Luni, 24 Noiembrie 2025
RO EN

COMNORD: Noua diminuare a incasarilor, raportata in trimestrul al treilea

Conform celui mai recent raport dat publicitatii, in trimestrul al III-lea a.c., societatea Comnord (din Bucuresti) a demarat lucrarile de constructii in cadrul unor noi obiective de investitii. Proiectele prevad executia unui imobil de locuinte S+D+P+4E+E5-retras, situat pe strada Emanoil Porumbaru nr. 82-84 (din Capitala), respectiv edificarea unei unitati de vinificatie in localitatea Mizil, din judetul Prahova. Potrivit declaratiilor anterioare ale conducerii firmei, valoarea insumata a acestor doua obiective va fi de 11 milioane de euro. Totodata, compania se afla in perioada preliminara contractarii unei noi lucrari constand in edificarea unui ansamblu rezidential, ce va fi amplasat in localitatea Poiana Mica (judetul Brasov). Din punct de vedere al cifrei de afaceri, in intervalul ianuarie-septembrie 2011, au fost inregistrate incasari de 4,72 milioane de lei, cea mai mare parte a acestora (3,67 milioane de lei) fiind realizata din vanzarea marfurilor. Astfel, veniturile totale din exploatare s-au situat la 6,22 milioane de lei, de 4 ori mai mici decat cele realizate in intervalul de referinta al anului trecut, cand au fost inregistrate valori de 25,9 milioane de lei. Comnord a realizat in 2010 o cifra de afaceri de 21,3 milioane de lei, pentru anul in curs fiind estimate venituri nete de 48,8 milioane de lei, din care 46,3 milioane de lei din productia vanduta si 2,5 milioane de lei din vanzarea marfurilor. Din punct de vedere al rezultatelor financiare de anul trecut, firma a incheiat cu o cifra de afaceri de 21,3 milioane de lei, de zece ori mai mica fata de cea obtinuta in 2008 si de cinci ori mai mica fata de cea realizata in 2009. Cele mai mari dificultati semnalate de reprezentantii companiei sunt reprezentate de reducerea numerica a comenzilor, situatie generata de diminuarea volumului investitiilor si de scaderea cu 15% a pietei specifice. Comcomitent, problemele cauzate de neincasarea creantelor pentru obiectivele definitivate si accesul dificil la sursele/instrumentele de finantare, determina crearea unui mediu de afaceri ostil in domeniul specific. Informatii suplimentare, la www.comnord.ro  

Din aceeasi categorie

19 Noi 06:50 | SEMA Real Estate intra intr-o noua etapa strategica odata cu lansarea Sema Home
18 Noi 06:38 | NUSCO: Primul hotel Hyatt din Bucuresti, parte din proiectul Nusco City
17 Noi 06:36 | InteRo Property: Proiecte in expansiune si o viziune durabila pentru Bucuresti
14 Noi 06:53 | Simon, Iuga & Partners: Strategii pentru un sector industrial in transformare
14 Noi 06:39 | ONE United Properties intra pe piata hoteliera cu brandurile Mondrian si The Hoxton
13 Noi 06:48 | SQUARE 7 continua expansiunea M Park si pregateste noi proiecte in tara
12 Noi 06:38 | BELLEMONDE extinde dezvoltarea din Pipera cu o investitie de 25 milioane euro
11 Noi 11:01 | Colliers: Piata industriala si logistica din Romania atinge un nivel record in 2025
11 Noi 06:18 | GENESIS Property investeste 20 milioane euro in Innovation Center din YUNITY Park
10 Noi 06:12 | COLLIERS: Hoteluri noi, cu peste 4.500 de camere, sunt asteptate in urmatorii 3 ani
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA