Luni, 24 Noiembrie 2025
RO EN

CONCAS: Cifra de afaceri aproape similara celei din semestrul I 2010

In raportul de gestiune a activitatii derulate in semestrul intai a.c. de compania Concas SA, din Buzau, se precizeaza faptul ca nivelul cifrei nete de afaceri a fost constant in raport cu perioada similara a anului trecut, ajungand la 22,28 milioane de lei (-0,13% fata de cele 22,31 milioane de lei, consemnate in ianuarie-iunie 2010). "Desi activele circulante au scazut, pe seama diminuarii disponibilitatilor in conturi, situatia s-a datorat derularii unei activitati sustinute in trimestrul al doilea, ceea ce a impus o usoara majorare a stocurilor. Un element negativ il constituie, insa, cresterea creantelor, deoarece beneficiarii lucrarilor de constructii - in special, dar nu numai - au marit perioadele de decontare a facturilor sau au inregistrat ei insisi intarzieri la plata. Tot la acest capitol, o alta premisa nefavorabila mentinerii fluxului de lichiditati a fost reprezentata de strategia multor furnizori (producatori sau comercianti) de a forta sau scurta termenele de plata, pe fondul cresterii gradului de neincredere in ceea ce priveste evolutia pietei antreprenorilor. Incasarea unor creante anterioare si scadenta garantiilor de buna executie in cazul unui contract derulat cu Agentia Nationala pentru Locuinte au avut un impact pozitiv asupra provizioanelor, in timp ce veniturile din exploatare s-au marit substantial, ca urmare a sporirii volumului productiei aflate in curs de executie (lucrari efectuate). In acelasi timp, cresterea inevitabila a cheltuielilor din exploatare (cauzata de majorarea cu 68,81% a costurilor cu materiile prime si materialelor consumabile, datorita saltului fara precedent al cotatiei la toate produsele din metal) a avut drept consecinta aparitia unor repercusiuni asupra eficientei activitatii, reducandu-se profitul. Situatia nu a putut fi contrabalansata de diminuarea cu 22,65% a cheltuielilor cu personalul (de la 3,09 milioane de lei la 2,39 milioane de lei) sau de folosirea mai buna a timpului normat de munca. Intrucat cea mai mare problema intampinata la nivelul primului semestru din 2010 ramane scaderea rentabilitatii, trebuie implementate masuri de contracarare a majorarii cotatiei metalelor/combustibilului, precum si in vederea protectiei fata de fluctuatiile cursului de schimb valutar, care a avut implicatii deosebite si asupra dimensionarii veniturilor pentru contractele la care decontarea productiei se efectueaza la rata de schimb dintre leu si euro stabilita in momentul facturarii. Astfel, pentru semestrul al doilea, ne-am propus cresterea eficientei operationale, iar cifra de afaceri se va majora prin valorificarea lucrarilor aflate in curs de executie, precum si prin initierea a doua proiecte noi. Acestea vor fi dezvoltate in localitatea de resedinta, astfel incat se pot elimina cheltuielile aferente deplasarii personalului (respectiv, cele cu diurna, transportul, cazarea etc.), iar evolutia optima a cursului leu/euro ne va permite anumite ajustari financiare pozitive", se arata in documentul semnat de Vasile Serdin, director economic al Concas SA. Informatii suplimentare, la www.concas.ro

Din aceeasi categorie

19 Noi 06:50 | SEMA Real Estate intra intr-o noua etapa strategica odata cu lansarea Sema Home
18 Noi 06:38 | NUSCO: Primul hotel Hyatt din Bucuresti, parte din proiectul Nusco City
17 Noi 06:36 | InteRo Property: Proiecte in expansiune si o viziune durabila pentru Bucuresti
14 Noi 06:53 | Simon, Iuga & Partners: Strategii pentru un sector industrial in transformare
14 Noi 06:39 | ONE United Properties intra pe piata hoteliera cu brandurile Mondrian si The Hoxton
13 Noi 06:48 | SQUARE 7 continua expansiunea M Park si pregateste noi proiecte in tara
12 Noi 06:38 | BELLEMONDE extinde dezvoltarea din Pipera cu o investitie de 25 milioane euro
11 Noi 11:01 | Colliers: Piata industriala si logistica din Romania atinge un nivel record in 2025
11 Noi 06:18 | GENESIS Property investeste 20 milioane euro in Innovation Center din YUNITY Park
10 Noi 06:12 | COLLIERS: Hoteluri noi, cu peste 4.500 de camere, sunt asteptate in urmatorii 3 ani
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA