Duminică, 23 Noiembrie 2025
RO EN

CONCEFA: Contractie a afacerilor, in contextul cresterii de opt ori a veniturilor

Veniturile companiei de constructii Concefa SA - Sibiu, aflata in insolventa, au crescut de aproape opt ori in 2015 fata de nivelul anului anterior, pana la 126,27 milioane de lei (circa 28 milioane de euro), insa, potrivit datelor incluse in raportul financiar preliminar al societatii, cifra de afaceri reprezinta numai 7,11 milioane de lei din veniturile totale, inregistrand o scadere de 34,4% fata de rulajul din 2014. Totodata, rezultatul din exploatare a inregistrat un sold pozitiv de 73,5 milioane de lei, situatie generata de veniturile obtinute din exploatare, in suma de 119,3 milioane de lei, rezultate din anularea creantelor conform planului de reorganizare confirmat de judecatorul sindic. "In perioada analizata au fost luate masuri de reducere a costurilor cu angajatii si alte costuri operationale, proces care este inca in desfasurare. S-a intocmit si s-a implementat un buget de venituri si cheltuieli raportat la contractele in vigoare existente si s-a incercat corelarea costurilor operationale cu acestea. Societatea a inceput sa participe la licitatii pentru lucrari in calitate de sustinator tehnic si financiar al unui alt agent economic, in vederea obtinerii de noi contracte. Contractele de lucrari aflate in derulare nu au fost denuntate, acestea fiind in continuare in vigoare", se arata in documentul citat.
In ceea ce priveste datoriile societatii, acestea au ajuns la 70,58 milioane de lei la finele anului trecut, din care aproape 50 milioane de lei reprezinta provizioane si datorii ce urmeaza a fi achitate conform planului de reorganizare confirmat de judecatorul sindic, iar 20,58 milioane de lei sunt datorii aferente exercitiilor financiare 2012, 2013 si 2014. In continuare, conducerea Concefa SA a anuntat ca "urmareste achitarea datoriilor si reducerea costurilor companiei constand in cheltuieli de intretinere si paza, prin scoaterea la vanzare prin licitatie a unei parti a activelor non core bussines. In anul 2015 au fost valorificate mai multe bunuri imobile a caror valoare insumeaza 291.814 lei. Toate sumele rezultate din valorificare au fost distribuite, conform aprobarii Adunarii Generale a creditorilor, catre societatile in favoarea carora acestea erau ipotecate", se mai arata in raportul anual al companiei de constructii.
***
Concefa SA se afla in insolventa din martie 2012, planul de reorganizare a societatii fiind confirmat in luna mai 2015 de catre judecatorul sindic. Planul de reorganizare consta in divizarea Concefa SA si preluarea unei parti din activul si pasivul societatii aflate in insolventa pe noua societate, respectiv continuarea activitatii de constructii pe societatea nou-infiintata, in afara procedurii de insolventa. La inceputul acestui an, societatea a depus la Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Sibiu cererea de inregistrare a noi companii, rezultate prin divizare.

Din aceeasi categorie

19 Noi 06:50 | SEMA Real Estate intra intr-o noua etapa strategica odata cu lansarea Sema Home
18 Noi 06:38 | NUSCO: Primul hotel Hyatt din Bucuresti, parte din proiectul Nusco City
17 Noi 06:36 | InteRo Property: Proiecte in expansiune si o viziune durabila pentru Bucuresti
14 Noi 06:53 | Simon, Iuga & Partners: Strategii pentru un sector industrial in transformare
14 Noi 06:39 | ONE United Properties intra pe piata hoteliera cu brandurile Mondrian si The Hoxton
13 Noi 06:48 | SQUARE 7 continua expansiunea M Park si pregateste noi proiecte in tara
12 Noi 06:38 | BELLEMONDE extinde dezvoltarea din Pipera cu o investitie de 25 milioane euro
11 Noi 11:01 | Colliers: Piata industriala si logistica din Romania atinge un nivel record in 2025
11 Noi 06:18 | GENESIS Property investeste 20 milioane euro in Innovation Center din YUNITY Park
10 Noi 06:12 | COLLIERS: Hoteluri noi, cu peste 4.500 de camere, sunt asteptate in urmatorii 3 ani
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA