lei.
 
 

Din aceeasi categorie

19 Noi 06:50 | SEMA Real Estate intra intr-o noua etapa strategica odata cu lansarea Sema Home
18 Noi 06:38 | NUSCO: Primul hotel Hyatt din Bucuresti, parte din proiectul Nusco City
17 Noi 06:36 | InteRo Property: Proiecte in expansiune si o viziune durabila pentru Bucuresti
14 Noi 06:53 | Simon, Iuga & Partners: Strategii pentru un sector industrial in transformare
14 Noi 06:39 | ONE United Properties intra pe piata hoteliera cu brandurile Mondrian si The Hoxton
13 Noi 06:48 | SQUARE 7 continua expansiunea M Park si pregateste noi proiecte in tara
12 Noi 06:38 | BELLEMONDE extinde dezvoltarea din Pipera cu o investitie de 25 milioane euro
11 Noi 11:01 | Colliers: Piata industriala si logistica din Romania atinge un nivel record in 2025
11 Noi 06:18 | GENESIS Property investeste 20 milioane euro in Innovation Center din YUNITY Park
10 Noi 06:12 | COLLIERS: Hoteluri noi, cu peste 4.500 de camere, sunt asteptate in urmatorii 3 ani
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA